Am depășit și pragul psihologic de 3000 de cazuri noi. Bravo zmeiuții, împuterniciții, petrecăreții, negaționiștii, trumpuții!
În acest fioros context, las și eu mai jos câteva citate din mai mulți medici specialiști ATI, poate ajută la educare. Sau măcar la spaimă, dacă o fi mai eficient în convinsul unora, multora, care nu-și pot depăși propria condiție de… ăăă.. da. Știți voi.

Azi vine pe ecrane Babyteeth, un film pe care l-am văzut la TIFF, din primul rând, pe un scaun de plastic pe care nu l-am putut părăsi până la finele genericului, un pic înainte să mi se usuce lacrimile.
La fel ca la Orchids-ul lui Delbono de la FITS, aș putea evoca aproape chirurgical mai degrabă ce nu mi-a plăcut în film pentru ca, în fine, să simt ca totul mi-a proptit un pumn în stomac și un nod în gât și că, de fapt, ”Fraaaaaateeeeee, cum a fost filmul ăsta!”

Nu știu alții cum sunt, dar eu n-aș putea spune că am avut vreo relație constantă cu televizorul. Totuși, de la cele zece minute de Gala Desenului Animat difuzate sâmbăta și duminica și până la smartul care mi se lăfăie acum în sufragerie e o cale lungă. Parcursă, mai ales, în ultimii doi ani și jumătate. Până atunci am avut un televizor cu lămpi. Uriaș, dar cu lămpi, o veritabilă piesă de muzeu care mira-amuza pe toată lumea care-mi trecea pragul.
– De ce nu-l schimbi?
– Pentru că merge bine-mersi.

De vreo zece ani sau mai bine, verile mele sunt festivaliere. Lasă că e cu treabă, că-mi iubesc jobul, dar cel mai fabulos lucru la asemenea manifestări ar fi taman oamenii. Cei din echipe, cei care revin an de an, ediție de ediție, localnicii, voluntarii, gazdele. Nu cred că e festival cu oarece tradiție care să nu aibă un nucleu de oameni care se văd și revăd mai ales cu acest prilej.

Anul ăsta, probabil dintr-o dorință de claritate într-un prezent tot mai tulbure, am căutat, mai mult ca niciodată, documentare. Să văd, să înțeleg, să știu.
Acum sunt la TIFF, deci vorbim despre două dintre cele prezentate aici, legate între ele prin Monica Lăzurean-Gorgan, implicată în realizarea ambelor proiecte. Este vorba despre Lemn și Acasă.

M-am săturat și eu, ca mulți alții, de păreriști, specialiștii în orice, mai puțin în limba română, logică sau bun simț! Am depășit momentul ăla în care am încercat să-mi dau seama de ce nu-și dau seama că nu au cum să aibă o părere educată, de vreme ce au parcurs circa două cărți în viața asta – una e, firește, Sanda Marin, ailaltă e, în cel mai fericit caz, Alchimistul lui Coleho! – iar pe Internet se informează doar în privința horoscopului!
Bine, fie! Horoscop și ce a mai facut vedeta Cutare Cutărescu sau doar Cutare, că așa se poartă acum! Click aici!

Disclaimer:
Dacă nu crezi că educația e soluția pentru un viitor mai bun, probabil textul ăsta nu ți se adresează.
Dacă nu crezi că situația actuală în care suntem și care ne afectează pe noi toți are la cauze principale și lipsa educației, probabil textul ăsta o să te lase rece.
Eu sunt convinsă că asta e problema și tot asta e și soluția.

Prima noastră pisică acceptată în casă a fost Pisa. Era o calico frummoasă și arogantă pe care am curtat-o mult cu cartofi prăjiți și bucățele de carne ascunse din porția proprie până a binevoit să accepte să intre în casă.

Mâine o întreagă generație dă nas în nas cu Bacul. N-aș zice că-i invidiez, iar pe cei de anul ăsta chiar dimpotrivă. După câteva luni de stres pandemic și școală făcută online, cum o fi fost, dacă a fost, sunt chemați acum la ”Examenul maturității”. Super!

Dincolo de asta, însă, toți, nu doar generația asta, sunt victime ale unui sistem de educație obosit, învechit și neactualizat, total nepotrivit ca stil de predare și conținut al materiei cu ce-i preocupă pe ei sau cu ce ar putea să le capteze interesul.

Și am dovezi!

Fiecare ediție de FITS are pentru mine un spectacol special. Nu știu niciodată de dinainte care o să fie deși au fost ani în care am pariat cu mine că o să fie ăla sau ăla. N-am ghicit niciodată, dar la finele fiecărei ediții, poate cu o excepție sau două în 11 ani, e unul care se lipește de mine mai mult și diferit față de celelalte. Unul care lasă urme, remodelează, (re)așază gânduri sau trăiri foarte personale, schimbă unghiuri de raportare.