Stau pe terasa generoasă, aproape la fel de spațioasă cat e și camera. Când ridic ușor privirea din telefon, laptop sau PocketBook, văd marea. Din cameră, până în apa fac vreo două minute, cel mult. E și caldă. Nu ciorbă, să nu simți un fior mic atunci când intri, dar e caldă.
Serile se simte cel mult nevoia  de o cămașă cu mânecă lungă, un șal sau o jachetă subțire.
E perfect.

Sunt – deja! – de patru zile la TIFF, un pic musafir și un pic mai mult parte din echipă. Văd mult mai puține filme față de câte mi-ar plăcea să văd, fac interviuri și reportaje, scriu, fac Q&A-uri și apoi mai scriu nițel.
Apropo de Q&A-uri, fac o paranteză mică:

A mai rămas mai puțin de-o lună până începe #FITS30*. Anul acesta Festivalul a ajuns la cea de a 30-a ediție și are ca temă Miracol, astfel că toată lumea e invitată la Sibiu între 23 iunie și 2 iulie ca să fie #ParteDinMiracol. Apropo, astea sunt cele două hashtag-uri oficiale, a se folosi fără număr!

În ciuda faptului că în fiecare an mi se cer recomandări de spectacole, mă feresc, de obicei, sa le fac pentru că știu că plăcutul sau neplăcutul unui spectacol ține mult de niște variabile la care n-am acces.
Prin urmare, nici acum nu fac recomandări, dar m-am decis să scriu la ce spectacole în sală m-aș duce dacă aș avea vreme să mă duc la câteva spectacole (n-am!) și de ce le-aș alege.

Habar n-am dacă e vreun trend cercetat sau măcar dacă am dreptate, dar eu cred în comunități și în importanța creșterii lor. Fie că vorbim de unele profesionale, fie că e vorba de cartiere sau orașe. Oameni care au în comun profesia și vor să crească împreună. Oameni care au în comun cartierul și vor să-l facă mai bun, mai frumos. Împreună, că da, ăsta e cuvântul-cheie.

Nu sunt o entuziastă a Crăciunului, nu mă simt mai veselă decât în alte ocazii, nu țin să-mi umplu casa cu decorațiuni noi pe care, ulterior, știu că trebuie să le pun undeva pentru celelalte 350 de zile din an.
Cu reclamele de Crăciun, însă, e altă discuție.

Mă uit și eu, ca toată lumea, la seriale medicale: Grey’s, The Good Doctor, Chicago Med. Întâi pentru că-s irezistibile: e greu să nu vrei să vezi, atât cât se arăta într-o astfel de producție, cum suntem, la propriu, pe dinăuntru. Apoi, firește, și pentru povești, ale protagoniștilor, dar mai ales ale pacienților. Sunt acolo drame care, într-o măsură sau alta, se pot întâmpla oricui, și vorbesc aici atât de pacienți, cât și de cei care-i iubesc.
În continuare, însă, cea mai mare dramă mi se pare să-ți pierzi copilul. În viața reală.

Știți momentele alea în care ai nevoie să iei o pauză de la gândit? Una în care să te scoți din priză vreme de jumătate de oră. Nu să dormi, doar să faci ceva care nu te provoacă prea tare sau chiar te liniștește.
Mă rog, poate vouă nu vi se întâmplă, felicitări! Mie, însă, îmi trebuie. O să povestesc despre chestii potrivite mie pentru astfel de evadări, dar aștept și alte idei, dacă aveți.

Ieri s-a întâmplat Gala 11 a Superscrierilor. Dacă nu știți ce-i asta, vă zic eu: un efort de recunoaștere, mulțumire și premiere a celor care încă fac jurnalism în România.
N-am putut să ajung la TNB, unde a fost evenimentul, dar a mers live-ul și m-am bucurat să văd și revăd oameni din presă pe care îi urmăresc și apreciez.
În tot timpul transmisiei am mai văzut un singur senior din PR care a urmărit Gala. Probabil că au mai fost și prin sală unii, nu știu, oricum, presupun că nu mai mulți decât ar putea fi numărați pe degetele de la mâini. Atât.

Ieri, după doi ani, am fost la primul eveniment cu presă – dacă nu punem la socoteală festivalurile la care am lucrat între timp. A fost un loc deschis, cu grădină generoasă și a fost grozav că m-am revăzut cu multă lume cunoscută. La drept vorbind, cred că Vodafone, că ei au organizat, ar fi putut să anunțe și lansarea unui telefon cu taste, că tot m-aș fi bucurat de eveniment. Firește, însă, au anunțat ceva cu adevărat foarte tare și important, zic eu.

M-am îndrăgostit de locul ăla în secunda în care am trecut de pragul ușii. Am spus că-l cumpăr înainte de a vedea bucataria, baia, balconul sau dormitorul. N-am regretat niciodată.