July 18

Lecţii de fericire peste vreme

Aş vrea să fie un text cu parfum subtil, dulce, de violetă şi sărat, de mare, ca o batista cu dantelă veche, fină şi preţioasă. Chiar dacă nu e aşa, consideraţi-l ca atare. Mi-a luat două zile să-l pot scrie.

***

Sâmbătă am fost la casa lui Darly, pentru prima dată de când nu mai e. M-am dus singură, ca la o întâlnire de taină cu un om drag şi preţios, cineva care ţi-a predat una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Nu a fost uşor să fiu acolo, în curtea şi în casa indisolubil legate de ea, ştiind că n-o să-mi iasă în întâmpinarea: Vai, Ruxăndrel, ce bine c-ai venit, m-am tot gândit la tine, fericita mamii!

Am făcut ordine, aruncând fără milă o grămadă de lucruri mai degrabă uitate decât pastrate şi am găsit o mulţime de fotografii vechi ca vremea şi multe, multe scrisori şi cărţi poştale. Cred că n-a aruncat nimic din toată corespondenţa primită de ea vreodată. Am găsit chiar şi vederile pe care i le-am trimis din tabere şi excursii. Într-una, nu mai ştiu de unde, îi scriam la PS să le transmită salutări celor doi căţei din curte, Moja şi Ţombi. M-a asigurat, atunci, că a făcut acest lucru cu seriozitatea cu care ar fi salutat o vecină. Era foarte politicoasă. Deh, educaţie de pension! Am plâns şi am râs deopotrivă cu aceste amintiri.

De departe, cel mai preţios obiect este un fel de jurnal-oracol, în care am găsit însemnările lui Darly de când avea 17-18 ani şi era internă la Institutul de domnişoare C. Moteanu, şcoală scumpă şi de elită în Bucureştii anilor ’30. Nu doar ale ei ci şi ale unora dintre colege, care îi scriau, cu o caligrafie desăvârşită, gândurile şi amintirile lor. Am recunoscut acolo numele a două prietene cu care ştiu că a păstrat legătura toată viaţa!

(asta îi scria în caiet o colegă, Clio. Câte taine şi zâmbete…)

Una dintre ele, Lya, i-a fost cea mai bună prietenă şi, deşi a plecat în Germania, au continuat să corespondeze. Sute de scrisori care începeau cu “Draga şi scumpa mea prietenă”. O prietenie de mai bine de 70 de ani!

N-am apucat să le citesc pe toate, dar caietul l-am citit din scoarţă în scoarţă. E uşor straniu cum bunică-mea, ca şi mine, iubea Balcicul şi marea ( n-am ştiu asta niciodată până acum) şi cum scria idei pe care şi eu, muuuulţi ani mai târziu, le-am scris în caietele mele.

Marea, căci ea îţi dă toate momentele potrivite pentru suflet – când caldă, liniştită, când furioasă, când elegantă, îmbrăcată cu mii de culori, ca un suflet cu iluzii. Marea îţi dă senzaţia infinitului, pe malul ei uiţi că trăieşti cu oameni şi te găseşti în lumini noi care te provoacă.

E o minune cum, chiar şi după ce nu mai e, am senzaţia că îmi aminteşte, blând, ce contează cu adevărat şi îi sunt – mereu am să-i fiu – extrem de recunoscătoare pentru asta!

April 28

Frumuseţile bizare şi armoniile smintite

Bunică-mea iubea mult poezia lui Minulescu, aşa că acum, când pleacă în ultima călătorie, mi-am zis că i-ar plăcea să aibă cu ea o carte a autorului preferat. Am mers, aşadar, la librăria din cartier, am căutat pe rafturi, în ciuda faptului că vânzătoarea îmi spusese ca nema Minulescu (ce librărie respectabilă e aia, fără aşa un autor?!), şi am găsit un volum intitulat, ce potrivire!, Romanţe pentru mai târziu.

Presupun că tanti şi-a imaginat că sunt cel mai mare fan al poetului, de vreme ce vederea cărţii şi a titlului au fost suficiente pentru a-mi da lacrimile. Supracoperta era bagată între pagini, aşa că volumul s-a deschis la o poezie anume. Citiţi şi voi, mai ales ultimul vers, si sigur o să înţelegeţi de ce cred, cu sfinţenie, că nimic nu e întâmplător!

La poarta celor care dorm

Hei, cântăreţ!…
Opreşte-ţi truditul pas…
Nu ştii
Că-aici-i sfârşitul celor ce-au inceput, cei vii?…
Şi nu Ştii că-n gradina din dosu-acestei porţi
Începe, noua, lumea sfărşită de cei morţi?…
…………………………………………………………………………..
Esti obosit – se vede
Ce drumuri prăfuite
Bătătorişi, sărmane cercetator prin stele
De frumuseţi bizare şi armonii smintite?

Tu, ce-ţi târăşti scheletul prin faţa porţii mele,
Ce nu găsişi în viaţă aşteaptă să-ţi dau eu.

Vezi poarta-aceasta verde?
E poarta mea…
De vrei
să-nveţi şi tu povestea aleilor de tei
Sub care zac tăcute parerile de rau,
De vrei să-i ştii pe nume toţi morţii ce-mi hrănesc
Cu trupul lor pămantul grădinii,
Şi de porţi
Şi tu ca alţii-n suflet respectul pentru morţi,
Opreşte-te la poartă şi bate de trei ori…
…………………………………………………………………………………..
Bine-ai venit!
Priveşte ce tei bătrâni umbresc
Pe cei culcaţi sub stratul de iarbă şi de flori!…
Şi ce miros de viaţă!…
Şi teii, ce parfum
De sânuri decoltate împraştie pe-alee –

Parc-ai fi în parcul vreunui castel regesc
În care se serbează orgiile de seară –
Cei morţi sunt înăuntru, iar viii sunt pe-afară!…

Pe câţi grăbiţi ca tine nu i-a oprit din drum
Grădina mea!…
Priveşte-i aleile de-aproape –
Nisipu-i praf de aur, şi-n frunzele de tei
Verzi strofe de mătase s-ascund ca şi sub pleoape,
Nu flori, ci ochi…
Priveşte-i…
Nu sunt şi ochii Ei?…
………………………………………………………………………………………
Si-acum mai pleci?
Răspunde-mi, sărman cercetator
De frumuseţi bizare şi armonii smintite –
Tu, ce bătuşi în viaţă la poarta tuturor
Şi nu-ntâlnişi în cale decât porţi zăvorâte!…

Iar cântăreţul care plângea, strângând la sân
Chitara cu trei strune, răspunde:
– Nu…
Rămân!…

La poarta lui Darly străjuieşte unui dintre cei mai bătrâni tei din oraş.
Somn lin!…

April 26

Lecţiile de fericire

Când eram acolo, ieşeam des în oraş. În oraş, adică la Buftea, acolo unde a fugit de nesuferitul Bucureşti. Făceam asta destul de des când rămâneam la ea mai multe zile. În oraş aveam opriri clare: cofetăria din centru, unde serveam, fiecare, o violetă şi-o limonadă, librăria din Complex şi librăria de la şcoală.

Într-una din ieşirile astea, ţin minte ca ieri, deşi aveam doar vreo 9-10 ani, mi-a cumpărat Teatru de I. L. Caragiale. Tot drumul am discutat despre piese şi personaje. Eu eram familiarizată, fireşte, cu Domnul Goe şi cu Bubico, dar ea mi-a prezentat aşa frumos toată pleiada de personaje caragialene încât am decis pe dată să facem un spectacol când ajungem acasă. Zis şi făcut. A ales câteva scene şi am jucat, pe rând, diverse personaje. Ne-am distrat minunat iar Darly cred că a făcut cel mai bune roluri de Trahanache şi Cetăţeanul Turmentat pe care le-am văzut.

Dulceaţa de cireşe albe şi şerbetul de trandafiri

Tot de la ea am am prins drag de Minulescu şi de Rebreanu fiindcă ştia ce fragmente din opera lor să aleagă pentru ca mie să îmi placă. Şi inventa cele mai năstruşnice deserturi, nu ştiu de unde le scotea, dar erau minunate. Păstra ascunse borcanele cu dulceaţă de cireşe albe sau şerbet de trandafiri şi le scotea când te aşteptai mai puţin. Nu mă servea niciodată altfel decât cu farfurioară şi pahar de apă alături, uneori şi pentru păpuşă sau vreun personaj imaginar pe care îl invitam noi la ceai şi cu care purtam nişte discuţii foarte “serioase”.

Suflet de copil şi educaţie de pension

Nu ştiu de unde avea atâta răbdare să-mi spună şi explice de toate, presupun că se distra si ea odată cu mine, dar mereu am avut senzaţia că, dintre toţi adulţii din jur, ea mă trata cel mai puţin ca pe un copil. Probabil fiindcă o parte din ea a rămas mereu copil, cine ştie..

Darly a fost educată la cel mai fiţos pension de domnişoare din Capitală, apoi a vrut să fie – şi a fost – studenta lui Iorga, şi-a cunoscut soţul la un bal şi, pentru că acesta a iubit-o atât de mult, a avut la nuntă, în ianuarie, buchetul de liliac alb pe care şi l-a dorit. O boemă şi o sentimentală, învăţa de drag poezii de Minulescu sau Radu Gyr, şi nu ştia ce să mai facă sau ce să ne mai dea, atunci când mergeam în vizită.

Dar mai mult şi mai presus şi mai important decât orice, Darly m-a învăţat cum să fiu fericită din lucruri aparent mărute: o floare, un zâmbet, un gând răzleţ, şi pentru asta n-am să pot niciodată să-i mulţumesc suficient. E salvarea mea într-o lume invadată de nervi, stres şi negativism.

E foarte bolnavă acum şi nu mai zâmbeşte, nu mai spune poezii. De fapt, abia respiră şi noi ştim că nu-şi va reveni. Eo chestie de zile, poate nici atât. În puţinele momente în care e conştientă, spune, din când în când, Ruxandra, fericita mamii. Îmi face sufletul ţandări când o văd aşa, dar am vrut, mult,  să povestesc toate lucrurile astea despre ea la prezent, fiindcă la trecut n-am să pot nicicând. Iată.

Darly este bunica mea :)