June 3

Cum e Pastila fericirii

Nu am mărunt! Nu am să vă dau rest!
Vă sunt cunoscute replicile astea? Eventual aruncate cu un ton acuzativ, ca şi cum ar fi vina ta că vânzătoarea nu are să-ţi dea rest, ca şi cum e obligaţia ta să ai banii potriviţi atunci când vrei să cumperi ceva şi, în fine, ca şi cum ar fi jobul tău să uşurezi viaţa clienţilor care, până la urmă, îţi plătesc salariul. Iar unele dintre ele au şi atitudini princiare, ca şi cum ţi-ar face o favoare că-ţi vând ceva. Pe banii tăi.

Nu-ţi vine, la o adică, să le tragi una după ceafă, să-şi revină? Ei bine, s-a întâmplat! Am văzut eu!

Continue reading

June 2

TIFF Lounge cu Luminita Gheorghiu

TIFF Lounge-ul de azi o are ca invitata pe Luminita Gheorghiu. Incerc sa va povestesc, in direct, ce se discuta. Gazda de azi, Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului (fiindca Mihnea Maruta e un pic racit) ii invita pe cei prezenti s-o aplaude pe actrita, ceea ce, fireste, publicul face chiar cu placere.
– Nu ma aplaudati, lasati!, rade Luminţa Gheorghiu.

Prima data la TIFF a fost in 2004, si isi aminteste cu placere de atmosfera de atunci, cum fugeau oamenii de la film la film (m.n. şi acum e la fel!)
-“Da’ nu stiu daca erau filme romanesti”, completeaza.
– Anul asta esti imaginea festivalului..
– Da, da! In sfarsit! In sfarsit sunt si eu vedeta! Azi am primit cafea la hotel fiindca eram eu.

Continue reading

May 31

Jurnal FesTIFFalier 2013

Gata, a început! După nouă ore şi jumătate de mers cu trenul, regulamentar, şi încă una de întârziere, am ajuns, în fine, la Cluj, într-o cameră elegantă de hotel unde am desfăcut “şifonierul” pe care l-am cărat de la Bucureşti, după care am fugit la cartierul general: Casa Tiff.

M-am pus la punct cu programul, m-am văzut cu unii dinre cei care s-au grăbit să prindă a 12-a ediţie a Festivalului chiar din prima zi, am răsfoit filmele, am băut cafelele… dar nu e suficientă cofeină în sistemul meu pentru ca să pot intra la un film fără teama de a adormi, aşa că am hălăduit prin oraş şi am documentat nişte viitoare interviuri de pe tableta MyTab – vă povestesc despre ea când mă întorc acasă.

Continue reading

May 20

Excelenţă la TIFF 2013!

Îmi place TIFF pentru echipa festivalului şi efervescenţa imprimată Clujului, pentru că la tot pasul te întâlneşti cu un cunoscut, pentru că există mereu un film, o expoziţie, un concert sau o petrecere la care poţi ajunge, şi totul e fain şi totul e de văzut şi făcut, pentru că e cafea bună la sediul central şi, nu în ultimul rând, pentru că mă voi vedea cu prietenii clujeni!

Iar în acest an îmi place şi mai mult pentru că voi avea un partener de excelenţă aici, printre rânduri, un partener de drum lung, alături de care voi transmite către voi cât mai mult din atmosfera, oamenii şi poveştile minunate ale TIFF-ului: Mercedes-Benz! Sunt foarte mândră, recunosc, şi sper să mă ridic la înălţimea impusă de aşa asociere!
Continue reading

June 13

TIFF 2012: Kiddo, primul film interactiv românesc

Oare de câte ori ţi-ai dorit să dai timpul înapoi, hm? Când replica cea mai bună îţi venea fix după ce momentul trecuse, când te-ai întâlnit din întâmplare cu băiatul care-ţi place şi tu erai ciufulită şi nearanjată, când ai spus o vorbă (g)rea şi după aia ai descoperit că destinatarul nu o merita şi, nu în ultimul rând, când citeşti o carte sau vezi un film şi i-ai schimba finalul ori măcar unele dintre alegerile pe care le fac personajele.

Cum ar fi fost să poţi să-i spui lui Romeo: Băăăă, nu bea otrava, că Julieta nu e moartă, de fapt!”, iar el să… te asculte?! Sau să-i şopteşti lui Scarlett să nu mai facă pe nebuna, că Rhett chiar o iubeşte, şi şi ea pe el, chiar dacă nu-şi dă seama, ori să-i explici lui Harry Potter o parte din ceea ce va să vină către el?! Să schimbi istoria literaturii!

Ei, am veşti pentru voi: Nu se poate! :)))

Se poate, totuşi, să-i schimbăm soarta lui Kiddo, numele primului film românesc interactiv şi al eroinei principale, peliculă văzută la TIFF, sâmbătă. Kiddo e o fată săracă dintr-un cartier împuţit (ar putea fi în orice oraş românesc), cu un tată (Adrian Titieni) care bea de stinge şi ultimul obiect din casă, şi cu un frate cu un sever handicap locomotor, care nici nu poate vorbi.Ca să iasă din mediul ăsta cumva, Kiddo (Anamaria Maier, f convingătoare) se apucă de box. În loc să-şi lovească tatăl şi soarta, dă cu pumnii în sacul de box, cu la fel de multă duritate pe câtă duioşie are atunci când îşi îngrijeşte şi protejează fratele.

Partea de interacţiune vine încă de la început, când primeşti două beţe fosforescente, roşu şi albastru, şi instrucţiuni. Pe parcursul filmului, din când în când, ecranul se împarte în două, iar spectatorii votează fie o opţiune de scenariu,  fie să dea filmul înapoi ca să fie puşi în situaţia de a schimba o decizie luată mai devreme. E distractiv, pentru că treaba asta se întâmplă relativ des, e distractiv pentru că, din câte povesteau realizatorii filmului, situaţiile sunt diferite de la o proiecţie la alta, şi o să fie şi mai distractiv la anul, când Kiddo o să devină film de lung metraj cu nenumărate variante.

Dacă-l mai prindeţi pe undeva, mergeţi să-l vedeţi, şi nu doar pentru faza cu interactivitatea ci şi pentru că se joacă bine, cu un Adrian Titieni atât de detestabil în rolul tatălui, încât până şi ţie, spectator în scaunul de la cinema, îţi vine să-l pocneşti!

June 11

Acasă

Cică Acasă e acolo unde-ţi e sufletul, dar eu pe ăsta îl port mereu după mine, aşa că nu cred că mi se potriveşte zicala nici măcar după trei săptămâni călătoare la FITS-TIFF (citit fiţtif sună chiar mişto, nu?). Acasă a fost la Continental, pe durata şederii la FITS, acolo unde erau, în prima seara, o grămadă de wellcome packs pentru bloggeri şi care au plecat, încet, către destinatarii lor, acolo unde au fost fructele pe care le-am primit la venire, cu complimente, din partea hotelului, unde baia cea kinky (cu pereţi din sticlă sablată) îmi găzduia rapidele sesiuni de makeup sau duşul cu spalat pe cap – în 10 minute sunt gata – adesea chiar nu aveam mai mult răgaz, trăiască uscătorul de păr!

Acasă a însemnat cartela magnetică pe care uitam mereu să n-o ţin lângă telefon, amabilitatea lui Răzvan, şeful recepţiei, şi a lui Dorel, directorul hotelului, micul dejun, mereu acelaşi, omletă, castraveţi cruzi, un mix de fresh, iaurt si cafea. Acasă era şi când, la ore mici din noapte, puneam capul pe pernă după ce reuşeam să citesc doar câte o jumătate de pagină din aventurile lui Dewey, motanul bibliotecar.

Acasă era şi în teatru, la TNRS, alături de grozavii mei colegi cu care am făcut echipă întru FITS-oşeală, seara la clubul Festivalului, alături de bloggerii oficiali care au făcut echipă cu mine şi m-au ajutat – nepreţuit! – la promovare.

În fine, tot acasă se cheamă că păşeam pe locurile familiare din Sibiu, cu telefonul – cameră foto/video – uploader – contacte şi tot ce mai e un telefon bun în mână, ca să prind şi să surprind TOT ce i se întâmpla oraşului, dar şi telefoanele sau fotografiile de la Andreea, care a fost official cat sitter al domnului Sony cât m-am preumblat eu pe cărările culturale.

Şi acum sunt aici, acasă, în apartamentul 58, locul în care, în ciuda faptului că-mi e atât de familiar şi ştiu că-mi încarcă bateriile ca nici un alt loc în lumea asta, mă simt, azi, un pic stingheră, după tot ritmul ultimelor săptămâni, şi îmi lipseşte… Nu, nu liniştea. Îmi lipsesc hărmălaia, ritmul alert, du-te vino-ul, zăpăceala şi oamenii mulţi din preajmă, ba chiar şi şedinţele matinale cu mult prea minunatele mele voluntare de la FITS.

În schimb, am recăpătat un motan foarte fericit că mă are din nou la dispoziţie, sandalele luate la Sibiu şi expediate acasă încă înainte de a apuca să le port, nesul meu matinal, cireşele alese cu grijă de mama şi puse în frigiderul meu, un tricou roşu niţel ciufulit care a venit să mă ia de la gară şi un zâmbet maaaaaaaaare.

Acasă.

June 9

Cineva trebuie să lege şireturile elitelor…?

Fact 1. Săptămâna trecută l-am întrebat pe Jonathan Mills, directorul celui mai mare festival de teatru din lume, cum crede că oamenii care consumă cancan pe pâine ar putea fi atraşi spre genul de cultură promovat la Edinburgh. Adică, na, la conferinţa de presă de la care tocmai ieşise s-a vorbit despre o super montare a My Fair Lady şi despre Călătoriile lui Gulliver, şi, dacă stau bine să mă gândesc, nici Undeva la Palilula, de exemplu, nu a avut succes la public şi a fost greu de digerat chiar şi pentru unii critici…

Mills s-a uitat la mine uşor siderat, fiindcă răspunsul la întrebarea mea e(ra) evident şi cred că-şi imagina că ştiu ce o să spună: E foarte simplu. Prin educaţie. Şi a dezvoltat puţin.

N-am nici un dubiu că ăsta e răspunsul… în Scoţia, acolo unde JMills organizează impresionantul său eveniment care are o tradiţie de aproape şapte decenii. Dar la noi? L-am întrebat dacă a auzit de Becali – auzise! – şi cum poţi să combaţi, prin cultură, un asemenea model facil. Spune-le că dacă au doar asta sunt, de fapt, foarte foarte săraci. Mda.

Fact 2. La TIFF Lounge, miercuri, Constantin Chiriac vorbea despre variantele în care Clujul ar putea deveni Capitală Culturală Europeană. Prin lateralul cortului unde avea loc discuţia, în Piaţa Unirii, s-a scurs, extrem de zgomotos, o parte din galeria U Cluj. Cei din galerie s-au uitat în cort, au observat, de bună seamă, că acolo are loc o discuţie, un eveniment, evident legat de TIFF, şi au început să strige încă şi mai abitir cântecele de galerie. Aproape că ne-au acoperit.

Fact 3. La o discuţie avută la micul dejun, s-a pus problema culturalizării maselor, aducerii celor mulţi spre alte experienţe, vezi Vertigo şi teatrul de stradă la FITS, ca o alternativă la consumul de  mondenităţi, TV şi alte lucruri facile care ocupă mintea dar nu o mobilează. Eu cred în ideea asta, cred că se pot oferi alternative, dar am primit următoarele contraargumente: Nu dai mărgăritare porcilorCineva trebuie să ne lege şireturile şi De ce ţi-ai învăţa calul engleză? Astea nu-s, de fapt, contraargumente, ci doar un alt aspect al problemei. Aparent, elitele nu vor să împartă, elitele vor să rămâna elite, speciale, deosebite, singulare. Şi mi s-a părut dezolant, trist şi oribil.

Fact 4. În fine, azi dimineaţă într-un newsletter de la ceva site de ştiri am citit următorul titlu: De teama ca vor pica, putini elevi s-au inscris la bacalaureat. Tanarul Claudiu Iager din Timisoara e ferm: Nu ma duc la Bac, vreau sa fac bani. Oare dacă-i explic – eu sau oricine – lui Claudiu (sau altora ca el) că a avea bani nu te face bogat ar înţelege şi ar învăţa pentr BAC?!

***

Înţeleg că ţara te vrea prost, şi de aia mass-media promovează modele ca Becali şi alţii ca el, d-aia avem politicieni cvasiagramaţi pe care, chiar dacă îi amendăm şi de care, unii, facem mişto, nu dispar din peisaj. Dar a cui e vina, nu a celor care acceptă(m) toate astea?!

June 8

TIFF 2012. Expo Cosmin Bumbuţ şi povestea unei fotografii

Aşa cum scriam, pe lângă filme, la TIFF se petrec o mulţim de chestii interesante. Printre ele, alături de cele despre care am scris deja, expoziţia lui Cosmin Bumbuţ “Cuba continuă” pe care o puteţi vedea la Muzeul de Artă şi care are şi un volum scris cu Elena Stancu, însă pe care nu l-am zărit pe nicăieri de cumpărat, însă o găsiţi online, şi chiar la ofertă, cu reducere considerabilă.

Întrucât expoziţia de la TIFF nu are, la faţa locului, un explicativ, ceva, dar şi pentru că Mihaela Mureşanu, care a fost cu el în Cuba, mi-a urma să-mi povestească aventura ei cubaneză, poftim de citiţi mai jos cum a fost, povestea îi aparţine. Şi mergeţi la expoziţie la TIFF, fotografiile sunt wow!

Ce am învățat de la Cosmin Bumbuț
de Mihaela Mureşanu

Am plecat în Cuba anul trecut să particip la cursul de fotografie ținut de Cosmin Bumbuț acolo. Mi-am cumpărat biletul de avion marți și aparatul de fotografie – primul meu DSLR – joi. Viza mi-am luat-o vineri. Am plecat sâmbătă dimineața, direct de la birou unde mă întorsesem la 11 noaptea să mai lucrez un pic. Mi-am scos aparatul din cutie și l-am asamblat în avionul de Paris spre Havana. Atâta tehnică fotografică stiam eu atunci. Nu aveam nici o așteptare. Doar fotografia asta în cap.


Este prima fotografie de Bumbuț pe care am văzut-o. Se întâmpla în revista Tabu când era Cristina Bazavan redactor-șef și ceruse să lucreze cu el. În fiecare lună când primeam revista căutam poza de Bumbuț și mereu mi se punea un nod în gat când o vedeam. Întotdeauna foarte simplă, era vorba de  mai mult decât de o imagine, era o stare pe care o transmitea.

În Cuba i-am spus lui Cosmin că de la poza cu valul mi se trage venirea acolo. Mi-a zis că a așteptat o grămadă valul ăla. Mie fotografia aia mi se părea cumplit de simplă, nu m-aș fi gândit niciodată că a fost construită. Și nici nu m-aș fi gândit vreodată să aștept un val ca să construiesc o stare.
Una din cele mai reușite poze din Cuba este asta:


Dar nu este a mea, chiar dacă eu am declanșat.



Lecția e simplă: găsești fundalul, stabilești unghiul și aștepți. Și o zi întreagă dacă e nevoie. Asta dacă ești fotograf. Eu nu sunt încă.

Fotografii și stări din Cuba puteți vedea în expozițiile organizate la Cluj și la București cu ocazia lansării la Editura Art a cărtii Cuba continuă de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu.

June 7

Cluj, Capitală Culturală Europeană?

Azi, la TIFF Lounge, invitatul lui Mihnea Măruţă a fost Constatin Chiriac, iar subiectul principal de al discuţiei fost legat de Capitale Culturale Europene, în condiţiile în care invitatul face parte din Comisia UE care stabileşte Oraşele Capitală Europeană.

Fireşte, s-a discutat şi despre posibilitatea oraşului-gazdă TIFF de a candida pentru acest titlu, dar Constantin Chiriac s-a arătat destul de sceptic în privinţa şanselor, Clujul fiind, susţine acesta, divizat din punct de vedere politic, dar şi din punct de vedere al celor doua etnii, română şi maghiară.

Clujul are instituţii putiernice de cultură, fiind unul dintre puţinele oraşe în Europa cu două Opere, este cel mai important centrul universitar după Bucureşti, iar acestea sunt tot atâtea premise pentru o reuşită la nominalizare. Din păcate, însă, politicul e prea prezent aici, există o disociere care sfâşâie oraşul şi, probabil, autoritatea unui unic lider pentru un asemenea proiect este puţin probabilă.

Constantin Chiriac a mai adăugat că autorităţilor locale din România le rămân doar trei ani în care pot pune la punct proiecte pentru candidaturi la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 (trebuie trimis dosarul în toamna lui 2015), decizie ce va fi luată în 2017, şi că recomandă oraşe din Marea Britanie (New Castle în special) pentru o colaborare în acest sens.

De asemnea, dincolo de proiectul ca atare, autorităţile locale trebuie să convingă comisia că oraşul ce urmază a fi desemnat Capitală Culturală Europeană are premise de dezvoltare sustenabilă, culturală şi nu numai, şi pentru următorii cinci ani de la numire. La Sibiu, a mai adăugat Chiriac, creşterea numărului de turişti a fost constantă în fiecare an de după 2007, atunci când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană împreună cu Luxemburg.

June 7

10 + 2 pentru film la TIFF

Unul dintre proiectele din cadrul TIFF, început în această ediţie, este 10 pentru film. Mai precis, 10 + 2* pentru film, o idee (care mi se pare mai mult decât binevenită) de promovare a unor actori de teatru în lumea filmului. A existat un juriu format din opt persoane, fiecare a făcut câte zece propuneri şi, într-un final, au fost aleşi 10 actori, mai tineri – aflaţi la vârsta BAC-ului – , şi mai puţin tineri (63 de ani), după câteva zeci de roluri în teatru.

Am avut ocazia să-i întâlnesc astăzi aproape pe toţi, să le ascult o scurtă autoprezentare, de câte 2 sau 3 minute pentru fiecare, să le admir entuziasmul şi bucuria, în unele cazuri aproape uluirea, dar să nu fiu cucerită chiar pe deplin. Nu mă înţelegeţi greşit, fiecare dintre ei e un actor bun care promite sau care a confirmat deja, însă astăzi, în faţa presei, doar unii dintre ei, ceva mai puţin de jumătate, au trecut testul acestei autoprezentări menită, aşa cum a spus Levente Molnar**, să ne facă să-i iubim.

Iar eu sunt îngăduitoare, am citit interviurile de pe Liternet, prezentările lor, şi-mi plac pentru că înţeleg cât de mult muncesc, cât le e de greu să se afirme, să devină cunoscuţi şi căutaţi şi, în consecinţă, ce emoţii pot avea fiind parte dintr-un asemenea proiect. Publicul, însă, nu e. Şi nici nu are de ce să fie, aşa că lăsaţi emoţiile în culise, dragi prieteni, şi cuceriţi publicul, în primul rând, vrăjiţi-l atît de tare încât după ce vă vor cunoaşte, în seara asta, de la ora 18, la Cinema Florin Piersic, să meargă acasă, să scrie pe reţelele sociale şi să spună la prieteni “Oamenii ăştia trebuie să facă film, vrem să-i vedem pe marele ecran!”, şi la fel să faceţi şi cu profesioniştii cu care urmează să vă întâlniţi în aceste zile. Cuceriţi-i!

Cei 10 pentru FILM au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Andreea Dumitru, şi Răzvan Penescu (editor al portalului Liternet).

Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti). Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Rîmnicu-Vâlcea).

* + 2 pentru că juriul a decis să acorde această şansă pentru două tinere speranţe: Vlad Bălan şi Mădălina Ciontea.

** Director Casting, Impresar acreditat de Ministerul Culturii, actor, Location Manager la Mănăştur Open Air în cadrul TIFF şi Project Manager la 10 pentru film

Peste trei zile, dar şi între timp, mă voi întâlni din nou cu cei 12 pentru film, şi sper să-i regăsesc, dacă nu cu contracte semnate, măcar cu mai multă încredere în ei, nişte informaţii, know-how pentru autopromovare şi contacte care să-i trimită pe marile ecrane.

Va urma…