January 26

Iarna pe uliţă

Nu mai ţin minte exact când am devenit prea adult ca să mă mai încânte perspectiva unui peisaj urban înnămeţit. Cert e, însă, că această toamnăiarnă lungă, fără precipitaţii fulguite, fără vânt şi cu temperaturi foarte prietenoase, a fost exact pe gustul meu şi al botinelor mele preferate, care au talpa netedă mai ceva ca-n palmă!

Prin urmare, perspectiva codului galben şi, mai apoi, portocaliu, prevestit (de) vineri n-a avut darul să mă bucure… deşi fulguiala de dimineaţă, cu fulgi mari cât petalele de ghiocel, m-a făcut niţel să ţopăi ca un copil. Însă pentru doar vreo 10 secunde, sau cât am făcut între taxi şi intrarea în clădire.  În restul zilei, perspectiva nămeţilor a rămas neplăcută.

Continue reading

December 22

De sezon

Abia ieri, când în Bucureşti ningea de rupea, mayaşii încă sperau că prevestirile lor sunt corecte iar traficul din Bucureşti nu era departe de prevestiri, nişte muzică bună în căşti şi planul pentru ultimele cadouri de luat m-au băgat instant în atmosfera de iarnă şi de Sărbători. De unde se vede că, de fapt, nu era vorba despre sfârşit ci despre început!

Daruri, prieteni în vizită, alte daruri, încă o vizită, un ursuleţ. Şi, în fine, azi chiar am fredonat colinde! O fi bine, o fi rău?!

Mi se pare incredibil că, în ciuda unui final de an de-a dreptul nebun, azi, cu trei zile înainte de Crăciun, am reuşit să ajung la piaţă, să fac câteva cumpărături, ordine în casă, ba chiar să am vreme să caut un brad mic prin piaţă (şi să nu-l găsesc)!
Voi cum vă descurcaţi pe la casele voastre? Ce planuri aveţi?! Eu mă apuc de decorat! :)

(deşi n-am, încă, nici o idee de care să fiu mulţumită!)

December 11

Vis de iarnă

Tot nu mă umplu de veselie iarna şi zăpada, însă cumva, în seara asta, când în Bucureşti ninge viscolit, siberian, şi după ce am fost nevoită să ies un pic pe vremea asta, mi-am amintit cât de bine e să te întorci acasă din frig şi nămeţi, acasă e unde e cald şi bine şi miroase a coji de portocală şi scorţişoară, unde totul e familiar şi prietenos şi ai loc să visezi! Fiindcă “dacă nu visăm, vom muri”.

Daca nu visăm, vom muri
De alb, daca visăm
Vom muri de plecări.
Acum vine prietenul
Cu braţele terminate în vâsle,
Acum vine femeia
Cu stelele terminate-n priviri.
(…)

Continue reading

December 10

Zăpadă

Într-o noapte ca asta, pe când încă locuiam cu ai mei, m-aş fi căţărat pe pervazul din camera mea, aş fi savurat o cană mare cu ceai, multă miere şi multă lămâie, o ţigară (total interzisă!), muzică în surdină, şi aş fi scris în jurnal ce fericită sunt de prima ninsoare! Era o bucurie simplă, copilărească şi autentică, una pe care, bag seama, în iarna asta am pierdut-o!

În noaptea asta, la prima ninsoare, m-am zbârlit toată, fiindcă zăpada albă şi frumoasă îmi pare nepotrivită urban, şi sunt supărată pe ea c-a venit noaptea, ca un hoţ, pe tăcute, să n-o pot vedea decât în lumina reflectoarelor şi în paşii rătăciţi pe stradă. Şi, da, ascult muzică în surdină, beau nişte vin, fumez o ţigară, ba, mai mult, mi-am aprins şi o lumânare cu miros de scoţişoară, doar doar intru în mood-ul bucurie de iarnă. Ce-i drept, nu văd ninsoarea de aici, de pe canapea, dar ştiu că ninge, am verificat mai devreme, chiar s-a pus zăpada, şi e la fel de pustie strada ca odinioară, în vremea liceului!

Continue reading

February 13

ŞOC! Iarna ninge! Şi la vară o să fie caniculă!

Săptămâna trecută am fost cam tot timpul prinsă cu turneul Saltimbanco aşa că am mâncat mai mult uscate decât verzi, frigiderul golindu-se pe măsură ce treceau zilele. Rămasă în pană de imaginaţie dar şi de ingrediente, azi pe seară am decis să înfrunt iarna, vitejeşte, cu câteva straturi de haine care să mă apere de urgie. Când am ieşit din bloc, linişte. Mă uit în dreapta, în stânga, nimic! Urgie asta nu era nicăieri! Strada era liniştită, acoperită de ninsoarea cea cuminte.

Am înaintat cu curaj până acolo unde era curăţat, cam un metru şi jumătate de trotuar, până în locurile de parcare. Aici, da, era nişte urgie, pentru că potecuţa până în stradă e îngustă, iar drumarii au sigilat trecerea cu un munte de zăpadă pe care, daca vrei să traversezi, trebuie să-l escaladezi. Asta am şi făcut.

Nici vizavi situaţia nu e mai roz. Trebuie să urc treptele ce duc către parcul Gării, să-l traversez şi să ajung pe Dinicu Golescu, la Angst, ca al’ceva mai acătării n-am în preajmă. Prin parc, o poteca îngustă doar, dacă mă întâlnescu cu cineva fiecare tre’ să facă un pas în lateral, acolo unde zăpada e până la genunchi. Coafura rezistă.

Îmi iau ce-mi trebuie, mai puţin ouă, că s-au terminat toate. Ultima lămâie, chiar ultima!, probabil prea urâtă şi prea tristă ca să se fi legat cineva de ea, pleacă cu mine. O fi urâtă, dar n-am de ales! Iau carne, lapte, iaurt, un compot de piersici, mă enervez că nu găsesc pâine cu seminţe, kiri, în fine, să ajungă vreo două zile, în caz că nici mâine nu înverzesc copacii!

Pe drumul de întoarcere, văd, printre nămeţi, un copil. E îmbrăcat într-o salopetă din cap până în picioare, ca un cosmonaut, şi nu i  se zăreşte decât capul din nea, când şi când. E vesel ca un pui de căţel, se rostogoleşte prin zăpadă râzând. Ta-su curăţă maşina c-o lopată, ăsta mic se bagă unde e grămada mai mare. Şi râââdeeee, mamă ce mai râde! Nu pot să-mi iau privirea de la el!

În fine, mă urnesc spre parc. Nici ţipenie, doar un câine care mă latră de la o distanţă sigură şi pentru el şi pentru mine. Dacă s-ar apropia politicos, l-ar servi cu ceva de prin plase, dar dacă ţipă, să se lingă pe bot! Lumina care vine din jurul parcului e ca din poveste, face zăpada să sclipească frumos. E multă zăpadă, băncile sunt aproape acoperite, nu-mi amintesc să mai fi văzut aşa zăpadă multă, neatinsă. Îmi vine să fac un înger, dar perspectiva de a lăsa plasele cu provizii la cheremul lui Azorică de colo nu mă încântă, şi cine-a mai văzut îngeri cu plase?!

E atât de linişte şi de calm totul c-aş rămâne acolo. Mâncare am, companie am, haine groase am. Curăt o bancă de zăpadă şi stau pe spătarul ei şi mă uit cum ninge. Parcă n-a fost niciodată aşa frumos parcul ăsta, atât de alb, de liniştit, de neatins. Nu se văd hârtiile aruncate aiurea, scuipaţii şi seminţele, nu se văd oamenii care o ard pe-aici între două trenuri şi nici mormanul de gunoi care pare să nu încurce niciodată autorităţile sau priveliştea ministeriabilă a lu’ madam Boagiu – mai e ea ministru sau nu?!, că nici nu ştiu.

Merg încet spre casă, traversez, escaladez. Nu e frig, nu bate vântul, dar totul e atât, atât de alb şi de frumos!

Nu-mi pasă ce spun adulţii! Mie îmi place şi mă gândesc acum că dacă oricum nu putem face nimic să oprim ninsoarea, am putea măcar să încercăm să pornim de la premisa că iarna… ninge, şi că odinioară, când eram copii, lucrul ăsta ne făcea extrem de fericiţi. Chiar aşa mult ne-am schimbat?!

Pentru cei care au deschis televizoarele (mult) mai târziu, Aripi de zădadă e pe coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume, film făcut după volumul patru din Cireşarii!

January 30

Săniuţa fuge

Costin a avut azi o super idee care m-a scos din casă: fotowalk în Cişmigiu. Şi vin fiert (cam ieftin :D) – nu se vede în poze. Foarte bun, zic. N-a lipsit Bundaru. Au mai participat: Grădi (agăţat pe alee!), Marius, Bogdan, copiii care se bucurau de gheaţă şi soare, dar şi nişte comunitari îmblăniţi pe care, probabil, îi puteţi vedea la Costin, când şi dacă se decide să posteze. Daţi ReFresh, gen! :))

Eu am pozat, ca de obicei, copii. Azi, inspirată de săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge, are dor de ducă, parc-ar fi nălucă. Mai am imagini, dar trebuie sa mai aleg. Răbdare, zic, şi, dacă obişnuiţi, tutun!

Category: Foto | LEAVE A COMMENT