July 1

Cristi Hordilă, TIFF: drumul de la voluntar la director de festival

Cristi Hordilă e Director al TIFF-ului şi mai are vreo câteva îndeletniciri manageriale pe lângă asta: se ocupă de APFR, e membru în European Film Promotion, dar nici astea nu-i sunt de ajuns, după cum o să citiţi. L-am alergat câteva zile în timpul TIFF ca să-l prind la un interviu, şi am făcut asta pentru că mi se pare inspiraţionala povestea lui (acum, că am folosit cuvântul ăsta, o să spună că-l iau peste picior, dar nu e deloc aşa, pe cuvânt!) şi felul în care a ajuns să ocupe funcţiile astea la nici 27 de ani.

O parte însemnată a acestui interviu a apărut deja în revista BIZ, iar Cristi vorbeşte acolo despre bani, sponsorizări şi provocări pentru TIFF şi pentru industria cinematografică în general. Dar eu am vrut povestea din spatele poveştii. Şi, pentru că în următoarele zile o să fiu la Strasbourg cu net franţuzesc şi scump, vă las în compania lui Hordilă (aşa îi spune toată lumea) cu o poveste în care cineva vorbeşte chiar mai mult decât mine. Şi are ce povesti!

Aşadar, fără alte introduceri, Cristian Hordilă, într-un interviu oferit de un partener pentru excelenţă, Mercedes-Benz!

Continue reading

June 8

Respect în sala de spectacole!

Azi dimineaţă, deja la Sibiu, vorbeam cu Mădălina despre spectacolul de aseară – Continu (Sasha Waltz) – iar ea remarca, oarecum surprinsă: “Dar ai văzut că nu s-a auzit nici un telefon în timpul spectacolului?”

E drept. Nu s-a auzit nici un telefon. Şi, dacă mă gândesc un pic mai bine, nici la proiecţiile TIFF nu prea s-au auzit telefoane sunând. Şi e bine că e aşa. Nu e bine, totuşi, că ne miră normalitatea.

Continue reading

June 6

Trains of Thoughts sau Ruta către introspecţie

Exerciţiu de imaginaţie:

O staţie aglomerată de metrou newyorkez. Trenul este în staţie. Printre ultimii călători care coboară e un bărbat.  Are în braţe o carte, poate un ziar, o mapă, cine mai ţine minte chiar toate detaliile. Şi o mânuşă. Doar una. Cealaltă e picată pe la mijlocul vagonului. O vede, dă s-o recupereze, însă uşile se închid, aşa că bărbatul din povestea noastră nu mai stă pe gândurişi strecoară repede în vagon şi cealaltă mânuşă. Pentru că, desigur, ce sens are să găseşti doar una? Şi chiar dacă aşa pare logic câţi dintre noi am fi procedat la fel?!

Continue reading

June 5

Jurnal de FesTIFFal 2013, ziua 6/7

Ce nebunie! Azi am reuşit să văd un amic de la Cluj, două filme, să ajung, în fine, la TIFF Art, la Muzeul de Artă, să-i descopăr pe cei de la DahkaBrahka (o revelaţie!) şi să stau la poveşti (mult!) cu austriecii de la The Sofa Sufers.  Şi nici n-a plouat, ceea ce poate fi trecut cu un mare plus în calendar. Nu c-ar mai conta! Atmosfera de la Cluj e foarte caldă!

Orele sunt înaintate spre foarte târziu, aşa că să nu ne pierdem în amănunte… deşi exact amănuntele sunt cele care fac deliciul acestui minunat eveniment, TIFF-ul! Amănuntele şi oamenii!

Continue reading

June 4

Jurnal de FesTIFFal 2013, ziua 5

Cu părere de rău, nu apuc să scriu de la TIFF pe cât mi-aş dori. Cumva trebuie să echilibrez balanţa între scris, interviuri, filme, evenimente, socializare şi ale subiecte pe blog. Asta în caz că vă imaginaţi că acreditarea la un festival ar însemna, cumva, cafele cu vedetele şi poze cu pretenţii artistice. În nici un caz!

Uite, de exemplu, nici n-am apucat să povestesc despre Los amantes pasajeros, filmul de deschidere semnat Almodovar, şi care a fost o plăcere de urmărit, de la cap la coadă, o comedie aiurită, rotundă, închisă, aşa cum îi place regizorului spaniol.
Continue reading

June 3

Cum e Pastila fericirii

Nu am mărunt! Nu am să vă dau rest!
Vă sunt cunoscute replicile astea? Eventual aruncate cu un ton acuzativ, ca şi cum ar fi vina ta că vânzătoarea nu are să-ţi dea rest, ca şi cum e obligaţia ta să ai banii potriviţi atunci când vrei să cumperi ceva şi, în fine, ca şi cum ar fi jobul tău să uşurezi viaţa clienţilor care, până la urmă, îţi plătesc salariul. Iar unele dintre ele au şi atitudini princiare, ca şi cum ţi-ar face o favoare că-ţi vând ceva. Pe banii tăi.

Nu-ţi vine, la o adică, să le tragi una după ceafă, să-şi revină? Ei bine, s-a întâmplat! Am văzut eu!

Continue reading

June 2

TIFF Lounge cu Luminita Gheorghiu

TIFF Lounge-ul de azi o are ca invitata pe Luminita Gheorghiu. Incerc sa va povestesc, in direct, ce se discuta. Gazda de azi, Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului (fiindca Mihnea Maruta e un pic racit) ii invita pe cei prezenti s-o aplaude pe actrita, ceea ce, fireste, publicul face chiar cu placere.
– Nu ma aplaudati, lasati!, rade Luminţa Gheorghiu.

Prima data la TIFF a fost in 2004, si isi aminteste cu placere de atmosfera de atunci, cum fugeau oamenii de la film la film (m.n. şi acum e la fel!)
-“Da’ nu stiu daca erau filme romanesti”, completeaza.
– Anul asta esti imaginea festivalului..
– Da, da! In sfarsit! In sfarsit sunt si eu vedeta! Azi am primit cafea la hotel fiindca eram eu.

Continue reading

May 31

Jurnal FesTIFFalier 2013

Gata, a început! După nouă ore şi jumătate de mers cu trenul, regulamentar, şi încă una de întârziere, am ajuns, în fine, la Cluj, într-o cameră elegantă de hotel unde am desfăcut “şifonierul” pe care l-am cărat de la Bucureşti, după care am fugit la cartierul general: Casa Tiff.

M-am pus la punct cu programul, m-am văzut cu unii dinre cei care s-au grăbit să prindă a 12-a ediţie a Festivalului chiar din prima zi, am răsfoit filmele, am băut cafelele… dar nu e suficientă cofeină în sistemul meu pentru ca să pot intra la un film fără teama de a adormi, aşa că am hălăduit prin oraş şi am documentat nişte viitoare interviuri de pe tableta MyTab – vă povestesc despre ea când mă întorc acasă.

Continue reading

May 20

Excelenţă la TIFF 2013!

Îmi place TIFF pentru echipa festivalului şi efervescenţa imprimată Clujului, pentru că la tot pasul te întâlneşti cu un cunoscut, pentru că există mereu un film, o expoziţie, un concert sau o petrecere la care poţi ajunge, şi totul e fain şi totul e de văzut şi făcut, pentru că e cafea bună la sediul central şi, nu în ultimul rând, pentru că mă voi vedea cu prietenii clujeni!

Iar în acest an îmi place şi mai mult pentru că voi avea un partener de excelenţă aici, printre rânduri, un partener de drum lung, alături de care voi transmite către voi cât mai mult din atmosfera, oamenii şi poveştile minunate ale TIFF-ului: Mercedes-Benz! Sunt foarte mândră, recunosc, şi sper să mă ridic la înălţimea impusă de aşa asociere!
Continue reading

June 13

TIFF 2012: Kiddo, primul film interactiv românesc

Oare de câte ori ţi-ai dorit să dai timpul înapoi, hm? Când replica cea mai bună îţi venea fix după ce momentul trecuse, când te-ai întâlnit din întâmplare cu băiatul care-ţi place şi tu erai ciufulită şi nearanjată, când ai spus o vorbă (g)rea şi după aia ai descoperit că destinatarul nu o merita şi, nu în ultimul rând, când citeşti o carte sau vezi un film şi i-ai schimba finalul ori măcar unele dintre alegerile pe care le fac personajele.

Cum ar fi fost să poţi să-i spui lui Romeo: Băăăă, nu bea otrava, că Julieta nu e moartă, de fapt!”, iar el să… te asculte?! Sau să-i şopteşti lui Scarlett să nu mai facă pe nebuna, că Rhett chiar o iubeşte, şi şi ea pe el, chiar dacă nu-şi dă seama, ori să-i explici lui Harry Potter o parte din ceea ce va să vină către el?! Să schimbi istoria literaturii!

Ei, am veşti pentru voi: Nu se poate! :)))

Se poate, totuşi, să-i schimbăm soarta lui Kiddo, numele primului film românesc interactiv şi al eroinei principale, peliculă văzută la TIFF, sâmbătă. Kiddo e o fată săracă dintr-un cartier împuţit (ar putea fi în orice oraş românesc), cu un tată (Adrian Titieni) care bea de stinge şi ultimul obiect din casă, şi cu un frate cu un sever handicap locomotor, care nici nu poate vorbi.Ca să iasă din mediul ăsta cumva, Kiddo (Anamaria Maier, f convingătoare) se apucă de box. În loc să-şi lovească tatăl şi soarta, dă cu pumnii în sacul de box, cu la fel de multă duritate pe câtă duioşie are atunci când îşi îngrijeşte şi protejează fratele.

Partea de interacţiune vine încă de la început, când primeşti două beţe fosforescente, roşu şi albastru, şi instrucţiuni. Pe parcursul filmului, din când în când, ecranul se împarte în două, iar spectatorii votează fie o opţiune de scenariu,  fie să dea filmul înapoi ca să fie puşi în situaţia de a schimba o decizie luată mai devreme. E distractiv, pentru că treaba asta se întâmplă relativ des, e distractiv pentru că, din câte povesteau realizatorii filmului, situaţiile sunt diferite de la o proiecţie la alta, şi o să fie şi mai distractiv la anul, când Kiddo o să devină film de lung metraj cu nenumărate variante.

Dacă-l mai prindeţi pe undeva, mergeţi să-l vedeţi, şi nu doar pentru faza cu interactivitatea ci şi pentru că se joacă bine, cu un Adrian Titieni atât de detestabil în rolul tatălui, încât până şi ţie, spectator în scaunul de la cinema, îţi vine să-l pocneşti!