December 7

BIZ Snow Camp – concluziile

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.

December 6

Biz Snow Camp – ziua bloggerilor

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

December 1

Marta Uşurelu, BIZ: La noi, “echipa face, nu doar Marta”

De azi şi până duminică, inclusiv, courtesy of Danone, sunt la ediţia de iarnă a SMS Biz Camp, în acelaşi loc prietenos de la Pârâul Rece, cu gaşca de oameni din online, companii şi alţi curajoşi ori curioşi într-ale social media. Vor fi trei zile pline – experienţa ne învaţă că şi pline de veselie – în care, sper, vom învăţa unii de alţii, adică şi să ascutăm nu doar să vorbim, şi, desigur, pe lână asta, să cântăm şi să ne distrăm.

Şi pentru că azi e ziua gazdei, Marta Uşurelu – La mulţi ani, doamnă! – zilele astea public câteva fragmente din interviul pe care i l-am luat după Zilele BIZ, un alt eveniment despre care încă se vorbeşte.. :)

Marta şi cu mine ne-am cunoscut acum nişte mulţi ani, în împrejurări pe care cred că azi le socotim amândouă cel puţin amuzante. Interviul nostru a durat mai bine de două ore, lucru de înţeles, de altfel, pentru că Marta are multe de spus în multiplele ei ipostaze de femeie, mamă, soţie, manager, jurnalist, redactor şef, antreprenor… “şi contabil”, a adaugat ea râzând. Aşadar, fără alte introduceri, Marta Uşurelu. Azi, despre management, presa noastră cea de toate zilele şi şansa BIZ de a se reinventa.

E o problemă mare a managerilor de azi, faptul că s-au blazat şi nu mai continuă să se zbată, spre deosebire de antreprenori care împing lucrurile înainte. Lumea nu e foarte încântată când spun asta, dar eu chiar cred că aşa e! Sigur, sunt şi manageri, angajaţi, care se luptă pentru firma la care lucrează, dar cei mai mulţi s-au obişnuit să fie comozi şi să se limiteze la a executa sau a spune „nu e treaba mea”. Dar ceea ce e inspiraţional nu vine din zona de management ci din cea de antreprenoriat.

Şi din pricina asta, a mentalităţii managerului, a căzut industria media la noi. Dacă jurnalistul se duce să facă un material, apoi vine în redacţie şi managerul nu-l lasă să scrie subiectul, sau nu e în regulă cu abordarea, ori industria, ori firma, şi nici nu explică de ce, jurnalistul e demotivat. Şi problema nu e la jurnalist ci la manager şi la patronat, pentru că nimeni nu-şi mai bate capul cu valoarea a ceea ce se scrie şi prea mult timp presa a fost condusă de oameni lipsiţi de etică dar care au vrut să facă un ban rapid.

Ziaristul e un angajat şi cum îl motivezi e treaba ta ca manager. Din păcate, nici ideea de echipă în presă nu mai există. La BIZ ăsta e un termen pe care eu încerc să-l păstrez viu, la noi „echipa face”, nu face doar Marta ci noi, toţi! 

Aici am întrerupt-o întru completare deoarece, ca om cu ştate vechi în mediul ăsta al presei am şi eu of-urile mele:

– Şi mai e ceva! S-au făcut o groază de bani din presă până la criză, dar mult prea puţini şi-au bătut capul să reinvestească ceva din profitul ăsta! Adică nu tu deschidere reală către online, nu tu proiecte speciale, eficientizare, abordări noi, nimic!

Da, dar asta a fost şansa BIZ. Noi am avut două şanse, asta, de care spui tu, şi, cea mai importantă, echipa! Echipa BIZ care a rămas alături de mine şi de revistă când eu le-am spus că nu ştiu când o să am bani de salarii şi în condiţiile în care nici măcar familiile noastre nu au crezut în acest proiect! Adică ne-am şi aşteptat la clienţi şi colaboratori să nu ne dea şanse, dar a fost chiar greu când familiile noastre nu ne-au susţinut! Dar noi am crezut în BIZ!

Uite, nu m-am făcut medic, nu m-am făcut muzician, eu am ajuns jurnalist! Şi îmi place ce fac, îmi place foarte mult ce fac şi iubesc revista asta, ideea, conceptul! Aşa că, în loc să închidem prăvălia, am rămas nouă oameni şi ne-am apucat de proiecte speciale, fiindcă era singura soluţie să câştigăm bani pentru a putea plăti costurile de apariţie. Şi proiectele astea au fost foarte bine primite de piaţă. Uite, coperta BIZ cu pictaţii, care a spart piaţa în momentul ăla, sau alte materiale cu oameni care nu voiau să vorbească despre ce fac, iar noi i-am convins, sau BIZ Bruxelles, numărul făcut integral acolo – sunt doar câteva exemple.

Eu cred că se simte pasiunea în ceea ce facem, iar oamenii au început să reacţioneze şi să ne caute. Deci şansa noastră a fost că piaţa a lâncezit, iar noi am putut să facem diferenţa şi, da, să facem şi bani!

(va urma)

June 30

FITS a apărut în revista BIZ!

La începutul lunii, după Festivalul de teatru, pe când eram încă în maşina ce mă aducea de la Sibiu la Bucureşti, mă sună Marta Uşurelu (deci nu Maria, deci nu Ursuleţu :p) să mă întrebe dacă nu vreau să scriu nişte mii de semne despre FITS pentru revista BIZ. Vrei, calule, ovăz? – cine a făcut sau face PR ştie că nu e chiar aşa de simplu să amesteci cultura-cultură cu cea business, ba uneori e chiar imposibil, oricâtă imaginaţie ai tu şi oricât ai încerca să faci texte care să se potrivească pe stilul produsului media de business.

Aşa că o asemenea întrebare nu avea decât un singur răspuns: DA! Lasă că ai vrea să dormi trei zile sau că nu e uşor să scrii un text mare cu o vedere de ansamblu asupra unui mega eveniment la care tu ai participat, practic, prea puţin, fiindcă erai, cum ar veni, “la datorie”, şi că nici nu ai, încă, toate toate fotografiile – le-am primit, totuşi, cu foarte puţin timp înainte de deadline (aici, credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2011)

Deja, în timp ce vorbeam cu Marta, îmi zburau prin minte rame şi abordări ca pentru o revistă business, cu bugete, cu ce idei au avut partenerii să se promoveze, cu Bursa de spectacole şi alte năzbâtii. Dar nu, deschiderea era completă: Nuuu, scrie cum a fost, scrie despre tot evenimentul, să ştie lumea ce şi cum!


Zis şi făcut, şi aşa a apărut, în numărul curent BIZ, articolul de două pagini intitulat Cronica unei petreceri de majorat – un festival, o petrecere, sute de evenimente, mii de artişti, zeci de mii de invitaţi – mulţumesc, Marta, pentru ocazia de a “vorbi”, din nou, despre un eveniment pe care îl iubesc!! Nu au mai apucat să intre în revistă vreo trei paragrafe, iar articolul s-a terminat la buget şi sponsori (ceea ce e foarte bine, totuşi, apropo de ce ziceam mai sus!), aşa că, după ce citiţi articolul în revistă, reveniţi aici pentru final:

O premieră în acest an a fost apariţia magazinului FITS, amplasat în Piaţa Mare, ca răspuns la cererile tot mai mari pentru obiecte personalizate cu însemnele Festivalului şi pe care mii de oameni l-au luat cu asalt în cele zece zile, dar şi oferirea, de către organizatori, a unor Diplome pentru spectatori. Ca amănunt „de culise”, fiecare dintre sutele de astfel de diplome a fost semnată personal de către directorul Festivalului, Constantin Chiriac, ca semn al preţuirii pentru Măria sa, Publicul FITS.

Şi Internetul a vuit mult mai mult decât în alţi ani, pe bloguri (au fost acreditaţi unii dintre cei mai citiţi bloggeri din România) şi pe reţelele sociale. În total, până în ultima zi de desfăşurare, FITS 2011 generase peste două milioane de rezultate pe Google, fotografii, filme, comentarii, Like-uri şi RT-uri, într-o amploare online fără precedent până la această ediţie.

Ce va fi la anul? Ei bine, directorul Chiriac ştie deja o parte din spectacolele „antamate” pentru ediţia viitoare, iar iubitorii de arte ale spectacolului ştiu, cu siguranţă, că la fine de mai şi început de iunie au program la Sibiu pentru zece zile de absolută şi neîntreruptă încântare!

PS Şi, că tot veni vorba de revista BIZ, zic să vă anunţ şi că mă duc la evenimentul lor,  Social Media Summer Camp, la Pârâul Rece, între 22 şi 24 iulie. Locuri nu mai sunt, deci zic doar aşa, să vă fac în ciudă :p

May 12

Social Media Summit Sibiu

Sibiu, 11 mai, soare dimpreună cu nişte (îndelung aşteptate) grade Celsius. SMS Sibiu, dis-de-dimineaţă. Sau aproximativ dis-de.

Marta a deschis lucrările celui de-al patrulea social media summit orgaizat de Biz, de data asta la Sibiu – Hotel Continental, povestind despre isprăvile revistei, atât online cât şi offline, trecute şi viitoare. WTG!

Primul speaker invitat, ca să zic aşa, a fost Zoso, aproape blând, care a vorbit despre influenceri, cu Aşa Da-uri şi Aşa Nu-uri, nu fără oareşce ironie. Lumea zâmbea, care înţelegând despre ce şi cum, care doar de complezenţă – Dă, Doamne, să nu mă vadă şi să nu zică ceva de mine!, gen! Greşit, mă, unde zice Zoso creşte, da? Traficu’! Şi, da, a zis, şi mă enervează că are dreptate, dar are, asta e, “Printul o să moară”. Până atunci, însă, poate recapătă ceva demnitate. Numa’ zic!

După Vali a fost rândul lui Ciprian Stăvar, un speach interactiv care a arătat că în sală (deşi plină ochi, e destul de mică, apropo) nu sunt chiar aşa de mulţi sibieni. În schimb toată lumea pricepe ce-i cu Mioriţa şi alte balade, triburi şi ginte, social media sau nu. Pentru că a vorbit foarte tare, e sigur că cei prezenţi s-au trezit. Într-un caz de la margine de rând, un pic, s-au trezit şi nişte spirite. Sau poate greşesc eu. În fine! Prezentarea lui Ciprian a fost încheiată de Bobby Voicu: “Şi gintele s-au născut în jurul unui influencer”. Atât!

Mihaela Nicola, în blugi, aparent relaxată (ce mă amuză treaba asta, suntem niste relaxaţi cu toţii, o lume pe Xanax!), discută despre vechea, permanenta şi deja uşor depăşita problemă a bloggerilor vs. PR-işti, iar eu mă întreb când naiba o să dispară vs.-ul ăla din această ecuaţie. Că noi îl punem: dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Altfel, the Group, prin chiar vocea CEO-ului său, promite ca o sa renunţe la

– Bună ziua, numele meu este.. , şi vă sun în legătură cu…

– Aş dori să văd materialul înainte de publicare, să-l aprobăm cu clientul.

– Bună, te sun să văd dacă ai primit comunicatul de presă.

– Auzi, şterge şi tu comentariul ăla naşpa de pe blogul tău, să nu se supere clientul.

Well, fair enough aş zice! Dar vechile obiceiuri mor greu! Vom vedea!Până una alta, din comentariile de pe twitter estimez că discursul Mihaelei n-a fost prea percutant. E drept, a şi mărturisit că, deşi are conturi personale şi pe FB şi pe Twitter, nu le utilizează. Păi şi atunci?!??

Bobby Voicu zice despre Cum să-ţi construieşti strategia de Social Media, şi începe prin a spune că Desperatos, campania în care a fost şi el implicat, va fi fost o campanie bună sau rea doar după ce vom avea rezultatele (estimat: 2000 de oameni). Personal, deşi iau în considerare buzz-ul obţinut, nu mi se pare o idee fericită să trimiţi animale vii ca un soi de gadget / invitaţie. No offence, sper, da’ nu pot să nu mă gândesc la obligaţiile pe care le capeţi odată cu asumarea responsabilităţii de a avea grijă de un animăluţ viu.

Găsiţi prezentarea lui Bobby la el pe blog.

Pauză, în care am întrebat-o pe Mihaela Nicola ce argumente aduce the Group pentru clienţii săi care se tem de Social Media, iar printre acestea se află faptul că şi ei, clienţii, folosesc (în nume personal) Social Media, chit că au conturi pe reţelele sociale sau citesc bloguri etc şi (un pic surprinzător pentru mine) faptul că activitatea pe social media e foarte clar şi concret masurabilă. În caz că vă întrebaţi! (mersi, Mihaela!)

Chinezu, primul speaker din panelul 2, a lansat azi şi vorbeşte despre Blogal Initiative – click şi vedeţi despre ce e vorba.  E o idee, e o… iniţiativă, să vedem şi cum se dezvoltă! Îs curioasă ca o pisică! @domnulsony, de exemplu, adică un motan cu cont de twitter, să nu uităm de ce-am venit aici!

Urmează Alex Negrea, care vorbeşte despre “Provocările din Social Media”. Începe cu transparenţa şi, în acest sens, zice despre sine că are 27 de ani, adresă web şi adresa de (g)mail. Cât despre companii, ar fi o idee să înceapă cu un blog corporate (deşi, din sală, doar vreo patru au recunoscut că citesc aşa ceva), apoi să-şi facă nişte conturi în reţele sociale. Totul se centrează pe livrarea de conţinut şi pe transparenţă.

După pauză asta vorbesc şi plec, aşa că urmăriţi cu încredere #smssibiu şi ce-ai scris ceilalţi – sunt f curioasa de reacţia blogosferei locale, atât în termeni de număr de postări despre eveniment, cât şi în termeni de termeni şi aşteptări care au fost – sau nu! – împlinite!

Si tot nu pricep de ce discutăm atâta despre bani! Serios! Adică ok, nu-s nebună, înţeleg de ce e contează banii. Dar nu pricep de ce discutăm ATÂT despre bani în contextul blogging.

Şi poze, mai încolo, probabil la noapte, când ajung la Timişoara. Căci, indiscutabil, mâine avem şi suntem (unii dintre noi) la PRbeta!

Mulţumesc, Sibiu, la bună vedere! (în scurt timp, că vine Festivalul!)

December 16

Călătoriile intempestive sunt cele mai fun sau Cum am ajuns la Cluj

Şi cam aşa am plecat şi eu la Cluj, ieri, atât pentru Social Media Summit, made by Revista BIZ, cât şi pentru că ştiam că urmează să mă văd cu oameni care mi-s dragi şi care n-au nici o vină că io-s bucureşteancă, la mama naibiului distanţă, deci.

Pe sistemul “zis şi făcut”, sunat Tarom, găsit bilet, aflat preţ, lacrimat puţin, platit, vrie, vrie, vrie, aeroport, descalţă-te, încalţă-te, pipăială, zbor, Cluj. Menţionez că am avut o conversaţie interesantă în avion cu un vecin de zbor: Duncan, care preda business management la UBB (I know you read this, Duncan! Thanks for a lovely hour!), ceea ce e o premieră pentru mine fiindcă de obicei am parte de “mama şi copilul” :D

Aseară s-a lăsat cu voci, chitară şi Jaggermeister, prea bun şi prea frumos, am cântat şi io, da’ discret, aşa, sper că nu m-a auzit nimeni! Restu’ mai citiţi şi pe twitter, #smscluj, şi-acum chiar vreau să fiu foarte atentă, pen’că vorbeşte reprezentantul unui brand al cărui fan declarat sunt (Nokia).

Totuşi, reţineţi concluzia: călătoriile gen “acum, hai!” sunt cele mai tari. Nu e prima dată, fireşte, doar că n-o mai făcusem de mult şi mi-am adus aminte ce mişto e! Data viitoare bifez un oraş din afara României. Dacă-i bal, păi bal să fie!