December 7

Legal, bloggerii nu sunt jurnalişti!

Time ne anunţă în seara asta despre un caz legal ce stabileşte un precedent cel puţin periculos în zona de blogging. E drept, în State, mai precis în Oregon, dar chiar şi aşa măcar o sprânceană tot merită ridicată şi de aici, de peste ocean.

Chrystal Cox, o bloggeriţă de investigaţii, după cum singură se defineşte, a pierdut procesul de calomnie intentat împotriva ei de către grupul financiar Obsidian ca urmare a unor articole despre acest grup şi despre co-fondatorul său, şi pentru obsidianfinancesucks.com, care aparţine aceleaişi Cox.

Cox a pretins că informaţiile despre Obsidian provin de la o sursă pe care a refuzat să o facă publică, invocând, la tribunal, The Shield’s Law, care permite jurnaliştilor să-şi protejeje sursele.

(foto)

Judecătorul, însă, a zis ceva de genul “Nu merge cu legea de care zici matale, Mrs. Cox, că aia e pentru jurnalişti, iar tu, bloggeriţo, nu eşti aşa ceva!”, şi apoi a lovit implacabil cu ciocănelul. Obsidian a dat-o în judecată pe bloggeriţă cerând 10 milioane daune iar suma finală pe care Cox ar trebui s-o plătească drept daune a fost stabilită la 2,5 milioane. Bloggeriţa a anunţat deja că va face apel.

Motivele pentru care judecătorul a respins referirea la Shield’s Law sunt după cum urmeză: Chrystal Cox nu are studii de jurnalism, nu are nici o afiliere cu vreo formă tradiţională de media, aşadar nu este jurnalistă şi, în consecinţă, nu primeşte protecţie pentru sursele ei conform Shield’s Law.

Drept e, am citit, legea nu face nici un fel de referire la blogging, şi te întrebi dacă e o scăpare voită sau nu…

***

Vouă cum vi se pare? Sunt (toţi) bloggerii în aceeaşi oală cu jurnaliştii atunci când vine vorba de răspundere legală referitor la ce scriu, publică, difuzează?

(ref conţinut si abordare am scris cu altă ocazie)

December 7

BIZ Snow Camp – concluziile

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.

December 6

Biz Snow Camp – ziua bloggerilor

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

November 27

Creativitate?! Da, se poate!

Ieri, într-o frumoasă zi de sâmbătă, în frumosul oraş au avut loc două evenimente despre creativitatea în scris (printre altele), ceea ce mi se pare chiar foarte foarte fain şi nimerit!

Primul, “The Power of Story Telling”, a fost organizat de DoR (revista, da) în aula universităţii Româno-Americane şi a adus, ca speakeri, patru jurnalişti şi povestitori dintre care doi au fost răsplătiţi cu Pulitzer: Jacqui Banaszynski şi Alex Tizon. Ceilalţi doi sunt Pat Walters şi Laurie Hertzel, de asemenea multi premiaţi.

Din păcate pentru mine, nu am putut fi în sală decât la prezentările lui Pat şi Laurie, fiindcă a trebuit să fug la o altă conferinţă al cărei subiect reprezintă o pasiune aproape viscerală de-a mea, şi anume parfumurile. Chiar şi aşa, însă, sunt în stare să preţuiesc un eveniment fain atunci când mă întâlnesc cu el iar broşura pe care am primit-o ca participant conţine o serie de ponturi de la cei patru şi am să revin asupra subiectului creativitate în scris şi stiluri de abordare creativă a unei idei. Evenimentul promite să “recidiveze”, fiind, aşa cum spun organizatorii, prima conferinţă anuală de jurnalism narativ de la Bucureşti, ceea ce e foarte bine, fiindcă la anul o să-mi organizez agenda mai riguros şi nu mă mai mişc de acolo :)

Al doilea eveniment din zona de scriere creativă organizat ieri a fost o iniţiativă (demnă de laudă) semnată Blogoree şi l-a avut ca invitat pe Vlad Petreanu. Petreanu scrie nişte texte de stă domnul Sony în coadă, genul ăla de texte despre ai vrea să poţi spune că erai şi tu capabil să le concepi, da’ nu poţi, fiindcă nu erai! Subiectele abordate la acest workshop au fost următoarele:

1. Cum depăşeşti writer’s block?
2. Cum îl faci pe cititor să rămână pe pagină?
3. Cum găseşti unghiuri diferite de a vedea ceva pentru a scrie diferit?
4. Cum foloseşti fotografiile pentru a îmbunătăţi conţinutul?
5. Ce au în comun jurnalismul şi bloggingul?

Nu am participat la workshop, dar am urmărit cu atenţie şi un dram de invidie tweeturile de pe hashtag şi am citit amuzată textele rezultate dintr-un exerciţiu de creativitate propus de Vlad la: Alex, Bobby 1, Bobby 2, Miruna, Lunna, Elena, Toma, Răzvan, Carmen, Anne-Marie, Auraş. Unele sunt bune, altele chiar surprinzătoare, altele neterminate, dar vă recomand să le citiţi pe toate ca să vă convingeţi că se poate scrie despre orice dacă ai un unghi de abordare interesant.

Bravo, DoR! şi Bravo, Blogoree! pentru efortul de a impune creativitatea ca “must have” într-un peisaj media încă dominat de limbaj de lemn şi lipsă de conţinut!

foto

+ mulţumesc, Sorana! Ştii tu de ce :)

November 7

Cum am devenit blogger

E prima dată, în ceva mai mult de cinci ani, când nu am acces la propriul blog pentru mai bine de 24 de ore. Adică nu că nu pot intra ci că serverul pe care e găzduit a suferit un atac sau aşa ceva. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu detalii din astea tehnice, deşi am vorbit cu cei care se ocupă de hostat printre rânduri şi nu, nu schimb firma. Cert e că mai bine de 24 de ore, blogul ăsta nu s-a arătat, nici mie, nici altora.

Lasă că aveam texte de scris, mailuri de primit şi trimis, alea alea. Cel mai frustrant a fost că mi se părea, aşa, că o parte din ceea ce sunt, online şi offline, dispăruse. A fost dubios, nu mai vreau! Dar cu ocazia asta mi-am dat seama cât e de important blogul pentru mine, scrisul aici, feedbackul vostru şi tot ce ţine de această activitate.

Şi e prima dată când, conştient, asumat, îmi dau seama că scrisul ăsta a devenit mai mult decât un hobby, o activitate adiacentă vieţii mele “de civil”, iar eu sunt… blogger!

August 10

Cum se face PR

La începutul lui mai am fost, alături de alte câteva doamne valoroase de prin online-ul autohton, la Sighişoara, la un training Farmec pe care l-am câştigat. Adică a fost un concurs, au fost nişte echipe, nişte produse, nişte obiective, iar noi, echipa “Onlineriţe cu Farmec”*, am câştigat concursul. În consecinţă, Farmec ne-a luat şi ne-a dus frumuşel la un weekend de poveste la Sighişoara în care ne-a testat, ne-a alintat şi, mai ales, ne-a explicat în detaliu diverse despre cosmeticale şi nu numai, lucruri pe care orice femeie ar trebui să le ştie dacă ţine la pielea ei.

Doamna Jofi, şefa laboratorului de cercetare Farmec, este una dintre cele mai fermecătoare doamne pe care le-am întâlnit vreodată, o enciclopedie de cosmetică şi chimie, şi a răspuns absolut la orice întrebare i-am adresat. Iar când ne-am pornit noi cu întrebările… Nu ne-am mai oprit două zile!

A fost o campanie cu costuri, fireşte, dar nu o campanie plătită deşi n-am nici o îndoială că informaţiile oferite de echipa Farmec valorează bani buni, măcar prin economiile pe care le fac pentru că ştiu ce cosmetice să cumpăr şi cum să-mi îngrijesc pielea şi părul, ce produse mi se potrivesc şi ce produse nu. Şi, mult mai important, e un brand care a căpătat încredere în social media, iar cei/cele care au reacţionat cu el au căpătat încredere în brand. The beginning of a beautiful friendship, vă asigur, şi dovadă stau mailurile ulterior schimbate cu Cristina Beredea, responsabila de marketing online a companiei.

Astăzi, după declaraţia Mirunei de aici şi după confirmarea faptului că fix la campania Farmec se referea, Raluxa, Nebuloasa, Alina de la TvDeCe şi cu mine am reacţionat şi am punctat, din nou, meritele şi câştigul campaniei Farmec. Fără să ne ceară compania asta ci doar pentru că produsele şi oamenii ei ne-au convins, iar asta nu s-ar fi întâmplat fără campania de care ziceam mai sus. Şi e un bun exemplu despre cum se face PR.

Şi, ca să mai existe o confirmare, dacă mai era nevoie, crema hidtratantă din gama Gerovital Plant, adică fix aia despre care am scris noi, a fost votată Produsul anului de către consumatori iar Gerovital este cel mai cumpărat brand cosmetic!

Până la urmă, Miruna a admis că şi ea foloseşte o ojă Farmec şi că devine aproape invidioasă că n-a participat la acel training. Dragă Miruna, îţi spun nu printre şoapte ci printre rânduri, chiar ai motive de invidie!  :)

Despre bani, bloguri si branding personal vorbim cu altă ocazie.

* Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

January 3

Văleu, brânza are mucegai! :)

Aşa, de început de an, Chinezu execută o piezişă cu bătaie pe şaua cui vrea să priceapă – bine!, şi cui nu – iarăşi bine! Eu, una, încă zâmbesc când mă gândesc la mine ca blogger, uite: LOL, deşi, după prima lună de printre rânduri (sau pr între rânduri, cum vreţi), aş zice că StatPress nu-mi arată lucruri taman descurajatoare. Dar nu despre asta e vorba şi, oricum, mai e mult până departe. Care, departe, nici eu nu prea ştiu clar unde şi ce e, şi uite d-aia pun întrebări!

Articolul chinzesc de care zic îmi ridică unele semne de întrebare, mai degrabă ca PR, decât ca, LOL, blogger. Respectiv, de ce e musai ca un post ce prezintă un produs/serviciu/whatever să coste? Şi, dacă nu e musai, de ce discuţia se referă la costuri per post nu la relevanţă?

Ca PR ştiu că sunt clienţi care au lucruri de comunicat, lucruri utile, lucruri mişto, nu lăbăreli despre “cât de absolut de geniali suntem noi şi serviciile noastre şi voi tre’ să scrieţi despre asta că e de interes” – în ce măsură aceste demersuri de PR necesită bugete pentru apariţia unor articole pe bloguri?

Fiindcă dacă bugetul e condiţia, înseamnă că pot să mă duc la culcare şi mâine dimineaţă să iau în calcul alt job. Nu există mereu bugete, ştiţi şi voi asta. Dar chiar şi fără buget, unele lucruri sunt news worthy sau merită menţionate pentru că sunt de interes. Sau haioase. Sau inedite. Sau pur şi simplu mişto. Sau… în fine, aţi prins ideea. Şi, Cristi, nu pun întrebarea asta neapărat pentru mine, ştiu că eu sunt… punct eu :), dar alţi PR-i poate vor să ştie şi să înţeleagă dacă-şi pun mai întâi problema conţinutului  sau a bugetului comunicării lor.

Şi acum, apropo şi de discuţia bloggeri vs. jurnalişti, dacă telemeaua pute dar postul e pre-plătit, cum se procedează? Se scrie sau nu? Şi cum? Sau, invers, dacă telemeaua e bună, dar postul nu e plătit, de asemenea, cum se procedează? Se scrie sau nu?

Mulţumesc anticipat pentru lămuriri :D

PS Surprinzător (sau nu), ca PR, eu aş prefera să se scrie că pute, tocmai ca să am ocazia de a spune că, de fapt, e vorba de blue cheese şi cu cât pute mai nasol cu atât e mai gustoasă! :D

December 7

Agent provocator :D

Musiu chinezu zice că se există vocile unor iluştri anonimi care susţin că ei pot să scrie mai bine decât bloggerii cunoscuţi, gen “De căcat ce a scris bobby/arhi/manafu/zoso/piticu/chinezu”, iar eu n-am nici o îndoială în sensul că se există.

Tot musiu chinezu zice că să rescrie, nene, oricine doreşte, orice subiect/post al bloggerilor pe care îi critică, să vedem dacă e în stare s-o facă mai bine: “dacă vă ține, vă propun un experiment. Alegeți un subiect de la orice blogger pe care voi îl considerați că nu arde gazul de pomană prin blogosferă (ați observat că am evitat expresia care mie îmi suna ca dracu, și anume A-list bloggers) și scrieți-l voi mai bine. Așa, ca să vadă toată lumea că sunteți mai buni ca ei

Nu mă bag în povestea asta, mie îmi place cum scriu cei pe care i-a înşirat domnul China-Birta şi mă amuză de nu mai pot (până la nervi uneori) fudulii care nu fac nimic dar care asigură pe toată lumea că, dacă ar face, ar fi “mai perfect” decât la oricine. Provocarea, însă, nu mi se pare taman fair. Rescrierea unui subiect e tricky şi prea puţin ofertantă. Mai ofertant mi se pare (şi aşa poate mai descoperim şi noi nişte condeieri de soi în online) să se stabilească 10 cuvinte ce trebuie incluse într-o postare/articol şi un deadline pentru asta.

Să scrie cine vrea, bloggeri faimoşi sau nu. Si dupa aia sa se facă un singul poll cu toate posturile, şi să se noteze, în ordinea preferinţelor, de către publicul larg, respectivele articole. Mie aşa mi s-ar părea fair, dacă vorbim exclusiv de condei. Şi fun, de asemenea, că estimez multe texte haioase.

Deci ne jucăm, dar nu părăsim incinta! Cine se bagă? Hai, nu mă faceţi s-o dăm în lepsa şi să pun tag-ul pe voi! :p

December 2

De casă nouă

“Cine e Ilinca Dima?” sau “De ce Ilinca Dima?” – nici nu mai ştiu de câte ori am auzit întrebările astea.

Ilinca Dima e un personaj din Pânza de păianjen a Cellei Serghi. Dincolo de asta, e pseudonimul pe care mi l-am ales acum vreo zece ani în presă şi pe care l-am păstrat, până nu demult, şi în online. De ce Ilinca? Mi-a plăcut cum sună, nu există alt motiv. Eu sunt mai degrabă Diana din aceeaşi carte.

Tot ca Ilinca am intrat în lumea bloggingului în 2006, pe defuncta platformă Yahoo360.  Aproximativ doi ani am scris acolo de toate pentru toţi, de bine şi de mine şi de job şi de urşii cei verzi de pe pereţi şi mi-am făcut prieteni. Bilanţul, după aproximativ 15 luni, a fost cam aşa: 887 de posturi, 8843 de comentarii, aproape 210.000 de vizite şi-o mână de prieteni. Prieteni pe bune: ne sunăm, ne vedem, povestim.

Când 360-ul a început să dea rateuri din ce în ce mai dese şi mai mari, m-am mutat pe blogspot.  Nici nu-mi trecea prin minte să-mi cumpăr domeniu. M-am gândit, atunci, să renunţ la Ilinca, dar mi-a fost, recunosc!, mai uşor să împing în faţă şi în necunoscut un personaj, acelaşi: eu, şi totuşi nu eu. Şi aici am găsit oameni faini – vă ştiţi voi.

Prin primăvara lui 2010, am participat, pe Twitter, la o campanie care a avut partea ei de faimă şi, uite-aşa, a apărut Ruxa iar Ilinca a rămas în urmă… De aici, via Pandora’s, n-a mai fost mare distanţă până la un domeniu propriu. M-am gândit şi răzgândit de o mie de ori în ceea ce priveşte numele, tema (de care nu sunt nici acum prea încântată), încă îmi prind urechile în cPaneluri şi interfaţa wordpress-ului dar, în fine, sunt… acasă.

Şi chiar dacă mai miroase un pic a vopsea şi nici n-am apucat să cumpăr covoraş cu welcome, sper că o să-mi treceţi pragul… virtual :)