pr intre randuri

Month: December 2011

  • BIZ Snow Camp – ziua companiilor

    Finalul săptămânii trecute m-a găsit la Pârâul Rece unde m-a dus Raluxa cu Fordul cel Focus şi unde am sărbătorit după cum urmează: ziua Martei Uşurelu, ziua lui teamcomm.ro, ziua frumoasă de afară şi, nu în ultimul rând, ziua în care am ramas fara voce din pricina de cântat la karoke ori unplugged, în trupa de backing vocals a lui Ionuţ Tecuceanu. Totul, powered by Revista Biz!

    Totuşi, cele patru zile de BIZ  Snow Camp nu au fost doar despre cântat şi petrecut quality time împreună ci şi despre lucruri spuse pe bune şi dezbătute, într-o mai mică ori mai mare măsură, în cele două zile full de conferinţe, una dedicată companiilor şi una dedicată bloggerilor.

    Ziua companiilor

    Din start spun că mi se pare că n-au fost desule companii prezente, şi nici destule agenţii. Şi, da, asta înseamnă întrucâtva că le “cert” pe cele absente, cu gândul că totuşi n-au vrut să muncească în zilele libere de la stat, ci să se bucure de ele într-o manieră nelegată de job. Dar mai multe despre asta la concluzii, într-un alt articol.

    Deloc întâmplător, legat şi de ce ziceam în paragraful de mai sus, Victor Kapra a vorbit despre autismul companiilor şi de limbajul de lemn pe care (prea) multe dintre acestea îl folosesc încă pentru a comunica, public, ceea ce fac: activităţi curente, promoţii, proiecte, produse, campanii, dar şi de lanţul birocratic de aprobări prin care trebuie să treacă bietul PR (fie că-i intern ori agenţie) pentru a i se aproba comunicatul.

    Scurtă, clară şi la obiect prezentarea lui Victor, pentru cine are urechi de auzit şi ochi de citit. Eu sufăr teribil de fiecare dată când primesc alertele de la comunicatemedia.ro – 90% din comunicatele de acolo nu respectă regulile de scriere în PR, e jaaaaleeeeeeee!

    Cristi Manafu a arătat cum folosesc companiile Social Media, cu exemple concrete – top brands au şi top prezenţă în Social Media – ce altă dovadă mai vreţi că funcţionază?! Bobby Voicu a prezentat şi el studii de caz despre promovarea unor business-uri în Social Media şi (bunele) rezultate ale acestor campanii. Ei doi au avut, din punctul meu de vedere, cele mai interesante prezentări în această zi.

    Chinezu a vorbit despre branding şi comunităţi, haios şi articulat, după cum îi e obiceiul, şi a spus clar că înainte să ai o comunitate, trebuie să ai un brand. Un fel de next step, corect, de altfel, doar că eu nu sunt prea sigură că toată lumea a trecut, corect şi complet, de first step. Dar Cristi e un optimist, ce să zic..! :)

    Alex Negrea a vorbit de Facebook şi cum companiile ar trebui să relaţioneze cu cei peste 3,8 milioane de români de acolo. Activi sunt cam un milion, dar chiar şi aşa, cum ar putea cineva să-i ignore?! Totuşi, mulţi aleg s-o facă. În dauna proprie, aş adăuga! Şi încă ceva: Like is good, share is even better! :)

    Am ratat prezentarea domnului Costin Cocioabă, întemeiat, pe motive de reunire in corpore a găştii de la #obiceiurisanatoase, dar ştiu că era despre Ce şi cum trebuie să ceară companiile de la o agenţie (digitală). Şi din aceleaşi motive am ratat şi prezentarea lui Andrei Crivăţ care  vorbit despre blogurile de nişă. Să mă iertaţi, domnilor, dar şi cetitori printre randuri că nu-s completă în relatarea-mi!

    Am fost atentă, însă, la Cristi Dorombach aka Piticu, care a vorbit despre top 10 greşeli ale companiilor în Social Media dintre care aş aminti că le e teamă, dar şi că nu ştiu când, cui, de ce şi cu cine să comunice, dar şi la Radu Băzăvan aka Groparu, care a vorbit despre blogul de companie: când, cum, de ce şi cine îl scrie.

    Şi gata cu ziua companiilor! Seara s-a dansat, s-a jucat biliard, s-a cântat şi după aia s-a mai cântat un pic, bloggeri, agenţii şi companii împreună! Ceea ce e foarte bine, deoarece corul reunit s-a auzit ca o singură voce :)

    Reiterez faptul că prezenţa mea la Social Media Snow Camp se datorează Activia care a considerat că socializarea online-ului în offline intră la obiceiuri sănătoase. Lucru foarte adevărat, de altfel! Şi tocmai de aceea, mâine vă povestesc mai multe despre ziua blogerilor.

  • Red Hot Chilli Peppers în România

    Da, Red Hot Chilli Peppers trece cu turneul mondial, I’m With You, şi pe la noi, prin frumoasa ţară, iar surse din piaţa autohtonă de concerte confirmă lucrul ăsta. Totuşi, e bine să ştiţi că în lumea asta nu e oficial până nu e… oficial, cu comunicat de la promoter şi/sau band.

    Later edit:  e oficial.

    Concertul va avea loc pe National Arena, pe 31 august, între concertele de la Zagreb şi Sofia, şi e organizat de acelaşi promoter care i-a adus, anul acesta, printre alţii, pe Roxette, Sting sau Mika. Biletele vor fi puse în vânzare pe 12 decembrie, pe myticket.ro şi probabil că cel mai scump nu va trece de 100 de euro.

    I’m With You este al zecelea album al trupei, primul extras pe single e “The Adventures of Rain Dance Maggie” care a ajuns pe locul 1 topurile din SUAşi Canada, iar al doilea e Monarchy of Roses – piesă care apare şi în spotul pentru Nissan Elgrande. O premieră, dacă nu greşesc, întrucât RHCP s-au ţinut departe de chestii comerciale, neacceptând să apară nici în Glee ori la American Idol.

    Cu legătură, şi pentru că nu mă pot abţine, pentru că am văzut săptămâna trecută asta:

    ţin să spun că m-am săturat de “se pare”, “am auzit”, “se zvoneşte” în locurile ce pretind că oferă informaţii. Adică lucruri certe! Eu înţeleg febra lui “am dat primul”, dar industria asta se cheamă jurnalism nu zvonism…

  • Un an de printre rânduri!

    Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt!

    Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am reuşit să-l conving pe Brăduţ să se lase licitat, iar pe cei de la Air France să ofere câştigătorului un bilet tur retur Bucureşti – Bangkok şi sunt sigură că banii pe care i-am strâns astfel au schimbat ceva în bine!

    Apoi a fost Redescoperă România şi ţin minte cât de încântată am fost când m-a sunat Bobby să mă întrebe dacă merg în prima tură. Restul, excursiile, haita şi tot ce a urmat reprezintă una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit vreodată.

    Am fost să cunosc oraşe şi branduri din România, la avanpremiere de filme, am făcut interviuri cu managerii celor mai importante agenţii de PR, am ajutat, cât am putut, să se strângă bani în câteva campanii umanitare, am făcut Mister Twitter şi alte nebunii în online. Tot blogul m-a ajutat să promovez mai bine evenimentele pentru care am fost angajată în calitate de PR, mi-a oferit experienţe de neuitat şi ocazia de a cunoaşte oameni speciali şi, nu în ultimul rând, m-a schimbat fiindcă mi-a impus o disciplină pe care nu o aveam înainte!

    Dacă nu era blogul, toate astea nu aveau cum să se întâmple, aşa cum s-au întâmplat! Nu-mi vine să cred că a trecut doar un an dar aşa e, iar azi, la aniversare, se cuvine să mulţumesc, în primul rând vouă, celor care mă citiţi şi comentaţi, apoi celor care au avut încredere în mine şi m-au implicat în proiecte de comunicare, celor care m-au ajutat în acestă aventură online, cu sfaturi, linkuri, RT-uri sau recomandări, dar, nu în ultimul rând, şi prietenilor mei din offline care au avut răbdare şi înţelegere atunci când am chiulit de la reuniunile noastre pentru că eram pe coclauri cu blogul sau pentru că aveam articole de scris!

    VĂ MULŢUMESC!

    În fine, ultima zi din această săptămână a cadourilor (îmi veţi permite, sper, să mă relaxez în acest weekend) vă aduce… printre rânduri! Trei seturi de rechizite de la Colour, fiecare cu suport pentru creioane, pix, mapă, notes şi caiet, toate marca Jordi Labanda, adorabile! Bonus, volumul “Tot ce ai vrut să ştii despre PR – răspunsul la 500 de întrebări” – pentru detalii sau alte întrebări, citiţi printreranduri :)

    Pentru a primi aceste daruri, de data asta nu trebui să faceţi nimic special, doar să-mi spuneţi de ce (re)veniţi aici, printre rânduri, lucru pentru care vă mulţumesc, oricum!

    Later edit: Cartea merge la Claudia Chiru, fiindcă are nevoie de răspunsuri la multele întrebări, un set de rechizite la Claudiu, unul la Anda (aştept adresa noului tău blog, să ştii!), iar cel de-al treilea la Nina. Vă mulţumesc, din nou, tuturor, pentru gândurile bune! You rule! :)

  • Întinde o mână

    1 Decembrie nu este doar Ziua Naţională a României ci şi Ziua Mondială a luptei împotriva HIV/SIDA, ocazie cu care UNOPA* lansează campania “Ia-mă de mână, arată că îşi pasă” pentru a atrage atenţia asupra marginalizării celor care suferă de această maladie şi pentru a informa cu privire la situaţia bolnavilor de SIDA din România.

    Sunt câteva lucruri pe care nici eu nu le ştiam şi vi le spun pentru că mi se pare că e bine să le ştie cât mai multă lume înainte să judece: în România sunt aproximativ 10.000 de pacienţi cu SIDA, jumătate dintre ei au până în 24 de ani şi 65% din toţi aceşti oameni au fost infectaţi fără să ştie, prin “grija” deosebită a sistemului nostru sanitar.

    Şi de parcă asta n-ar fi destul de dus pentru oricine, boala lor i-a condamnat la a fi proscrişi într-o societate suficient de informată să ştie că SIDA se ia prin contact sexual neprotejat, dar nu suficient de umană ca să ţină cont că nu se ia şi prin simpla atingere între două mâini. Sunt proscrişi chiar dacă nu e vina lor că sunt infectaţi, chiar dacă viaţa lor e atât de grea, tratamentul costisitor iar speranţa de viaţă nu prea generoasă.

    Sunt multe mituri despre SIDA, dar ceva e sigur: o mare parte dintre bolnavi suferă încă şi mai mult din pricină că societatea îi aruncă la margine, alături de leproşii de altă dată! Şi asta cu toate că în orice colectivitate, cel care are o banală gripă reprezintă un pericol şi un risc mai mare pentru cei din jur decât cineva infectat cu HIV. Fireşte, cel cu gripă nu e marginalizat, cel cu HIV, însă, este!, cu toate că boala lui nu se ia nici prin strănut, nici prin pupat şi, în nici un caz, printr-o strângere de mână.

    Dacă vă pasă cât de cât, intraţi pe www.iamademana.ro şi lăsaţi acolo un gând bun pentru tinerii ăştia. Cu boala se luptă singuri, dar marginalizarea nu trebuie să fie lupta lor, ci a celor care nu se informează ori pur şi simplu nu gândesc suficient. A lor cu ei înşişi.

    Intraţi, deci, pe site, citiţi poveştile şi întindeţi o mână. E doar un gest simbolic iar cel mai rău lucru care vi se poate întâmpla e să vă îmbolnăviţi de omenie…

    * Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate cu HIV/SIDA

  • Săptămâna cu daruri printre rânduri: azi, muzica românilor

    Nu cred că sunt o naţionalistă, fiindcă acum îmi pare rău că mi-am ratat şansa de a fi plecat din România cu zece ani în urmă. Totuşi, pentru că sunt conştientă că pretextul pe care mi l-am oferit atunci pentru a refuza şansa emigrării e doar un pretext, mă gândesc că, bună, rea, cum e, mie îmi place România.

    Îmi plac locurile şi liniştea de la sat, îmi plac prietenii mei români care sunt mai frumoşi decât prietenii lor din alte ţări, îmi place că aici e acasă. Sigur, nu-mi plac o groază de lucruri, alea de care mă lovesc aproape zilnic, dar îmi imaginez că nici prin Canada (locul unde ar fi trebuit să ajung dacă nu spuneam “pas!”) nu e totul perfect. Şi ştiu că mi-ar fi fost prea dor de casă şi probabil că aş fi rugat toţi prietenii să-mi trimită ce muzică a mai apărut, iar când aş fi ascultat Balada lui Porumbescu ori pe Gheorghe Zamfir probabil mi-ar fi dat lacrimile.

    Acesta e motivul pentru care astăzi, împreună cu MasterCard, vă ofer trei CD Box-uri cu cele mai frumoase piese interpretate de marele artist român. Pentru că să ai o zi liberă e bine, să ai un weekend prelungit e şi mai bine, dar să-ţi reaminteşti de ce te bucuri că trăieşti în ţara ta, măcar odată pe an, e nepreţuit!

    Şi, da, conform obiceiului, pentru a câştiga unul dintre cele trei daruri, aş vrea să-mi spuneţi, la comentarii, de ce ne place România. Măcar astăzi să vorbim doar de bucuria de a fi român!

    IMPORTANT

    Mâine, blogul printre rânduri împlineşte frumoasa vârstă de un an, motiv pentru care am decretat aceasta Săptămâna cadourilor pentru cititori fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc cumva pentru că îmi sunteţi alături, că citiţi, comentaţi, recomandaţi şi toate cele, iar de ieri şi până vineri, inclusiv, puteţi câştiga în fiecare zi un alt cadou.

    Atfel, luni am avut un bestseller cu autograful autorului, marţi am avut vouchere de la sosetaria.ro, iar ieri am oferit câte un produs de la Mio Bio, prin tragere la sorţi, celor care mi-au împărtăşit cum se relaxează după o zi grea. Câştigătoarele sunt Cătălina, Rococo şi Andreea! Felicitări, sper să vă bucuraţi de răsfăţurile de la Mio Bio :)

  • Marta Uşurelu, BIZ: La noi, “echipa face, nu doar Marta”

    De azi şi până duminică, inclusiv, courtesy of Danone, sunt la ediţia de iarnă a SMS Biz Camp, în acelaşi loc prietenos de la Pârâul Rece, cu gaşca de oameni din online, companii şi alţi curajoşi ori curioşi într-ale social media. Vor fi trei zile pline – experienţa ne învaţă că şi pline de veselie – în care, sper, vom învăţa unii de alţii, adică şi să ascutăm nu doar să vorbim, şi, desigur, pe lână asta, să cântăm şi să ne distrăm.

    Şi pentru că azi e ziua gazdei, Marta Uşurelu – La mulţi ani, doamnă! – zilele astea public câteva fragmente din interviul pe care i l-am luat după Zilele BIZ, un alt eveniment despre care încă se vorbeşte.. :)

    Marta şi cu mine ne-am cunoscut acum nişte mulţi ani, în împrejurări pe care cred că azi le socotim amândouă cel puţin amuzante. Interviul nostru a durat mai bine de două ore, lucru de înţeles, de altfel, pentru că Marta are multe de spus în multiplele ei ipostaze de femeie, mamă, soţie, manager, jurnalist, redactor şef, antreprenor… “şi contabil”, a adaugat ea râzând. Aşadar, fără alte introduceri, Marta Uşurelu. Azi, despre management, presa noastră cea de toate zilele şi şansa BIZ de a se reinventa.

    E o problemă mare a managerilor de azi, faptul că s-au blazat şi nu mai continuă să se zbată, spre deosebire de antreprenori care împing lucrurile înainte. Lumea nu e foarte încântată când spun asta, dar eu chiar cred că aşa e! Sigur, sunt şi manageri, angajaţi, care se luptă pentru firma la care lucrează, dar cei mai mulţi s-au obişnuit să fie comozi şi să se limiteze la a executa sau a spune „nu e treaba mea???. Dar ceea ce e inspiraţional nu vine din zona de management ci din cea de antreprenoriat.

    Şi din pricina asta, a mentalităţii managerului, a căzut industria media la noi. Dacă jurnalistul se duce să facă un material, apoi vine în redacţie şi managerul nu-l lasă să scrie subiectul, sau nu e în regulă cu abordarea, ori industria, ori firma, şi nici nu explică de ce, jurnalistul e demotivat. Şi problema nu e la jurnalist ci la manager şi la patronat, pentru că nimeni nu-şi mai bate capul cu valoarea a ceea ce se scrie şi prea mult timp presa a fost condusă de oameni lipsiţi de etică dar care au vrut să facă un ban rapid.

    Ziaristul e un angajat şi cum îl motivezi e treaba ta ca manager. Din păcate, nici ideea de echipă în presă nu mai există. La BIZ ăsta e un termen pe care eu încerc să-l păstrez viu, la noi „echipa face???, nu face doar Marta ci noi, toţi! 

    Aici am întrerupt-o întru completare deoarece, ca om cu ştate vechi în mediul ăsta al presei am şi eu of-urile mele:

    – Şi mai e ceva! S-au făcut o groază de bani din presă până la criză, dar mult prea puţini şi-au bătut capul să reinvestească ceva din profitul ăsta! Adică nu tu deschidere reală către online, nu tu proiecte speciale, eficientizare, abordări noi, nimic!

    Da, dar asta a fost şansa BIZ. Noi am avut două şanse, asta, de care spui tu, şi, cea mai importantă, echipa! Echipa BIZ care a rămas alături de mine şi de revistă când eu le-am spus că nu ştiu când o să am bani de salarii şi în condiţiile în care nici măcar familiile noastre nu au crezut în acest proiect! Adică ne-am şi aşteptat la clienţi şi colaboratori să nu ne dea şanse, dar a fost chiar greu când familiile noastre nu ne-au susţinut! Dar noi am crezut în BIZ!

    Uite, nu m-am făcut medic, nu m-am făcut muzician, eu am ajuns jurnalist! Şi îmi place ce fac, îmi place foarte mult ce fac şi iubesc revista asta, ideea, conceptul! Aşa că, în loc să închidem prăvălia, am rămas nouă oameni şi ne-am apucat de proiecte speciale, fiindcă era singura soluţie să câştigăm bani pentru a putea plăti costurile de apariţie. Şi proiectele astea au fost foarte bine primite de piaţă. Uite, coperta BIZ cu pictaţii, care a spart piaţa în momentul ăla, sau alte materiale cu oameni care nu voiau să vorbească despre ce fac, iar noi i-am convins, sau BIZ Bruxelles, numărul făcut integral acolo – sunt doar câteva exemple.

    Eu cred că se simte pasiunea în ceea ce facem, iar oamenii au început să reacţioneze şi să ne caute. Deci şansa noastră a fost că piaţa a lâncezit, iar noi am putut să facem diferenţa şi, da, să facem şi bani!

    (va urma)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471