November 4

Respect, TNRS, pentru o felie de teatru!

Noi ăştia, care avem bucuria intersecţiei cu teatrul, ca una dintre cele şapte arte, şi cu teatrul – spaţiul în care se joacă actorii, suntem norocoşi, iar cei care avem chiar mai multe astfel de spaţii la dispoziţie şi, deci, de unde alege, cu atât mai mult, pentru că în România sunt oraşe fără teatru şi fără cinematograf.

Iar când oamenii din oraşele respective nu au teatru în oraş, de bună seamă că şi apetenţa lor pentru aşa ceva e destul de scăzută. Ceea ce o să vă povestesc e o întâmplare adevărată!
Continue reading

March 6

Scenariul “Bună! Ce faci?”

Lia Bugnar a fost atât de drăguţă încât mi-a trimis scenariul final imediat ce am rugat-o. Eram curioasă care-i treaba cu cămăşile de bărbaţi însuraţi, dar şi care sunt scenele picate la montaj despre care ne-au vorbit Dana Voicu şi Ana Popescu la seara S!MPA de 1 martie. Sper din suflet că aceste scene se vor regăsi ca bonus pe DVD, fiindcă sunt la fel de faine ca întregul film. Deci, fără alte introduceri, vedeţi mai jos una-alta, ce am selectat eu, în mod absolut subiectiv:

Dialog între femeie care plânge la Internet Cafe şi Gabriel

– Iartă-mă că… în fine, poate îţi stric dispoziţia. Ai venit aici să… şi mă auzi pe mine cum…
– Ei, asta-i bună! Nu vă faceţi griji de mine. Doar că imi pare rău să vă văd aşa de suparată.
– Iubitul meu… Şi-a găsit pe altcineva.
– Oooo… îmi pare rău. Asta-i foarte neplăcut. Eraţi de mult împreună?
– Doi ani.
– E ceva. Doi ani sunt … destui. E în străinătate?
– E etiopian.
– Uau! Şi cum v-aţi întâlnit?
– Nu ne-am întâlnit. Ne-am indrăgostit şi am trăit împreună pe net.
– Şi n-aţi apucat nici măcar să vă cunoasteti?
– Ne cunoastem perfect. Şi am avut cu el cele mai fabuloase orgasme din viaţa mea. Nici cu soţul meu nu…
– Uau! Şi soţul dumneavoastră stie?
– Sigur că ştie. M-a înţeles. E alături de mine si m-ajută să trec peste criza asta. Deseară facem dragoste. E singura soluţie de bun simţ.

Scena din spălătorie, Gabriela îi explică lui Toni cum e cu cămăşile

– Ce faci cu alea?
Gabriela se duce si-i ia din mina niste camasi lui Toni.
– Niciodata sa nu mai faci asta! M-ai auzit? Niciodata! Te uiti pe eticheta si vezi cit e bumbac, daca e. Asta n-are ce sa caute cu asta la un loc in viata vietilor ei. Asta are 60% bumbac si astalalta are 80%. Le pui la un loc?! Ia uita-te pe eticheta!
Toni ia camasile si se uita pe dos.
– 60% si 80%. Pai, de unde-ati stiut dinainte?
– Dupa atitia ani, inveti. Doar daca le vad, stiu ce calitate sint si cit costa. Si doar daca le pipai stiu.
– Mama! Cit de tare!
– Dar, daca le vad, stiu mult mai multe despre o camasa si despre cine-o poarta. Uie, aia de exemplu, e ingrozitor de scumpa.
Toni se duce si ia cu doua degete o camasa din gramada.
– Janghinoasa asta?
– E facuta sa para ponosita. Tocmai ponoseala asta costa asa de mult. Sigur e italieneasca si de firma ceva. Uita-te pe dos.
Toni citeşte eticheta.
– Armani. Minca-ti-as! Zici ca-i cirpa de sters prafu’!
– E a cuiva care nu e tinar. Vrea sa fie la moda. E posibil sa aiba o iubita mult mai tinara ca el.
– Haideti, sefa, faceti misto de mine?! De unde le mai stiti si p-astea?
– Dupa cum e murdarita. Tinerii murdaresc intr-un fel, batrinii altfel. Batrinii resemnati intr-un fel, aia care se mai agata de viata altfel. Uite, acolo, rochia aia! Tipa care-o poarta e trecuta de treizeci si-i nemaritata.
– Eee, na! Faceti misto?
– Vorbesc serios. E un model incomod si complicat. Il porti doar daca esti disperata. E o disperare intensa, proaspata, abia de citiva ani. Disperarea la 40 sau la 50 e altfel.
– Cit de meseriasa sinteti, sefa! Sinteti beton!

Şi o ultimă replică selectată, a lui Vladimir către Jipescu: “Jipescule, eşti cea mai stricată cunoştinţă a mea. Lasa-ma sa-mi vad de carte“. Eu zic c-o să vă placă întreaga scenă dar şi că e loc de “Bună! Ce mai faci?”, o urmare, care va să zică, pentru că e mult de explorat în relaţia celor doi tineri şi cred că nici Gabi şi Gabi nu şi-au terminat încă relaţia.

Despre cămăşile bărbaţilor însuraţi – ştiu că asta aşteptaţi! – cred că o s-o las pe autoarea scenariului să ne povestească, la o cafea… vedeţi aici ce şi cum, la PS! De asemenea, să ştiţi că replicile scrise pe taraba de fructe, dar şi alte mici detalii, nu sunt tertipuri regizorale ci au fost gândite aşa chiar din scenariu. Chapeau bas, Lia!

March 3

“Bună! Ce faci?” – deştept, delicios, de văzut!

De 1 Martie am ieşit cu fetele în oraş. Dar nu oricum, ci în variantă organizată, cum altfel decât tres S!MPA, de către Cristina Bazavan şi fetele de la Tabu. Am fost alintate cu mărţişoare, bere de fete (Redd’s), cafele de la Illy, Cointreaupolitans, ca să fim Cointreauversial, floooriceeeeeleeee, daruri şiiiiii… a, dar despre asta vă zic mai încolo un pic.

Din start, una din surprize a fost chiar locul, respectiv holul cinematografului Patria, refăcut ca spaţiu închis, cu canapele şi fotolii comode, albe. Aproape 50 de doamne (şi domnişoare – a adăugat Oana Brătilă, cea care ne-a adus mărţişoare confecţionate chiar de ea!) au produs un fond sonor vesel întrerupt pe ici-pe colo, de exclamaţii vesele “aaaaaa! ai ajuns şi tu, braavooo!”. După mingle am făcut linişte (da, se poate!) şi ne-am uitat la una dintre cele mai faine comedii pe care le-am văzut în ultima vreme.

S-a râs în hohote la film

“Bună! Ce faci?” (“bn, cf” – pentru adolescenţii atomici), este, fără discuţie, o comedie. Pentru că dialogul e fin, situaţiile mustesc de umor şi, de fapt, întreaga acţiune e o ironie a sorţii. La modul amuzant. Regia e semnată Alexandru Maftei, o semnătură despre care am aflat că, în timpul filmărilor, a fost îndelung exersată, fiecare scenă fiind refăcută până la perfecţiune. Şi se vede!

Gabriel şi Gabriela au un mariaj de vreo două decenii, trecut, nu fără urmări, prin “cine spală farfuriile” şi “adu tu borcanul cu hrean”. Amândoi şi-au redesenat visul din tinereţe în ceea ce prieşte cariera lor. Gabriela  (Dana Voicu) a renunţat la Facultatea de Psihologie pentru a-l creşte pe Vladimir, fiul celor doi, iar acum conduce o mică spălătorie de lux. Gabriel (Ionel Mihăilescu) a suferit un banal accident casnic, accident care a pus capăt unei promiţătoare cariere de pianist, iar acum se ocupă cu întorsul paginilor de partitură pentru un pianist care nu e nici pe departe atât de talentat ca el.

Doi rataţi, s-ar putea spune, cu o viaţă aparent banală, ternă. Internetul îi scoate din această aparentă banalitate, atunci când învaţă să intre pe chat şi ajung să vorbească… ironia sorţii, vă spuneam!, unul cu celălalt, însă fără să ştie acest lucru.

O comedie universaă “made in România”. Şi e de bine!

Deliciul filmului este dat şi de poveştile paralele, cea a “virilului” Vladimir (Paul Diaconescu), şi cea a “naivei” Toni (Ana Popescu), subalterna Gabrielei la curăţătorie. Amândoi visează să se realizeze în viaţă şi astfel ajung în tot soiul de situaţii prezentate cu super umor. Ca să nu vă stric bucuria de a urmări acest film, nu insist asupra scenariului mai mult decât pentru a vă spune că aprţine Liei Bugnar! Ceea ce, fireşte, e de bine!

Filmul e prima comedie romanească… universală, în sensul că e făcut în România dar subiectul nu are neapărat legătură cu realităţile româneşti pe care cinematografia autohtonă s-a obişnuit, facil, să le prezinte pe ecran: sărăcie, comunism, comunism, comunism, de parcă asta ar fi chiar singura sursă de inspiraţie! Ei bine, nu e, şi mă bucur că cineva a avut “curaj” să abordeze o “partitură” în care cheia sol nu are formă de seceră şi ciocan!

A! Da! Uite-o pe Jipescu Miruna, că nu m-am putut abţine. Miruna, tocilara clasei, care, ce să vezi!, era un vulcan nestins! :))) Vă daţi seama, da?, că asta e noua poreclă a lui anurim!

PS Public mai încolo explicaţia cu cămăşile, aşa cum am promis, dar şi alte detalii spumoase din scenariu! Refresh, zic :)