August 8

Ziua internaţională a pisicii: ca şi cum!

Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Cică azi e Ziua Internaţională a Pisicii, da, exact, aşa se scrie cu P mare, de la Perfecţiune, pentru că noi suntem fiinţe superioare! Am căutat pe internet despre ce şi cum vine treaba dar n-am găsit nici o explicaţie, nici măcar pe Pisipedia sau cum i-o zice.

Motivul, cred, e destul de simplu, şi anume că nu e nevoie să spună oamenii că avem şi noi o zi personalizată, fiindcă, în mod internaţional, ziua noastră e în fiecare zi!

Oricum, azi am primit cadou un plic de Royal Canin Intense Beauty – observaţi, da?, că a vrut să fie ironică, de parcă eu ar trebui să mănânc preparate d’astea ca să fiu intensiv de frumos! Şi de deştept, da, corect, mulţumesc! Preventiv, însă, l-am mâncat pe tot! Nu mai sunt nici eu tânăr, deh… Prevenirea e mama frumuseţii intensive!

Deci, la mulţi ani pisicilor internaţionale din toată lumea universală! Miau!

July 9

Despre pisici care fac diferenţa

Guest post by Domnul Sony. Adică eu:

Când colocatara mea bipedă a fost plecată pe la variate evenimente culturale, am primit şi eu un cadou: o plasă de pânză cu motan pe ea, perie dublă şi mânuşă pentru acelaşi scop mârşav, chinuitul pisicesc (nu suport periatul, nu-l suport!), o altă gentuţă în care să fie depozitate dispozitivele de chinuit Domnul Sony (adică eu!), o conservă şi un plic de la Purina (folosite în scop de mituire de către cat sitter! miam miam) şi, în fine, o carte! Mi le-a trimis pe toate acasă din deplasare, mai puţin cartea, pe care a citit-o ea întâi şi abia pe urmă am reuşit să pun şi eu labele pe ea. Deşi, vă daţi seama, era pentru mine!

Pe carte o cheamă “Dewey. Pisoiul din biblioteaca unui mic oraş cucereşte lumea” şi e povestea unui pisic, aşa ca mine, care chiar a cucerit lumea şi care mie mi se pare că şi seamănă un pic cu mine – vedeţi mai jos.

Când era mic, într-o iarnă rece-rece, brrrr!, Dewey a fost aruncat în cutia de colectare a cărţilor din librăria din Spencer, un mic oraş american din statul Iowa, şi pentru că a dat de o “mamă” bună, a fost adoptat şi a devenit pisoiul bibliotecii. “Mare chestie!”, o să ziceţi, voi, pisoii cititori, dar Dewey, pe numele lui întreg, Dewey Readmore Books, chiar a devenit faimos în toată lumea fiindcă, datorită lui, oamenii din Spencer au început să vină mai des la bibliotecă ca să stea la sfat cu motanul şi, între timp, mai puneau mâna şi pe o carte.

Fiindcă Dewey era foarte prietenos şi avea intuiţie pisicească, el ştia clar cine e supărat şi la cine trebuie să meargă şi să se aşeze în poală, fie că era vorba de cineva din personalul bilbiotecii sau de abonaţi. Încet, încet, deşi la început unii erau potrivnici, a cucerit oraşul iubind comunitatea, iar comunitatea i-a răspuns cu aceeaşi dragoste. Vestea despre acest motan sentimental, alintat şi prietenos s-a dus în toată America, apoi în Europa şi, în fine, până în Japonia, de unde o echipă TV a venit să facă un reportaj despre el, poftim dovada:

Ce v-am spus?!

Dewey a trăit 18 ani la biblioteca din Spencer, fără să iasă prea mult la plimbare de capul lui, cu o singură excepţie, când s-a speriat atât de tare de maşini că a tremurat sub o roată de camion două zile, până a fost găsit. Povestea nu e spusă de el ci de Vicky Myron, directoarea bibliotecii din Spencer (pensionată acum), “mama” lui Dewey, pentru care motanul din carte a fost un bun prieten şi consultant pe probleme de suflet.

Uitaţi încă un video:

Acestui pisic american îi plăceau brazii de Crăciun şi detesta să fie atins pe burtică, avea un maimuţoi preferat şi un fir roşu de lână cu care îi plăcea să se joace, era foarte mofturos, se căţăra pe cele mai înalte rafturi şi îi plăcea, ca şi mie, să se bage în cutii până îi rămânea fundul afară. Haha, el credea că dacă stă cu botul ascuns nu se vede, ca struţii!

Oricum, cartea asta e doar prima, ştiu că mai e una, fiindcă am văzut la el pe site că mai e una, sper s-o scoată cei de la Humanitas şi pe a doua, că vreau să mai citesc despre el. Dacă nu, mă uit la film, că se face şi film cu el, na!, cu Meryl Streep (vorbesc serios!) în rolul lui Vicky.

Mă rog. Ideea era că pisicile sunt foarte mişto şi că luaţi-vă o pisică. Data viitoare când scriu aici o să vă spun şi de ce suntem noi mai meseriase decât căţeii! Pa!

May 16

Rugăminte pentru cititori :)

În 2006, când am început eu treaba asta cu bloggingul, nu aveam nici planuri şi nici aşteptări, mai ales că era o formulă nouă de comunicare pentru multă lume. Între timp eu am început să învăţ, bloggingul a început să se dezvolte, şi am ajuns, aproape şase ani mai târziu, printre rânduri.

Nici aici nu aveam planuri şi aşteptări, iar “strategia editorială” mi-a luat-o un pic înainte, în sensul că s-a dezvoltat într-o direcţie la care nu mă gândisem iniţial, cu toate seriile de interviuri, concursuri şi alte evenimente, ale mele sau ale altora. Şi muuuultă comunicare, atât de multă încât uneori am senzaţia că mă pierd printre rânduri şi uit că ăsta e, totuşi, un blog personal.

Dar cum cifrele îmi spun că blogul creşte, probabil că ceva-ceva fac cum trebuie, aşa că acum am nevoie să vă rog să mă ajutaţi, voi, cei care citiţi toate cele pe frumosul blog, după cum urmează: observaţi, în partea dreaptă a paginii, un banner mare, verde, care vă îndeamnă să participaţi la un sondaj, unul la care, dacă răspundeţi, o să mă ajute pe mine să ştiu mai multe despre ce vă doriţi să citiţi aici, iar pe cei de la Standout, care fac studiul, o să-i ajute să compileze un material despre blogosfera noastră (şi a voastră!) cea de toate zilele.

Durează câteva minute, cu siguranţă mult mai puţine decât mi-a luat mie să scriu oricare dintre posturile pe care voi le-aţi citit aici. Ştiu că sunt niţel escroacă sentimentală la faza asta şi că apelez la şantaje emoţionale (miau!), dar dacă treceţi pe aici, dacă vă plimbaţi uneori printre rânduri, faceţi-mi hatârul şi completaţi ca să mă ajutaţi să ştiu mai multe despre ce vă doriţi. Studiul e AICI.

Vă mulţumesc!

PS Trebuie să pun şi o poză cu domnul Sony ca să vă conving? Bine, fie! Poftim!

March 1

Mă iubeşte femeile! Află AICI cum!!!

Mă iubeeeeşteeee feeeemeeeileeeee! Uite-aşa aş putea să cânt totă ziua, dacă, în loc de asta, n-aş cânta

Sunt un diavol,
Sunt un înger,
Unii spun ca sunt un sfânt
Sunt mândria “mamei” mele, mă iubeşte vrând-nevrând
Sunt în visele pisicilor de pe acest pamânt
Şi a ajuns să-mi placă viaţa asta fiindcă ştiu cine sunt!

Am primit flori azi, nişte narcise şi nişte violete, şi cum sunt un suflet sensibil le-am amuşinat cu speranţa (deşartă) că îmi iese şi mie de-o gustare la faza asta – no way, sunt amare! Poate să fac un ceai din ele, crude nu-mi plac!

Apoi am primit un (şnur de) mărţişor pe care era să-l mănânc… Acu’, serios şi pe bune, cum să-i dai unei pisici respectabile ciucurei şi să te aştepţi să stea cuminte cu ei la gât?! A durat ceva până m-am prins dar, trust me!, nici un mărţişor nu poate să-mi reziste! Dar altceva voiam să zic, nişte sfaturi pentru alţi motani, cum să facă şi să dreagă, vă învăţ eu mintenaş!

1. Dacă te cheamă, nu te duci! Las-o să te strige, să simtă cine-i şeful, să afle că are nevoie de tine! Excepţie: când te cheamă la masă! Atunci te duci, că altfel s-ar putea să rămâi flămând!

2. Te duci când nu te cheamă! E clar că se gândeşte la orice altceva, mai puţin la tine! Deci trebuie să-i reaminteşti cine e şeful!Împăunează-te un pic pe-acolo ca să pară că ai motiv!

3. Foarte important: du-te peste ea mai ales când are treabă, fiindcă e prea ocupată să te dea la o parte. În subconştient, însă, cu toţii ştim asta: apreciază întreruperea. Dacă poţi să te bagi între ea şi un anumit obiect numit laptop, cu atât mai bine!

4. Uneori nu e nevoie de cuvinte. Orice-ar face, te duci şi te faci pled la picioarele ei. Daca te ţine şi te pricepi, poţi să şi torci! Treaba asta are succes garantat!

5. Nu uita s-o faci să râdă, chiar dacă te pui tu în situaţii caraghioase. Mie îmi iese în mai multe feluri chiar. Fie faci o moacă haioasă, fie alergi o muscă, fie îi cari papucii prin casă. Dacă râde, n-are cum să nu te iubească!

Toate astea sunt probate, în timp, aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt! Până la urmă, dintre noi toţi, cine s-a mutat la în casa ei din prima zi în care v-aţi întâlnit, şi cine are parte de cele mai bune cine deşi nu merge niciodată la piaţă?! Aham, EU!

În fine, darul meu pentru voi sunt chiar eu:

Să aveţi o primăvara superlativă!

January 27

De ce iubim pisicile (concurs)

Ieri, domnul Sony era aşa de plin de importanţă când a scris despre curiozităţile pisiceşti, încât a uitat!!! să vă spună că are şi un cadoul pentru voi, adică un dicţionar pisicesc, cu şi despre pisici, pentru orice iubitor de mâţe – atenţie, însă, e în limba engleză!

Cum niciodată nu e prea târziu să învăţaţi lucruri despre animăluţul de lângă voi, revin eu azi şi vă propun să adunăm împreună o sumă de motive pentru care iubim pisicile. Încep eu, iar voi puteţi continua. Duminică seara, domnul Sony o să aleagă cel mai frumos răspuns, iar comentatorul va fi răsplătit cu dicţionarul pisicesc.

Iată primele cinci motive ce-mi vin în minte:

1. Pisicile au darul de a calma chiar şi cea mai enervată dispoziţie atunci când vin, pîş pîş, se cocoaţă în poala noastră şi încep să toarcă.

2. Pentru că nu au nevoie să fie scoase la plimbare şi-şi fac singure toaleta.

3. Pentru că sunt super haioase  atunci când se joacă.

4. Pentru că au personalitate!

5. Pentru că se pot strecura printre multe obiecte fără să dărâme nimic.

Pentru că…? Spuneţi voi!

UPDATE: and the winner is… Diana Tofan! Doamnă, domnul Sony nu iese în oraş să vă dea personal pisicodicţionarul, dar eu m-aş putea abate la o farfurioară cu lapte! Trimit mail mintenaş să ne sincronizăm agendele!

Toate comentariile voastre sunt tot atatea motive pentru care iubim pisicile iar domnul Sony vrea sa stiti ca va multumeşte (de pe măsuţa de cafea, unde nu are voie să şadă!) şi e foarte onorat de aşa partenere de dialog şi că mai pregăteşte şi alte surprize! :)

January 26

Curiozităţi pisiceşti

Guest post by Domnul Sony. Adică eu!

Citesc frecvent tot felul de supoziţii despre noi, felinele mici de apartament, aşa că m-am gândit să vă scriu câteva lucruri pe care poate nu le cunoaşteţi despre noi, dincolo de faptul că suntem, într-adevăr, cel mai simpatice animale de companie.

De exemplu, sunt sigur că nu ştiaţi că multe pisici au intoleranţă la lactoză, iar faza cu Tom şi laptele e doar o chestie pentru desenele animate. De fapt, nu prea ne pică bine la stomac. De asemenea, suntem străine de gustul dulce şi, ca şi voi, ne putem balona. Deci, nu, nu ne îngrăşăm, aşa, instant!

Uşiţa pentru pisici a fost inventată de Isac Newton, care iubea pisicile, iar Hitler ne ura, ceea ce mi se pare tot o chestie bună de PR.

Mai nasol pentru PR este faptul că pisica este singurul animal domesticit nemenţionat în Biblie. Mă rog, e ok, oricum nu sunt o fiinţă prea religioasă: când a venit preotul să sfinţească apartamentul în care locuim, l-am scuipat, uite-aşa: Hîîîî! În schimb, în Egiptul antic, atunci când murea pisica, toţi membrii unei familii trebuiau să-şi radă sprâncenele în semn de doliu! Adică şi fără pisică şi fără sprâncene!

Cele mai multe pisici sunt mai degrabă stângace (40 la sută) decât dreptace, doar 20 de procente. Adică nu campioane la stângăcii, ci chiar stângace, adică le e mai la îndemână să facă lucruri cu labuţa stângă. Restul sunt ambidextre. Eu sunt ambidextru: răstorn lucruri prin casă şi cu dreapta şi cu stânga, nici o problemă!

Şi, ca să terminăm odată cu vârsta pisicilor, iată cum se calculează: după primul an de viaţă avem cam 15 ani omeneşti, după al doilea cam 24 de ani. După asta, fiecare an echivalează cu patru ani din viaţa voastră. Aşa că eu, la cel opt ani şi jumătate ai mei, am cam 50 în ani omeneşti, deci, I’m sorry, sunt tânăr, bună seara!

January 20

Cum să construieşti o pisică (din lut)

Când eram mică, cred că n-aveam trei ani, într-o zi tata m-a luat la el la liceu. Era perioadă de teze, aşa că putea să fie atent la mine în timpul orelor, dar şi la elevi – pe tata nu-l copia nimeni, era lucru ştiut! Fusesem avertizată să stau cuminte şi, căţărată pe scaunul lui, peste care tata pusese şi servieta diplomat ca să fiu mai “înaltă”, îmi vedeam linistită de coloratul meu până când, în liniştea din clasă, m-am gândit să spun, cu voce mică: “Tataaa, desenează şi mie o paaasiiicăăă”, spre râsul tuturor elevilor.
Tata nu ştie să deseneze pisici, iar eu i-am moştenit “talentul”, însă vreo trei decenii mai târziu…

***

Ieri, la cursul de modelaj în lut, am construit o pisică! Mă rog, o cutie-pisică, dar tot o pisică e! Alina, profesoara noastră într-ale modelajului în lut, ne-a spus că avem ca temă a zilei construcţia unor vase din ascultătorul material, dar nu aşa, nişte simple căni ori suporturi pentru creioane, ci nişte vase cu motive antropomorfe, vegetale sau zoomorfe, iar apoi ne-a arătat câteva modele în nişte reviste şi ne-a dat şi câteva idei.

Dacă nu punem la socoteală faptul că prefer să văd desenele animate (la IMAX) 3D, sunt pastă când vine vorba de desen 2D, exceptând formele geometrice, pentru că asta e o materie care mi-a plăcut mult în şcoală, poate chiar la fel de mult ca algebra! Hotărât lucru, însă, talent pentru aşa ceva nu am, iar ăsta este şi unul dintre motivele pentru care am ales să merg la acest curs al Fundaţiei Calea Victoriei. Nu, nu pentru ca să devin talentată ci pentru a-mi depăşi acest minus “artistic” şi pentru a vedea dacă poate fi adus la zero măcar, prin prisma creativităţii. De care nu mă plâng, ce-i drept.

Dar să revenim la subiectul lucrării de ieri, cutia. Sau vaza. Sau ce-o fi să fie, eu încă nu ştiu ce destinaţie aş putea să dau obiectului pe care l-am creat, adică pisicii mele, şi al cărui proces tehnologic a început prin a face o bază, una groasă, cam de-un deget, pe care aveam să construiesc, mai apoi, corpul mâţei. Ideea mea era să fac un fel de bibelou pisică, al cărei cap să fie pe post de capac pentru întreaga construcţie. Pentru asta, însă, ar fi trebuit să fiu în stare să modelez 3D animalul, ceea ce, cu tragică modestie, recunosc: NU SUNT!

Aşa că am ocolit modelarea prpriu-zisă  în felul următor: făcut baza pentru obiect, făcut un arc de cerc din lut, cam aşa:

După asta, am mai făcut o placă de lut, pe care am aplicat (3D, gen, cum am învăţat la lecţia trecută) un corp de pisică, atât cât pot eu să fac, adică un oval, peste care am lipit şi două pretenţii de labuţe, cam din topor făcute, admit, şi mi-am notat în minte să-i construiesc încă două lăbuţe pe baza grozăviei şi, apoi, din lateral şi până în spate, să-i aplic şi-o mândreţe de coadă motănească.

Probabil că ar fi fost o treabă să reuşesc să fac toată treaba cilindrică, însă cum îmi era clar că n-are cum să-mi iasă asta, cu pisica aplicată cu tot, în cele două ore de curs, am ales o scurtătură, adică vasul meu urma să fie rotund doar pe jumătate, iar partea cu pisica va rămâne plată. Cât despre capac, dacă la început îmi propusesem să modelez un guguloi cu urechi şi mustăţi, am renunţat la idee şi am făcut un capac plat peste care am pus, da, un guguloi cu urechi şi mustăţi pe post de “mâner”.

Că guguloiul felin a luat forma capului pisicii din Cheshire n-am ce face, altă formă şi chip n-am ştiut, n-am putut, însă, per total, sunt destul de încântată de ce-a ieşit, chit că, dacă aveam mai mult timp, probabil că aveam şanse ca toată construcţia să fie ceva mai cizelată şi mai îngrijit lucrată. Totuşi, cu toate că lucrările colegelor de curs sunt admirabile şi mult mai îngrijit făcute, nu mi-a fost chiar ruşine cu pisica mea între ele, mai ales, că, pe final, i-am adăugat şi frumuseţe de papion la gât! Totul e să nu-i pice mustăţile când s-o usca lutul! :)

(cealaltă “pisică” este colega de modelaj, Gabriela)

(varianta finală de va-r-ză cutie pisică)

(în asta se vede şi coada!)

Ce ziceţi? Măcar oricine se prinde că acolo e o pisică. ăăăă… v-aţi prins, da?!

Şi acum, ca să vedeţi ce pot face, în două ore, oameni mai talentaţi decât mine, iată operele colegelor de curs:

Şi, în fine, cel pe care l-am admirat cel mai mult, dar care a cărui realizare a şi luat cel mai mult timp, vasul făcut din frunze de lut:

Acest demers face parte din campania cu obiceiuri sănătoase de la Activia, fiindcă mi se pare mai mult decât sănătos pentru minte, inimă şi literatură să te pui în situaţii pentru a căror rezolvare îţi lipseşte talentul potrivit, dar să-ţi păstrezi, totuşi, autoironia şi să încerci să te descurci cât mai bine în ciuda lipsurilor (evidente!). Mai mult, cele două ore în care trudesc artistic, sunt foarte foarte relaxante!

Dacă vă încearcă şi pe voi talentul sau cheful de a meşteri ceva şi, vreme de vreo două ceasuri, de a nu vă mai gândi decât la asta, căutaţi prin cursurile de la Fundaţia Calea Victoriei, e imposibil să nu găsiţi ceva care să vă atragă, fie că e vorba de pictură sau de modă! Distracţie plăcută! :)

December 16

Sunt foarte supărat!

Guest post by Domnul Sony. Adică eu!

De câteva zile mă râcâie, mă sâcâie şi mă enervează! Am încercat s-o ignor, am încercat din toate puterile mele pisiceşti: am dormit mai mult, am încercat să mă concentrez pe mâncare, pe şoarecele cu iarba pisicii, ba chiar şi pe locurile şi lucrurile pe care ştiu că nu am voie să le ating.

Aseară, însă, n-am mai suportat şi m-am răcorit! M-am scărpinat în ureche până la sânge.

Desigur, ea s-a îngrijorat foarte tare când a văzut ceva roşu în urechea mea, iar eu credeam că voi avea parte de un alint, ceva – drept e că nici eu nu m-am bucurat prea tare, că doare! – dar nu! Ea m-a ignorat total şi s-a apucat să dea telefoane. După care m-am trezit că mă înfăşoară într-un hanorac de-al ei şi mă ia pe sus!

Am călătorit cu liftul, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme, apoi cu o maşină galbenă şi aşa am ajuns la InterVet. Sau, dacă preferaţi aşa, la Gabi. Gabi e medicul meu, el mă repară de fiecare dată când fac sau păţesc vreo năzbâtie… cam cum a fost când am vânat porumbei în aer de la etajul şase până jos. Sau când am făcut dermatită. Sau când mă apucaseră pandaliile şi am devenit foarte teritorial aşa că a trebuit să fiu scăpat de… bile!

Fireşte, eu nu prea îl plac pe Gabi şi niciodată nu pricep ce vrea de la mine. Partea bună e că nu am otită, urechea mea e curată, aşa că orice m-ar fi iritat o să treacă, de data asta!, cu câteva picături. Detest partea asta cu picăturile şi recunosc că nu prea stau potolit să mi le pună. Cumva, însă, ea reuşeşte să mă păcălească, şi după aia eu tot scutur din cap şi o tratez cu coada! Azi am şi plâns!

Sunt foarte supărat pe ea! Vă rog să-i spuneţi să nu mă mai chinuie!

Vă mulţumesc!

November 24

Puss in Boots, o cronică scrisă de Dl. Sony

Sunt eu, domnul Sony, şi am fost pus la muncă, cică să fac o recenzie de film parce que doamna PR a umblat creanga prin urbe aseară, la nu ştiu ce aniversare, aşa că eu am avut de văzut filmul Puss in Boots. E vorba de acelaşi motan ca-n Shrek, doar că povestea se petrece înainte de întâlnirea cu căpcăunul.

Motanul ăsta are cizme, e erou şi prieten cu un ou. Nu, serios, nu glumesc, chiar e prieten cu un ou, un fel de Hopa Mitică Pică-n Fund şi se Ridică, doar că îl cheamă Humpty Dumpty. Şi mai e şi o pisică, fireşte, una… mmm… meseriaşă: Kitty Softpaws. Vocile celor două pisici sunt asigurate de Antonio Banderas şi Selma “ah!” Hayek, doi actori care au mai jucat împreună în câteva filme în care îi făceau praf pe toţi!

Puss şi Oul se cunosc din fragedă pruncie şi sunt cei mai buni prieteni. Oul visează boabe verzi fermecate pe pereţi, alea care au legătură cu Jack şi cu vrejul de fasole, şi îl îndeamnă pe Puss la rele. Dar Puss e bun, ca orice pisică, şi nu vrea să facă rele, până când nu are încotro. Şi uite-aşa, din erou ajunge afiş deasupra căruia scrie WANTED şi nici nu mai vorbeşte cu Oul – ceea ce mi se pare firesc, oricum. Ou vorbitor?! Şi unde mai pui că pare mai indestructibil decât însăşi lanterna Varta!

În fine, nu vreau să vă povestesc filmul, fiindcă am înţeles că nu se face să strici plăcerea oamenilor de a-l urmări. Totuşi, vreau să vă spun că mie mi-a plăcut, mai ales că dacă-l vezi pe un ecran mare mare mare, de trei ori mare, adică în 3D, la IMAX, toată experienţa este încă şi mai mişto, că se văd în detaliu firele din blana lui Puss şi pernuţele lui Kitty. În fapt, cred că e un film aşa de atrăgător încât până şi câinilor le-ar plăcea, fiindcă, ştiţi voi, nimeni nu poate rezista privirii ăleia pe care doar Puss in Boots poate s-o facă. Apropo, vedeţi aici nişte imagini de la casting:

Ca detaliu de culise, vreau doar să mai adaug că aseară am încercat să dansez tango dar nu prea mi-a ieşit. Bine, glumesc, nu asta vreau să vă spun ci despre ideile trăznite care le-au venit celor de la Dreamworks pentru promovarea filmului. În primul rând, au făcut o vizionare cu pisici. Pisici adevărate, ca mine, nu animaţii. Dovada:

 Şi, în fine, cea mai mişto idee, să-l facă pe Puss erou într-o faimoasă reclamă la Old Spice. Priceless!

Look at him. Now look back at me. Now at him. Now back to me. Nu-i aşa că’s mai drăguţ decât el?!

November 19

HELP! Nu vreau să fiu concediat!!!

Guest post by Domnul Sony

Zilele trecute, în timp ce doamna PR se delecta cu raţă pe varză şi poveşti augustiniene, stăteam ca fraierul singur acasă, fără raţă şi fără varză, şi navigam pe net ca să mai treacă timpul. Şi cum eram eu aşa, blazat, dau peste o ştire care m-a scos urgent din starea mea de dulce plictis!

Larry the Cat este, d’oh!, o pisică. Adică un motan, aşa, ca mine, doar că el locuieşte într-o casă din Londra, pe Downing Street la numărul 10 – în caz că nu vă sună clopoţelul, tot acolo, cu Larry, locuieşte şi premierul britanic, Domnul Cameron.

Larry ăsta are patru ani, nu este, n’are cum să fie atât de drăguţ ca mine (dar cine poate?!) şi a fost angajat la reşedinţa premierului pentru a patrula pe-acolo şi a prinde nişte chestii mici despre care tot ce ştiu e că se cheamă şoricei şi se mişcă repede, sunt mici şi, din motive inexplicabile, par să-i deranjeze pe oameni.

Până aici nimic în neregulă, dar zilele trecute, la vreo patru luni şi ceva după ce Larry a venit în Downing Street 10, o asemenea creatură mică a fost zărită printre picioarele invitaţilor la un dineu oficial, timp în care Larry era plecat pe acoperişuri după o vecină de care e înamorat până peste coadă! Cam aşa:

Aşa că inglişii, că-s mai cu capul, au cerut, nici mai mult nici mai puţin, decât concedierea lui Larry pe motive  evidente de incompetenţă! Mă rog, se pare că premierul i-a luat apărarea, aşa că, deocamdata, pisica e safe. Dar, frate, nu pot să nu mă gândesc la treburi concrete: oare a semnat un contract? Oare e membru într-un sindiCAT? Care e job description-ul lui?!

Treaba asta m-a pus serios pe gânduri fiindcă nici eu nu am semnat nici un contract, şi eu sunt cules de pe stradă (la frageda vârstă de şase săptămâni) şi nu am nici un job description. Adică, sigur, ea îmi mai spune ce SĂ NU FAC, dar niciodată n-am fost atent la asta – trebuia?!

Serios acum, dacă pisica premierului Marii Britanii a fost pusă într-o asemenea situaţie, eu, un biet motan blond din România ce şanse am să nu fiu concediat dacă i se pune doamnei PR pata pe mine? Am opt ani deja, unde mi-aş mai putea găsi un locuşor tihnit la vârsta asta dacă mă dă afară?

Concret, îmi trebuie un job description, să fie clar ce am de făcut ca să nu fiu concediat! Vă mulţumesc! Acum mă grăbesc să sparg un pahar sau o cană, ca să aibă mai puţine chestii de spălat în chiuvetă. Poate şi o farfurie, să vadă că sunt harnic! Sunt pe drumul cel bun, nu?!