December 7

Legal, bloggerii nu sunt jurnalişti!

Time ne anunţă în seara asta despre un caz legal ce stabileşte un precedent cel puţin periculos în zona de blogging. E drept, în State, mai precis în Oregon, dar chiar şi aşa măcar o sprânceană tot merită ridicată şi de aici, de peste ocean.

Chrystal Cox, o bloggeriţă de investigaţii, după cum singură se defineşte, a pierdut procesul de calomnie intentat împotriva ei de către grupul financiar Obsidian ca urmare a unor articole despre acest grup şi despre co-fondatorul său, şi pentru obsidianfinancesucks.com, care aparţine aceleaişi Cox.

Cox a pretins că informaţiile despre Obsidian provin de la o sursă pe care a refuzat să o facă publică, invocând, la tribunal, The Shield’s Law, care permite jurnaliştilor să-şi protejeje sursele.

(foto)

Judecătorul, însă, a zis ceva de genul “Nu merge cu legea de care zici matale, Mrs. Cox, că aia e pentru jurnalişti, iar tu, bloggeriţo, nu eşti aşa ceva!”, şi apoi a lovit implacabil cu ciocănelul. Obsidian a dat-o în judecată pe bloggeriţă cerând 10 milioane daune iar suma finală pe care Cox ar trebui s-o plătească drept daune a fost stabilită la 2,5 milioane. Bloggeriţa a anunţat deja că va face apel.

Motivele pentru care judecătorul a respins referirea la Shield’s Law sunt după cum urmeză: Chrystal Cox nu are studii de jurnalism, nu are nici o afiliere cu vreo formă tradiţională de media, aşadar nu este jurnalistă şi, în consecinţă, nu primeşte protecţie pentru sursele ei conform Shield’s Law.

Drept e, am citit, legea nu face nici un fel de referire la blogging, şi te întrebi dacă e o scăpare voită sau nu…

***

Vouă cum vi se pare? Sunt (toţi) bloggerii în aceeaşi oală cu jurnaliştii atunci când vine vorba de răspundere legală referitor la ce scriu, publică, difuzează?

(ref conţinut si abordare am scris cu altă ocazie)

December 7

BIZ Snow Camp – concluziile

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.

December 6

Biz Snow Camp – ziua bloggerilor

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

October 14

Evenimentele, bloggerii şi relatările

Azi mai şi muncesc, deci am avut mai puţină vreme să reacţionez la topicul zilei: Evenimentele – scriem despre ele sau nu?

Să zicem că am acces la o triplă perspectivă (PR, blogger, jurnalist) şi, taman de aia, părerea mea ar putea fi exprimată într-un singur cuvânt, scurt, clar şi cuprinzător: depinde.

Deci, te duci la un eveniment. Bon. Hai să vedem ce şi cum depinde.

Ca jurnalist, aşa cum a spus şi Vlad Petreanu, scrii în primul rând dacă e spaţiu. Dacă nu e, poate să fie mama conferinţelor, că nu intră, oricât de interesant e subiectul. Sau intră o coroniţă, maxim. Apoi, dacă e interesant. Care, atenţie!, interesantul tău de organizator nu e mereu acelaşi cu interesantul jurnalistului/ gazetei şi nu e mereu pe agenda publică. În presă mai sunt, ce să-i faci?!, şidecizii în funcţie de: E client de publicitate sau Avem parteneriat cu ei sau Cutărică (manager, acţionar) a zis să intre. Dacă oricare dintre astea intervine, intră.

Ca blogger mi se pare mult mai relaxa(n)t. Au fost evenimente despre care am scris ştiind că nu există nici o pretenţie sau aşteptare de la mine în sensul ăsta, şi evenimente de care nu am scris deşi ştiam că ar putea exista aşteptări.

Scriu când îmi place evenimentul şi când, în urma participării, am ce recomanda celor care mă citesc. Uneori, chiar dacă vreau, nu am timp să scriu decât atunci când nu mai e “news worthy”. Încerc, totuşi, să postez măcar pe reţelele sociale. În cazuri de genul ăsta trimit un mail cu scuze către organizatori, promit să mă revanşez şi chiar mă ţin de promisiune.

Uneori merg la evenimente nereuşite. Îmi pare rău, se mai întâmplă şi din astea, mai ales că le judec – n-am ce să fac! – şi prin prisma celor 10 ani de PR pe care-i am la mine tot timpul. Despre astea nu scriu pentru că aş scrie de rău, fiindcă nu pot să mint (de fapt, pot, dar de ce aş face asta?!) şi fiindcă ştiu şi pricep ce înseamnă să te străduieşti, ca organizator, să faci un eveniment. E multă muncă şi o respect chiar dacă rezultatul nu e neapărat… cum să spun? Pe placul meu. În cazul ăsta mulţumesc organizatorului pentru invitaţie şi… atât.

Ca PR nu impun nimănui să scrie dar trimit poze şi text a doua zi, cât de repede pot  :D

PS Au mai scris despre asta: Raluxa, TV De Ce, Alex Negrea, Cristi Manafu, Zoso şi Claudiu.

October 4

Blogger american în vizită

Zilele astea mă ocup, printre altele, de promovare pentru Romania International Film Festival – RO-IFF. Am scris şi eu, au scris şi alţii (şi le mulţumesc frumos), sunt filme faine, nu ezitaţi!

Nu despre asta e vorba acum, însă, ci despre faptul că în juriul din acest an o avem invitată pe Melissa Silverstein, bloggeriţă influentă şi specialist social media în SUA, şi care a acceptat să-şi rupă o oră din program pentru a se întâlni cu câştiva bloggeri de pe la noi pentru a ne spune cum e cu blogosfera, influenţa şi bugetele la ei, acolo, în State. Nu fac asta pentru promovarea festivalului, nu are nici o legătura, e doar o ocazie care mi se pare prea faină pentru a fi trecută cu vederea.

Am reuşit s-o conving pe Melissa, dar programul ei nu ne permite să ne vedem decât miercuri, la 11, şi nu mai mult de o oră aşa că vă rog, dacă vreţi să veniţi, să nu întârziaţi. Locul îl aflaţi pe mail, dacă îmi spuneţi mai jos că vreţi şi puteţi să veniţi, cu nume real şi adresă validă de mail. Aş mai vrea să adaug că, din pricină de timp scurt, nu pot participa decât max 15, hai, 18 persoane.

Info Melissa aici, aici şi aici dacă nu mă credeţi pe cuvânt. Pe felia ei, chiar e tare!

Thx.

PS Întrucât unii îmi spun că sunt interesaţi dar nu pot ajunge, pls email cu întrebările.

July 26

Biz SMS Camp – Nothing else matters!

A doua zi am reuşit să ne strângem în formulă completă cam pe la 10, când au început prezentările şi discuţiile, în ciuda faptului că în noaptea precedentă se dezbătuse aprig cu chitara până la ore mici – şi ce mişto a fost.

Manafu a vorbit despre lucruri de bun simţ în social media – prezentarea e la el pe blog şi e bine s-o parcurgeţi fiindcă zice de basics: cum intri în SM, cum comunici corporate si non-profit, dar şi care este cel mai mare secret: cel mai bine înveţi fiind în Social Media. Word!

De la Victor am reţinut alte sfaturi de bun simţ despre cum companiile ar trebui să-i ajute pe cei interesaţi să găsească informaţii despre ele chiar la ele pe site. Walk before run. Înainte să ne aruncăm în campanii şi proiecte alambicate, faceţi-vă, măi companiilor, o pagina corectă de “About”, cu un kit de presă bine făcut. Şi după aia mai vedem :)

Cristi China: “cel mai mare risc în Social Media e să nu fii în Social Media”. Punct. Pe I! Ca de obicei.

Dragoş a reluat ideea decesului previzibil al publicităţii online, argumentănd că e vorba de mediu mai mult decât de media şi că generaţiile viitoare sunt “Natural Born Digitals”. Mai multe şi mai pe larg despre asta, aici.

Alex Negrea a vorbit mai ales despre Facebook pentru că, aşa cum admite, e un evenghelist al acestei reţele de socializare în care crede foarte mult. Pe foarte scurt, e importantă mărimea comunităţii, dar e mai important ca această să fie activă. Plus “constanţă”, lucru pe care l-aş striga şi eu, tare!, să se audă până la Sibiu! Mai multe concluzii, aici. Şi aici un articol care prezintă puncte de vedere cu care nu sunt complet de acord. O fi vorba de una dintre diferenţele alea între PRi şi bloggeri :)

După prânz eram ultra mega somnoroasă, dar tot am reuşit să notez câteva idei.

Robert Zănescu de la BancPost a făcut o declaraţie de intenţie: “Nu suntem jucători în Social Media, dar vrem să devenim”. Mi-a plăcut mult ideea www.trimiteunbravo.ro şi abia aştept să văd ce idei mai au! Succes!

M-a surprins un pic declaraţia lui Cristi Dorombach, respectiv: “Social Media e cel mai mare duşman al unei companii” – asta e valabil, a completat apoi, doar prin neprezentare, ca să zic aşa. Nu poţi, idee reluată şi de Chinezu, să ignori, de exemplu, 3.600.000 de oameni care sunt pe facebook.

Mă rog, mulţi dintre ei sunt şi nu sunt, eu estimez că activi pe FB sunt ceva mai puţin de jumătate din numărul ăsta, poate nici atât. Dar ei există, se află se găsesc online. Au învăţat să caute informaţii în acest mediu şi învaţă, din ce în ce mai mult, să ţină cont de ele în decizia de cumpărare.

E bun simţ de bază să nu ignori aceste realităţi, iar dacă le ignori, invitabil, o s-o păţeşti! Aş adăuga eu că fiecare companie are unul sau mai multe publicuri şi este, practic, imposibil ca unii dintre aceste publicuri să nu fie online. Aşa că, dragi companii, Social Media vă are în vedere, indiferent dacă vă place asta sau nu! :) (ideal ar fi să vă placă sau să vă luaţi om/agenţie căruia să-i placă!)

Adi Ciubotaru a avut un discurs foarte (bine) legat şi articulat despre oportunităţi, big picture, brand personal şi profesionalizare a blogosferei şi despre faptul că cu cât creşte mai mult industria, cu atât creştem toţi. De altfel, şi Vali a zis cam acelaşi lucru, dar cu mai mult accent pe mărimea comunităţii pe care un blogger o adună în preajma sa. Tot Vali (Zoso, mă, cum “Care Vali?” :D) a vorbit despre greşeli, atât ale bloggerilor cât şi ale companiilor, cu exemple şi de o parte şi de alta. Despre branding personal a vorbit şi Andrei: “Nu fi diferit online faţă de cum eşti offline”. Word!

Costin susţine şi el abordarea SM pe principiul “începe să faci şi apoi umblă la fine tuning” şi, în afara prezentării, a spus că banii se fac, dar ar prefera şi aşteaptă provocări din partea companiilor şi agenţiilor, iar Groparu a avut una dintre cele mai inspirate şi haioase prezentări, despre importanţa de a avea un blog şi despre blogosfera locală – prezentarea şi concluziile lui post event le găsiţi aici.

Şi acum iar tre’ să plec la o întâlnire! Aşa că “stay tuned”, mai am de povestit şi încă nici nu m-am apucat de scris concluziile personale cu privire la experienţa asta. Dada, ştiu că le aşteptaţi cu interes! :))))) Deci urmează partea a treia despre eveniment. Foarte mişto eveniment. Şi inspirat!

June 4

Jurnal de Festival (VIII)

Aşa cum am spus, am încercat, pe cât posibil (şi în măsura în care au existat solicitări şi deschidere în acest sens) Bloggerii acreditaţi la Festival, musafiri la Sibiu, au primit, fiecare, tricoul lui personalizat, în termeni de culoare, nume blog şi citat din piese celebre postat la vedere, pe piept. Singurul lucru imprimat pe toate tricourile a fost “Blogger acreditat”.  Citatele le-am ales eu şi cred că majoritatea bloggerilor s-au amuzat de alegerile mele. Acum, aşa, ca o joacă, va poftesc sa potriviţi citatul şi bloggerul. Cine face cele mai multe potriviri corecte, câştigă nu doar un tricou personalizat cum ziceam mai sus, dar şi o poală de obiecte personalizate cu sigla FITS. De la SmartGifts, se ştie!

Aşadar, iată purtătorii de tricouri: Bogdana, Daniela, Bogdan, Andreea, Roxana, Auraş, Cristi, Diana, Dragoş, Oltea, Raul, Cetin, Cristina, Andrei, Adrian, Alexandru şi, cu voia voastră, ultima pe listă, blogger neoficial, Ruxa.

Iată şi citatele:

1. My love’s more richer than my tongue

2. Shall I compare you to a summer’s day?

3. Give me my robe, put on my crown.

4. Dacă nu simţi nu are nici un rost.

5. Amice, eşti… idiot!

6. Cum să mă cotorosesc de republicana? Vrea să mă bage în primejdie!

7. I will buy with you, sell with you, talk with you

8. The devil can cite Scripture for his purpose.

9. Friends, Romans, countrymen, lend me your ears

10. Ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă?

11. There are more things in heaven and earth, Horatio

12. A horse, a horse! My kingdom for a horse!

13. What’s in a name? That which we call a rose

14. We know what we are, but know not what we may be

15. Când mă magnetizez, mi-e cald! Pfu! Şi când mi-e cald, pfu, tachinez!

16. My words fly up, my thoughts remain below

17. Do you not know I am a woman? When I think, I must speak.

Hai, să vă văd! :)

May 18

Conectaţi la FITS – altfel de comunicare!

Aşa cum spuneam la Sibiu şi la Timişoara, anul ăsta, la FITS, sunt community manager. Pe scurt, misiunea pe care mi-am asumat-o este să ajung, cât mai mult, la Public, fiindcă acesta este principalul şi cel mai important beneficiar al acestei “nebunii” numită FITS. Şi cred că, dat fiind şi peisajul media autohton, dincolo de reţelele sociale, Twitter (follow!), YouTube (subscribe) sau Facebook (Like!), blogurile sunt una dintre cele mai bune modalităţi, fiindcă voi (noi?!) scrieţi despre experienţe mai mult decât media tradiţională, şi scrieţi despre teatru pe înţelesul Publicului, pe limba lui!

Am pregătit, de asemenea, o mulţime de surprize adresate direct Publicului – asta pe lângă spectacolele din Program (download!) – dar pentru că sunt surprize, nu le pot dezvălui. Ideea e că răsplătim participarea la spectacole! Nu vă gândiţi la cine ştie ce valoare, sunt lucruri mai degrabă simbolice, dar care aduc cu sine recunoaşterea importanţei pe care comunitatea Celor care iubesc teatrul (sic!) o are pentru noi, cei implicaţi în organizare. Altfel spus, nu e deloc întâmplător că, la această ediţie, a XVIII-a, a maturităţii, Festivalul are ca temă ideea de ComUNITăţi. Este, dacă vreţi, o asumare, şi, nu în ultimul rând, un pariu cu noi înşine.

În acest an mă bucur de sprijinul a opt voluntare, Cristina, Ioana, Laura, Georgiana, Aya (care este din Japonia), Gorgi, Florina, Roxana – care mă vor ajuta în perioada Festivalului cu strângerea de informaţii şi de feedback din partea Publicului. Cu ajutorul lor, intenţionez să-mi asum promisiunea de a oferi informaţii punctuale din Sibiu în funcţie de solicitările boggerilor interesaţi de FITS.

Nu vă pot aduce pe toţi la Sibiu, nu ne permitem, pur şi simplu!, dar vom încerca să fim şi pentru voi acolo!

Cu alte cuvinte, nu doar că vă conectăm la Sibiu şi la Festival, dar vă oferim şi informaţii dedicate, la cerere. Tot ceea ce aveţi de făcut este, aşadar, să cereţi! Ne puteţi întreba, pe mail, pr at sibfest punct ro, orice informaţii despre Festival şi despre atmosfera de acolo, de la detalii despre artiştii invitaţi sau oricare dintre cele câteva zeci de locuri în care sunt evenimente culturale în cadrul FITS, până la “ce cred studenţii la Teatru despre Festival” sau vânzătoarele de covrigi de pe Bălcescu… Voi cereţi, noi livrăm!

În acest fel, veniţi sau nu la Sibiu, puteţi oferi cititorilor vostri un inside personal şi personalizat din cel mai mare eveniment de genul ăsta de la noi, şi al treilea ca mărime, în lume! Tot ceea ce trebuie să faceţi e să fiţi creativi! Şi să-mi scrieţi!

Vă aştept!

February 24

Contradedicaţie

Deci, care va să zică, domnii bloggeri s-au adunat şi ne-au (în)cântat în felul lor timid şi reţinut (hahahhahahaha), cum că, vezi Doamne, le e greu să spună alea două cuvinte de la Taxi. Adică oameni cu mii de Like-uri şi RT-uri la activ, vorbe scrise pe blogurile lor de, puse cap la cap, ar înconjura pământul de câteva ori, jucători de fotbal, bere, rugby şamd, găsesc dificilă rostirea a două mici cuvinte, opt litere cu totul. Şi, oricum, dacă nu erau Cristina şi echipa Tabu, însemna, clar, că nu! :)

Sigur, domnilor, că vă iau peste picior, aşa fac eu când situaţia ameninţă să devină un moment “awwwww”, n-o luaţi personal, zău! Am zis că sunteţi simpatici, na, revedeţi-vă!

Dar oare ce li s-ar cuveni domnilor pe post de contradedicaţie? Un pic de ajutor, un hint, acolo: dacă nu puteţi rosti cele două cuvinte, spuneţi măcar că, la o adică, sunteţi prin preajmă. Se pune! :)

Succes!

December 29

Bloggerii NU sunt jurnalişti

Răspunsul cel mai simplu la asta ar trebuie să fie: nu sunt jurnalişti pentru că sunt bloggeri, d’oh! E puţin altă mâncare de peşte. Singur, tot în farfurie se pune, dar cam asta e tot.

Totuşi, aşa, de dragul celor 10 argumente înşirate acolo, am avut răbdare să scriu următoarele explicaţii:

1. Dacă telemeaua abia lansată la evenimentul de presă pute, bloggerul o să-mi spună, jurnalistul nu, că în pagina 2 e machetă la telemea. Iar eu, publicul, vreau să ştiu nu ce spune producătorul despre telemea, ci cum este, de fapt, telemeaua.

2. “atat cat mai exista”, bine spus. Bunicul lui Furdui Iancu din Sohodol nu prea e în target, fiindcă are pensie mică şi n-are supermarket în comună, iar telemeaua se vinde doar prin reţeaua supermarketurilor.

3. La câţi şi cum mai sunt azi jurnaliştii, de multe ori bloggerul (vorbim de unul cu trafic, da?) e considerat mai important decât jurnaliştii care, oricum scriu la comandă, pentru câteva sute sau pentru că plăteşti campanie în ziarul lor şi “uită” să marcheze articolele cu P. P de la Publicitate, nu de la al’ceva.

4. Şi cam ce să facă jurnalistul la un blogmeet?!

5. Ceva îmi spune că Buhuşi nu are o comunitate puternică de bloggeri. Poate greşesc, mno. Iar ceilalţi, care au depăşit nivelul Buhuşi, n-ar putea fi mai puţin indiferenţi faţă de ce scrie fătuca de la Monitor.

6. Nu prea ai lucrat cu bloggeri care-şi fac treaba. Ghinion! Ia uite aici – şi e doar un exemplu.

7. Bag seama că libertatea de mişcare şi de alegere a subiectelor ori ritmului de scris ar trebui să fie tot atâtea argumente că bloggerul e de căcat, sau cum?

8. Răspundere? Mă întreb dacă dosar penal se înscrie în categoria asta…

9. Vreau şi eu exemple de jurnalişti concediaţi c-au greşit vreun nume.  Ca să nu mai spun că, după ce scrie, articolul jurnalistului e văzut de seful de secţie, redactor şef adjunct, redactor şef, corectură şi cap limpede. Partea naşpa e că dacă un jurnalist greşeşte e doar o “scăpare” în cele 16 sau 24 de pagini – ziarul îşi permite asta. Bloggerul nu, pentru că dacă greşeşte, se discreditează pe sine şi brandul său. În plus, e singurul care îşi asumă responsabilitatea a ceea ce scrie şi n-are nici o plasă de siguranţă sub popou.

10. De când a fi  “temperat” pentru că aşa spune editorul şef sau patronul sau clientul de publicitate e un lucru bun? Care e plus-valoarea adusă pentru public în felul ăsta? Sau nu despre asta e(ra) vorba în jurnalism?

QED. Al’fel, drăguţă încercare. Peace!