October 20

Dragă eu însămi…

Mereu mi-am ordonat mai uşor mintea scriind. Dacă am multe de făcut, scriu To Do list, dacă sunt supărată pe cineva, îi scriu o scrisoare (şi n-o trimit, de cele mai multe ori!), dacă am de luat o decizie împart foaia în două coloana, una Pro şi una Contra, în fine, dacă mi se răzvrătesc gândurile, scriu într-un jurnal. Mă rog, scriam, că de când cu blogul, nu mai am vreme (şi) de asta. Dar scrisul e terapeutic, mereu am susţinut asta.

Ieri dimineaţă, de la 10 (!!!), în cadrul Comedy Cluj, am văzut un film care, din motive ce-mi scapă, că nu e vreo capodoperă, m-a făcut să mă smiorcăi. Da’ aşa, enervant de rău, că aş fi vrut să mă abţin, şi cu cât încercam mai tare asta, cu atât era mai dramatică situaţia! Îmi mijise chiar şi un colţ de zâmbet autoironic, pe motiv de lipsă de şerveţele, aşa că până la urmă a rezultat un fel de râsu-plânsu’, foarte în spiritul filmului, dacă mă gândesc mai bine, că el se cheamă L’Age de raison, adică Vârsta înţelepciunii.

Continue reading

January 2

Copil în Epoca de Aur

Pentru că vremea însorită de iarnă îmi descumpăneşte sistemele care spun că acum ar trebui să fie vijelia a mai mare, zăpezi şi, în general, iarnă, nu primăvară, am ales să lenevesc prin casă azi alături de ceai fierbinte, stafide uriaşe şi Domnul Sony pe post de pled peste picioare.

Zilele astea am primit comanda de la Editura All şi câteva cărţi ca dar de Crăciun, astfel că lista To Read e destul de bogată la început de an. Prima pe care am terminat-o se numeşte Copil în Epoca de Aur şi conţine câteva povestioare delicioase despre distracţiile copilăreşti din vremurile comuniste. Dan Cârlea (camionagiu.ro) este cel care rememorează, cursiv şi cu umor, poznele şi peripeţiile copilăriei, de la ţevile pentru cornete până la interminabilele cozi la lapte, ouă, salam… orice!, de la febra playerelor şi casetelor video până mica bişniţă cu săpunuri, carne, pachete de vată sau chiar hârtie igienică.

De citit, întru zâmbitoare aducere aminte pentru cei care au prins vremurile epocii de aur, sau pentru cunoaştere pentru cei care nu le-au prins. Sincer, eu cred că noi, cei care ne-am trăit copilăria până în ’89 am fost ceva mai câştigaţi, în pofida tuturor lipsurilor. Dar e posibil să fiu subiectivă… :)

Cartea se găsește în București, la Librăria Bastilia din Piaţa Romană, iar pentru cei care nu sunt din Capitală se poate comanda aici.

June 1

1 Iunie – La mulţi ani, copii!

Când eram mică, credeam că fericit e o meserie. Şi, ce să vezi, mai târziu am aflat că într-adevăr e! Freelancing, adică, şi autoeducare în sensul ăsta! Deschide ochii, uită-te în jur, fericirea e la îndemână.

Lume minunata

Asculta mai multe audio diverse

Tot când eram copil am reuşit performanţa de a crăpa vaza de cristal moştenită de mama de vreo şapte generaţii şi să am atâta zel încât să spăl biblioteca părinţilor cu şampon. De urzici. În apărarea mea, tre’ să spun că treaba asta a avut un sens.

Adică ai mei îmi spuneau mereu că lectura, cărţile, reprezintă hrană pentru minte. În capul meu de copil de patru ani, cărţi = minte = cap = păr = şampon. Şi cum pe vremea aia şamponul nu era decât de urzici… voila!

Mă rog, n-a fost o dramă, că soluţia de “curăţire” era mai degrabă concentrată decât fluidă, aşa că nici o carte nu a fost rănită în acest proces, stţi liniştiţi! După aia, când am mai crescut, le-am citit. Şi, mă rog, o foto de azi şi una de atunci. Adică necitită şi citită, cum ar veni :)

foto contemporană by Cristi Clita

March 25

Selena are nevoie de aripi spre viaţă!

M-am gândit mult cum să scriu despre Selena, fiindcă n-a trecut prea multă vreme de când v-am cerut ajutorul pentru Eva Maria şi ştiu că trăim vremuri în care fiecare îşi drămuieşte banii cum poate mai bine. Şi totuşi..  Selena a avut leucemie când era mică mică. Şi a învins-o, sau cel puţin aşa părea. Dar boala asta e foarte perfidă şi, la un procent foarte foarte mic, revine. Selena e unul dintre cei incluşi în acest nefericit procent. Dar are şanse mari dacă face transplantul de celule stem.

Şansă la viaţă! Cum ai putea să refuzi aşa ceva unui copil?

După ce Selena s-a vindecat prima dată, părinţii ei, recunoscători pentru ajutorul primit şi pentru faptul că fetiţa lor ieşise victorioasă din lupta cu boala, au înfiinţat o asociaţie pentru a ajuta alti copii: Aripi spre viaţă! În felul ăsta au ajutat mulţi copilaşi bolnavi de leucemie, au făcut rost de citostatice sau de catetere mici, potrivite pentru vene de copil. Fiindcă sistemul nostru sanitar găureşte venele oricui în aceeaşi manieră, nu contează că-i om mare sau copil, nu-şi bate nimeni capul, iar cateterele pentru copii nu sunt “pe listă”.

În timp ce părinţii Selenei se străduiau să facă totul cât mai bine pentru alţi copii bolnavi de leucemie, fericiţi că fetiţa lor era declarată sănătoasă, leucemia n-a stat nici ea degeaba şi a revenit. Şi acum Selena are nevoie de ajutor pentru trasplant, fiincă, aşa cum ştiţi, suma necesară e mare, în jur de 150.000 de euro.

Aşa cum am scris la început, nu ştiam clar cum să vă cer să donaţi. Din nou. Dar pe urmă mi-am dat seama că oamenii cu suflet bun nu se vor simţi “agasaţi”. Fiindcă încă mai există oameni, Slavă Cerului!, care fac tot ce se poate pentru ca binele să triumfe! Ca în basmele copilăriei :)

  • Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
    0900 900 342 – 5 euro/apel
    0900 900 340 – 2 euro/apel
  • Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
    RON: RO43RNCB0064061982940001
    EURO: RO16RNCB0064061982940002
    Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
    CNP: 1710106443067

Ştiţi ce aveţi de făcut ca să fie bine, da? Hai, ştiu că putem!

January 2

Cu urşii de pluş nu e de joacă!

Primul urs de pluş a venit la mine vrând-nevrând, pentru că – o spun cronicarii – m-aş fi tăvălit pe jos în public pentru a-l căpăta. Înduioşată de acest comportament exemplar, familia a decis să-l primesc de Crăciun, cu puţin timp înainte să împlinesc 3 ani. Ursul Martinel era ciclam cu labe albe şi faptul că nu puteam să-l iau în braţe (prea mare şi prea greu), nu mă împiedica să-l târăsc după mine prin toată casa. Cu covoare cu tot. A rămas la ai mei, a fost o iubire trecătoare.

Pe-al doilea, tot Martinel, nu ştiu când l-am primit, dar a devenit repede ursul “de serviciu”. Era mic, avea o blana cafenie şi nas tare, de piele. L-am iubit foarte tare, nu dormeam şi nu plecam nicăieri fără el, dar l-am pierdut într-o tabără şi oricât a răscolit tata Muntele Roşu, n-a putut fi găsit. Probabil că e şi acum cu fraţii lui, urşii adevăraţi.

Ursul nr. 3 (ia ghiciţi cum îl chema!) avea un sorţ albastru, ca cele pe care le-am purtat la grădiniţă… Acum mă gândesc că alea erau nişte rochite, de fapt, nu şorţuri. Şi le purtau şi băieţii! Ahahaha, acum îmi dau seama! Băieţii din generaţia mea au purtat rochiţă când erau mici, LOL :))))

Revenind, Martinel the Third a avut cea mai nefericită soartă: a murit violent, cu capul rupt de băieţii mari şi răi, într-o altă tabără. Că l-am răzbunat cu vârf şi îndesat, e o altă poveste, care nu prea are de-a face cu dragălăşenia unei fetiţe de vreo 10 ani. Când am revenit acasă, pe canapeaua de la mine din cameră mă aştepta Vlăduţ. Nu ştiu de ce Vlăduţ, dar a fost dragoste la prima vedere şi, de-atunci, m-a însoţit cam peste tot pe unde am fost. Îl am şi azi, e pe undeva prin dormitor. Aici, împreună cu domnul Sony.

Am întrebat pe Twitter cine a avut urs de pluş când era copil. Cei mai mulţi au răspuns că au avut, după cum era de aşteptat. La fel ca mine, unii îl păstrează şi azi. Nu am reuşit să descopăr nici măcar la cercetătorii britanici explicaţii cu privire la înmuierea invariabilă a oamenilor maturi întregi la minte atunci când vine vorba despre urşii lor de pluş, dar se pare că ar avea legătură cu un oarece sentiment de siguranţă.

În cifre, se pare că cel puţin o treime din adulţi încă dorm (şi) cu ursul lor de pluş, 25% din oameni îl cară după ei în călătoriile de afaceri, cel mai scump urs costă 62.446 de euro, există muzeu cu urşi de pluş, se estimează că anual se vând urşi în valoare de câteva sute de milioane de euro, iar cel mai mare număr de diverse chestii urseşti (ceramică, pluş, cercei, pin, globuri, lumânare şi magneţi) deţinute de mine a depăşit 50.

Mă rog, nu că vă interesa prea tare! Totuşi, for fun, vă mulţumesc dacă răspundeţi mai jos…


December 28

Aripi de zăpadă

Noroc cu ştirile care anunţă venirea iernii, că altfel, doar uitându-mă pe geam, nu m-aş fi prins şi rămâneam, naibii!, cu impresia că trăiesc vreo primăvară continuă… În decembrie!

Rămâne totuşi un mister cum ninsoarea cu fulgi maaaari reuşeşte, de fiecare dată, să mă facă să ţopăi prin parc precum copiii, ba chiar să-ncerc sa prind un fulg pe limbă. Ieri eram doar eu şi copacii în micul parc de lângă casă. Şi muzica din căşti. Absolute love!

Aproape uitasem ce bine e să fii copil! Azi m-am alintat cu clătite, Oblio şi Micul Prinţ. Ca să nu mai uit! De când n-aţi mai ascultat cântecul ăsta?

Nicu Alifantis – Aripi De Zapada

Asculta mai multe audio diverse