Mă uit și eu, ca toată lumea, la seriale medicale: Grey’s, The Good Doctor, Chicago Med. Întâi pentru că-s irezistibile: e greu să nu vrei să vezi, atât cât se arăta într-o astfel de producție, cum suntem, la propriu, pe dinăuntru. Apoi, firește, și pentru povești, ale protagoniștilor, dar mai ales ale pacienților. Sunt acolo drame care, într-o măsură sau alta, se pot întâmpla oricui, și vorbesc aici atât de pacienți, cât și de cei care-i iubesc.
În continuare, însă, cea mai mare dramă mi se pare să-ți pierzi copilul. În viața reală.

Știți momentele alea în care ai nevoie să iei o pauză de la gândit? Una în care să te scoți din priză vreme de jumătate de oră. Nu să dormi, doar să faci ceva care nu te provoacă prea tare sau chiar te liniștește.
Mă rog, poate vouă nu vi se întâmplă, felicitări! Mie, însă, îmi trebuie. O să povestesc despre chestii potrivite mie pentru astfel de evadări, dar aștept și alte idei, dacă aveți.

Ieri s-a întâmplat Gala 11 a Superscrierilor. Dacă nu știți ce-i asta, vă zic eu: un efort de recunoaștere, mulțumire și premiere a celor care încă fac jurnalism în România.
N-am putut să ajung la TNB, unde a fost evenimentul, dar a mers live-ul și m-am bucurat să văd și revăd oameni din presă pe care îi urmăresc și apreciez.
În tot timpul transmisiei am mai văzut un singur senior din PR care a urmărit Gala. Probabil că au mai fost și prin sală unii, nu știu, oricum, presupun că nu mai mulți decât ar putea fi numărați pe degetele de la mâini. Atât.

Ieri, după doi ani, am fost la primul eveniment cu presă – dacă nu punem la socoteală festivalurile la care am lucrat între timp. A fost un loc deschis, cu grădină generoasă și a fost grozav că m-am revăzut cu multă lume cunoscută. La drept vorbind, cred că Vodafone, că ei au organizat, ar fi putut să anunțe și lansarea unui telefon cu taste, că tot m-aș fi bucurat de eveniment. Firește, însă, au anunțat ceva cu adevărat foarte tare și important, zic eu.

M-am îndrăgostit de locul ăla în secunda în care am trecut de pragul ușii. Am spus că-l cumpăr înainte de a vedea bucataria, baia, balconul sau dormitorul. N-am regretat niciodată.

Presupun că toată lumea a aflat deja: continuarea celebrului Sex and the City nu e nici pe departe ce ne-ar fi plăcut să fie sau măcar ceva ce ne-ar plăcea. S-a scris deja despre asta deja, nu mai e o vreo surpriză că recenziile au făcut praf noua producție. Și n-aș fi scris și eu dacă…

La puțin timp după ce am semnat actele, mi-am făcut cadou de casă nouă un soundbar asortat cu TV-ul. Are și subwoofer, prin urmare situația de sunet cere două prize. A treia e ocupată cu televizorul, a patra alimentează cutia cu net si cablu. Deci patru, plus un prelungitor, iar în casa nouă priza care ar fi trebuit să le alimenteze pe toate nu mergea!
Dar s-a reparat între timp, așa că am mai adăugat o jucărie media, pentru că de ce nu?
Introducing: Vodafone TV Mediabox!

Am primit de la Oana Botezatu o provocare și cea mai nouă adăugire în colecția #PeCuvânt, cea cu vorbe bine alese și parfumuri pe măsură. ÎMBRĂȚIȘARE vine cu aromă de cașmir, ceai de portocale și ghimbir. Provocarea era o poveste despre o îmbrățișare și am știut de când am citit bilețelul Oanei care e cea mai specială pentru mine. N-am avut prea repede răgaz să scriu, dar, încet-încet, se aliniază planetele. Și poate-mi revine și cheful de scris, pierdut undeva între deadline-uri, To Do List și Marte retrograd (sau ceva). Dar, până atunci, despre acea îmbrățișare.

Cineva întreba zilele trecute pe FB cine ce nick-uri avea pe mIRC, chestie care m-a aruncat în preistoria personală și relația mea cu netul și facturile uriașe care veneau la telefon și cum stăăăăăteaaaaaaai să te conectezi la dial-up-ul ala de-ți venea rău!

Scenă. Opt bărbați de culoare. În costume – pantalon și sacou – fără cămăși. Desculți.
Muzică.
Lumini.
Așa a arătat începutul de la OMMA, spectacol de dans imaginat de coregraful ungar Josef Nadj. Freamăt. Zbuciumat. Tribal. Visceral.