April 15

De la Timişoara, cu branduri, dar cu oameni!

E prima dată, cred, când nu scriu patru zile pe blog şi, admit, nu sunt mândră de mine! Nici măcar nu-mi caut scuze – aş putea chiar să găsesc unele, dar n-o fac, fiindcă, deşi a fost mereu acolo un pitic care-mi zicea “Nici azi n-ai scris”, Timişoara Brands Tour a fost aşa de intens şi de fain încât vocea piticului să nu se audă prea tare. Sau prea des!

Continue reading

December 18

Biz SMS Camp, 2012. Ziua 3

Ziua a treia din tabăra de Social Media de la Pârâul Rece a adus în discuţie unul dintre cele mai interesante subiecte de la aceată ediţie: brandingul personal. Patru vorbitori de soi au pus problema pe… ecranul destinat prezentărilor, primul fiind Ştefan Liuţe de la Storience, care a avut o sesiune mai degrabă introductivă dar foarte bine documentată şi argumentată intitulată “Evangheliştii”:

Continue reading

December 15

Biz SMS Camp, 2012. Ziua 2

Ziua a doua din tabăra de social media de la Pârâul Rece ne-a găsitun picobosiţi dar nerăbdători să demarăm discuţiile despre starea SM în 2012, viitorul, aşteptările şi aprecierile bloggerilor, dar şi proiectele şi proiecţiile agenţiilor şi companiilor.

Mă aşteptam, ca să fiu onestă, la nişte lucruri un pic mai bine structurate, la mai multe gânduri despre planurile de viitor, la mai multe propuneri despre ce am putea să facem pentru ca lucrurile să fie mai bine făcute, mai profi, cu rezultate mai bune şi creativitate.
Continue reading

December 14

Biz SMS Camp, 2012. Ziua 1

De ieri, după cum v-am mai spus, sunt la Pârâul Rece, pentru ediţia cu numărul 4 a Social Media Camp by Biz. Noi îi zicem SMS, că e fie Summer, fie Snow, şi ne place, pe de-o parte pentru că ne întâlnim, bloggeri cu clienţi şi cu agenţii, şi pe de altă parte pentru că izolarea (în grup) ne impune cumva să discutăm diverse chestii legate de… industria asta (e mult spus “industrie”, însă, aşa cum remarca cineva ieri, e mai degrabă o nişă) şi, desigur, să ne şi distrăm.

Prima zi a început cu autoprezentările şi aşteptările fiecăruia, poate mai timide decât mă aşteptam. Dar timiditatea n-a durat mult, pentu că primul vorbitor a fost Chinezu, care n-a menajat pe nimeni şi care, deşi, în general, abundă de optimism, acum a vorbit despre partea goală a paharului, cu câte trei exemple concrete pentru fiecare categorie de “actori” împlicată în Social Media.
Continue reading

December 13

În drum spre Biz SMS Camp

Bagajul e gata. Pobabil iar am mai multe chestii decât o să folosesc, dar mai bine să fiu sigură decât să-mi pară rău, ştiţi vorba aia! Cele mai importante, însă, ramân gândurile cu care plec către această a patra ediţie de Biz SMS Camp, unele de bine, pe bune, altele…. să le zicem, în lipsa altui termen mai bun, optimiste.

Mi-ar plăcea nişte discuţii mai puţin piaristice şi mai mult oneste. Blogosfera are nişte probleme pe care dacă nu şi le rezolvă curând, o să fie tardiv şi, deci, inutil, să le mai rezolve. 2013 n-are motive să se anunţe un an prea simpatic, bugetele nu vor creşte, ba dimpotrivă, dacă pot spune asta, iar televiziunea rămâne principalul canal de livrare mesaje către consumatori. Sigur, blogurile transmit – sau ar trebui să transmită! – mesaje personale, îmbogăţite cu experienţa celui care scrie pentru cel care citeşte. Nu mai văd asta atât de des pe cât mi-ar plăcea, după cum nu mai văd nici bucuria de a scrie. Nu generalizez, ştiu, citesc în continare bloguri bine scrise. Dar nu mai sunt atât de multe.

Dar sunt şi părţi bune, negreşit! Despre ele şi despre multe altele, vom discuta în următoarele patru zile în atmosfera de poveste de la Pârâul Rece. Aşteptaţi corespondenţe!

Sponsori: Danone, Staropramen, Germanos, Michelin, AFI Palace, Ford, Cosmote, Coca-Cola.

December 5

Bloggerii cântă şi fac filme! Filme pe bune, nu filmuleţe!

Nu prea ştiam ce-s ăia bloggeri prin 2006, când m-am apucat eu de scris, şi nici acum cred că ideea mea nu se suprapune peste mulţi din cei care îşi pun în piept titulatura cu pricina, însă asta e altă poveste! În 2008, cred, când încă eram pseudo(ano)nima Ilinca Dima pe blogspot şi începusem să aflu şi eu că bloggerii români, unii dintre ei, în orice caz, se întâlnesc, se distrează, se cunosc, m-am dus la un eveniment anunţat cu surle şi trâmbiţe, un karaoke pentru bloggeri în Coyote Cafe! Nu-i cunoştem decât pe foarte puţini după nume, iar personal doar pe cei care aveau legătură cu presa ori PR-ul. În rest…

Continue reading

July 24

Iar ajung pe drumuri!

Călătorului îi şade bine cu drumul, aşa că peste un ceas pornesc spre Porţile de Fier, ca să văd dacă se deschid cum trebuie, dacă mai trebuie unse, în caz că e necesar de lunea viitoare încolo! Glumesc, că de fapt mă duc în Team Building cu Bloggers Inc, o companie mamă (şi tată) în care toţi câţi suntem, vreo 20, am impresia, ne ocupăm şi cu treaba asta de-i zice blogging.

Un pretext de plimbare pe coclauri, aventuri cu caiacul, fugărit zmeie, ceva drumeţii şi privit ceilalţi cum se dau cu bicicleta, ca eu tot n-am învăţat cum se face treaba asta, cu toate că am tot fost “ameninţată” în acest sens.

Pentru că e corporaţie serioasă – fictivă, dar serioasă! – toată lumea, cu câteva excepţii, e director. Şi pentru că era oarecum pleonastic sa-mi adjudec o poziţie managerială la departamentul Comunicare (aham, între alţi bloggeri!), m-am învârtit şi am ajuns Director la stat, atât la propriu cât şi la figurat, muhaha! Cică salarii mari, muncă puţină, deplasări cu duiumul şi genţi de firmă + o grămadă de chestii inutile şi indecent de scumpe achiziţionate pe banii statului, că am văzut că aşa e treaba pe-acolo.

Mai mult, la o adică, dacă se lasă cu prea multă aventură, pot oricând să spun că am treabă la… stat şi să mă sustrag hoinărelilor în care cică e posibil să dăm nas în nas şi cu niscaiva vipere – nu, mulţumessssc!

În rest, e bine: la Continental, primitoare gazdă, vom sta chiar vizavi de Dunărea cea albastră, drumurile noastre toate sunt bătute cu maşini de la Renault, iar aventura e asigurată de Aventuria. Acum mă duc să încropesc un bagaj, până nu uit ce ne-au spus să ne luăm la noi. Deci bocanci, cremă de protecţie solară, pelerină de ploaie… ce mai era?!

Ah, dacă ştiţi locuri şi poveşti mişto în zona Porţie de Fier, lăsaţi un comentariu. În măsura în care mă lasă programul general, mă duc să cercetez şi, cine ştie, poate vă aduc un borcan de Cipiripi.

În caz de vreo urgenţă, puteţi să-l contactaţi pe Domnul Sony, el mereu ştie ce e de făcut.

PS da, ştiu că poza e cu susul în jos. Pe Dunăre, precum în cer, aşa şi pe… apă!

April 8

roblogfest 2012

Roblogfest e un fel de concurs de like-uri, la unele categorii, şi unul jurizat, la altele. Anul ăsta s-a câştigat şi cu 109 voturi (categoria Site-uri), ceea ce… well, e cam puţin, ca să nu zic foarte puţin. Apropo, juriu format numai din domni. Păi se poate aşa ceva?!

N-am priceput dupa care criteriu, la Bloguri politice, deşi locurile 1 şi 2 aveau acelaşi punctaj, un blog a fost pe primul loc şi un altul pe locul secund. Probabil a fost în ordine alfabetică – un criteriu extrem de bun când vine vorba de judecat bloguri, nu?! Bine, nu că asta ar fi dăunat hăhăielii de după, vezi #sutufacts şi update-ul de la Costin.

Cel mai popular blog e unul de care n-auzise nimeni, dacă e să mă iau după comentariile de pe Twitter, Facebook şi cele live. Probabil că geoge minus damian punct ro şi-a dorit mai mult victoria, ce să mai zici?! Bravo lui, până la urmă! Treaba asta e valabilă pentru cei mai mulţi dintre câştigătorii de la nejurizate. Abia la locurile doi şi trei sunt bloguri de care ştiu sau pe care chiar le citesc. Nu mă pricep, e clar!

Totuşi, parcă a fost ceva mai bine decât anul trecut.

Party. Super Şuie, ca de obicei, “din difuzoare până-n sânge”. Andrei “Spada” Roşca avea un tricoul roşu, Claudia Tocilă nu mai e blondă, Andrei Cismaru a fost premiat ca Andrei Crivăţ, spre deosebire de Andrei Dobra aka Maka Albanezul, care a fost premiat ca el însuşi. Gabriel Oană aka Gaben a împărţit nişte balonaşe înscripţionate cu pălincă, iar Bogdan Epure aka Nihasa a stricat unul pe sticla de bere! BitDefender a împărţit, de asemenea, balonaşe, doar că erau în nişte cutii mici.

Alex Ciucă aka Hoinaru ştia mult mai mulţi oameni decât mine, Julius Constantinescu era căzut din pat (cf propriei declaraţii), Adi Ciubotaru a participat prin neprezentare. Costin Cocioabă a luat premiul 1 (pentru Orlando Nicoară), Anca Bundaru era în vervă, Andreea Burlacu era în mini, iar Cristina Chipurici aka Pyuric era în adidaşi… Mă rog, de fapt, nu m-am uitat, dar aş pune pariu că aşa a fost! :)

După Party a fost (şi mai) mişto, că un grup exclusivist (!!!unununuDOI!!!) s-a reunit cu nişte hohote de râs, pe  terasa “La 2 picături de ploaie”, pentru un guguloi de papanaş, salată de ceapă şi limonadă plus alte mizilicuri! Se zvoneşte că evenimentul ar fi fost transmis pe Antena DOI!!!, dar cum nimeni nu se uită la acest post, l-aţi ratat, cu siguranţă! După asta, un grup încă şi mai restrâns s-a retras unde-i era locul, adică… la Expirat! Dar asta nu (mai) are nici o legătură cu Blogfest :D

Câştigătorii, în caz că vreţi să vă edificaţi în legătură cu tonul meu uşor ironic. Şi gata, că am o uşoară durere de cap, iar vânzătoarea de covoare de la Târgu Mureş nu vindea aspirine. Păcat de toată tevatura.

PS Totuşi, cine erau toţi oamenii ăia de la party?!

March 13

GET OVER IT!

Nu mai pot cu discuţiile de pişcotari şi ce să faci şi cum să faci la evenimente, după evenimente şi înainte de evenimente, dacă le faci, de ce le faci, dacă nu le faci, de ce nu le faci! Putem, naibiului, să depăşim momentul ăsta penibil şi meschin şi să revenim la scris?! Ştiţi voi! Conţinut, alea alea!

Cât despre petreceri, Felicitări, Manafu!, că le faci, indiferent de cârcoteli, şi bravo, Vodafone!, că le faci, de asemenea, indiferent de cârcoteli! Eu, una, mă bucur când am ocazia să socializez cu (unii) oameni, nu cu URL-uri şi useri, iar cui nu-i place, n-are decât să nu vină. Pentru ce atâtea discuţii?!

Acum putem să revenim la scris, sens, conţinut, poveşti, gramatică etc?! Vă mulţumesc foarte mult, readerul şi timeline-ul vor sări în sus de bucurie la auzirea veştii!

February 29

S-a terminat cu Blogging in the wind!

În 2006, când am început joaca asta cu bloggingul, eram director de comunicare la cel mai citit – pe vremea aia – cotidian quality din România. Îmi făcusem blog pe defuncta reţea yahoo360 mai mult din joacă, din dorinţa de a experimenta un mediu nou de comunicare în nume propriu dar, curând, ideea m-a cucerit şi, în octombrie 2006, lansam, pe aceeaşi platformă, un blog colectiv al unui proiect pe care îl desfăşuram împreună cu colegii mei: culisele unei aventuri ce avea să ne ţină pe Dunăre aproape o lună. În articolele care apăreau în ziar, pe print şi în varianta online, adăugam un PS cu blogul ăsta al nostru şi am fost foarte încântată când am avut primele comentarii acolo. Aşa, pe genunchi (şi pe invertor, prietenii ştiu de ce!), probabil asta a fost una dintre primele campanii în blogosferă :)))

O pasiune cu istorie

Schimbările au venit greu, deschiderea old media către new media şi mai greu, iar eu admit că fac parte dintre cei mai degrabă tradiţionalişti şi am nostalgia hei-rup-ului jurnalistic pe print. Cu toate astea, am continuat să scriu pe blogul ăla şi, mai apoi, când 360 a murit, să mă mut pe blogspot şi chiar să merg la o întâlnire de bloggeri, ceva cu karaoke în Coyote Club, unde cred că ştiam maxim două persoane! Din offline!

Cumva, odată cu prezenţa tot mai constantă pe reţelele sociale, scrisul sub pseudonim pe blogspot nu a mai fost suficient, însă mi-a luat mai bine de şase luni să mă decid să-mi cumpăr un domeniu al meu, iar ezitarea asta nu era legată de “Cine naiba o să citească ce scriu eu şi de ce?”, ci de responsabilitatea pe care ştiam că mi-aş fi asumat-o odată cu un domeniu propriu. Aşa mi se părea mie, că dacă Ilinca Dima (pseudonimul meu) nu scrie trei zile, cinci, zece, nu e mare lucru, că e Ilinca Dima, o joacă, însă un domeniu propriu, asumat, mi se părea o super responsabilitate, aşa că mă tot foiam, chipurile, că nu mă decid la domeniu, ba că nu ştiu suficient wordpress şi tot aşa.

Primele posturi, prima campanie printre rânduri

Am făcut-o, în cele din urmă, şi chiar în mare grabă, odată cu demararea campaniei cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, una în care mă implicasem ca PR, atenţie, nu ca blogger, că blogger fără blog nu s-a mai văzut! OK, scriam pe Pandora’s, dar nu era acelaşi lucru! Şi mi s-a părut atât de incredibil atunci că eu, cu blogul meu de câteva zile, am obţinut ajutorul celor de la Air France! Sigur, strângeam bani pentru nişte copii, dar chiar şi aşa, Air France?! Da, pentru că le-a plăcut foarte mult ideea şi au avut încredere în buzz-ul pe care îl poate face licitarea lui Brăduţ Florescu pe post de brad de Crăciun. 

Am continuat să scriu pe blog aproape zilnic, am căutat alte unghiuri de abordare (cele mai multe legate de comunicare şi PR, pentru că asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine), am experimentat şi m-am jucat (Mr Twitter, #retroparty şi altele) şi am încercat ca tot ce se citeşte pe blogul ăsta, inclusiv articolele din campanii, să fie autentic. Au fost zile – ca şi asta, de altfel! – în care n-am avut chef să scriu sau am fost prea obosită, dar m-am documentat şi am scris, ca exerciţiu de autodisciplină… ceea ce mă duce la una dintre concluziile acestei experienţe, şi anume că una dintre condiţiile pentru a face blogging pe bune este (auto)disciplina, iar asta, apropo de starea actuală a blogosferei, despre care m-a rugat Cristi să scriu un post, e ceva ce nu se vede pe toate blogurile.

E o introducere lungă, dar am scris-o fiindcă aş vrea să fie destul de clar care e experienţa mea cu şi în lumea asta şi că, deşi rămân PR, dintr-o joacă am ajuns să tratez blogul cu o constanţă la care nici măcar eu însămi nu mă aşteptam. Şi fiindcă acum urmează să scriu chestii care nu vor pica bine unora şi care ar putea părea întrucâva arogante. Totuşi, ele sunt bazate pe experienţă şi observarea atentă a blogosferei.

Cum se văd lucrurile de printre rânduri

Sunt convinsă de faptul că pentru mulţi bloggingul ăsta e (încă) un hobby, unul care le aduce poate nişte venituri suplimentare şi câteva beneficii:  filme în avanpremieră, ceva produse de testat, poate nişte servicii, petreceri… Nu e rău! Dar nu e suficient dacă pretenţiile cresc!

Mulţi dintre cei care au blog vor mai mult decât un film sau o pungă de pufuleţi: vor bani, iar cei care au şi sunt dispuşi să plătească aceşti bani vor să li se livreze calitate la schimb. Nu în ultimul rând, şi cititorii vor mai mult: să ştie că au pentru ce să revină pe un blog, să ştie că acolo unde azi citesc un text sclipitor se pot întoarce şi mâine şi nu doar că vor găsi un text nou, dar şi ăla o să fie sclipitor, egal cu autorul şi cu stilul său consacrat.

O mulţime de Dacă, şi încă nu sunt toţi

Ai blog? Atunci gândeşte-te, te rog, dacă blogul este pentru tine un hobby sau e o responsabilitate constantă, asumată ca un (al doilea) job. Dacă e doar un hobby, atunci nu mai avea pretenţia să faci bani cu el. Dacă scrii din an în Paşti, uită de bani. Dacă advertorialele tale sunt un pomelnic de minunat! şi extraordinar! doar ca să mulţumeşti clientul, uită de bani. Dacă nu (mai) eşti autentic şi SEO te preocupă mai mult decât conţinutul, uită de bani. Dacă nu pricepi de ce, atunci când eşti chemat la un eveniment, trebuie să povesteşti repede pe blog, uită de bani. Dacă siluieşti limba română şi mai faci şi aroganţe pe tema asta, uită de bani! Dacă nu respecţi o minimă igienă a comunicării publice, uită de bani!

Poate îi faci acum, dar asta n-o să mai dureze prea mult!

Bloggingul nu mai e Terra Nova, deja nu doar agenţiile s-au prins de cum e treaba ci şi clienţii (de cititori nu mai spun!), aşa că profesionalizarea asta despre care se tot vorbeşte o să se impună din ce în ce mai mult, blogosfera se va împărţi între bloggeri şi oameni cu blog, iar influenţei i se va fi adăugat o nouă componentă, cea de implicare.

Perioada Flower Power în blogging se apropie de sfârşit fiindcă, până la urmă, “how many times can a client/agency/reader turn his head pretending that he just doesn’t see?”. Not so many times!

Curând, blogging in the wind n-o să mai fie fredonat nici de clienţi, nici de agenţii şi nici de cititori.

(va urma)