October 24

Doamna Maricica: inspirată de însuşi Birlic, prietena artiştilor români, o gazdă desăvârşită!

Despre români se zice că-s un popor ospitalier. Tot ce se poate, dar în materie de servicii, mai ales când vine vorba de industria “opitalităţii”, mie mi se pare că n-am fi chiar cei mai pricepuţi din lume. Poate s-au schimbat generaţiile, iar cei mai tineri nu mai au şcoala veche a gazdei care te primeşte cu zâmbetul pe buze, cu ştiinţa de a nu spune NU, orice ar cere clientul. Pentru că, dacă e mulţumit, clientul revine, ba chiar mai spune şi prietenilor, iar bacşişul este peste măsură de generos.

Am avut ocazia să cunosc o asemenea gazdă la Oradea şi, mai mult decât atât, să mă bucur de atenţie şi poveşti. Figură celebră a oraşului, doamna Maricica, fiindcă aşa e cunoscută directoarea de la Restaurantul Butoiul de aur, fost Oradea, a învăţat meseria asta a zâmbetului toată viaţa, de la 18 ani, adică acum vreo jumătate de secol, când a intrat ucenică la Oradea. Ulterior s-a specializat  la şcoli de soi, inclusiv în Capitală, dar meseria aia bună, a învăţat-o acolo, printre mesele şi scaunele din vechiul restaurant.

Continue reading

June 22

Un chelner TRIUMFător!

Azi pe la prânz am avut o întâlnire de business la terasa hotelului Triumf. Era aproape de sediul firmei amicilor mei şi era şi în drumul meu spre birou. Mai mult, pe terasă e răcoare şi miroase a tei. Fiind eu încă pe drum, Ş. mă sună să mă întrebe ce vreau să-mi comande. Eu răspund că un croissant simplu şi limonadă cu miere şi mentă.

Când ajung, pe masă e limonada. Făcută cu apă acidulată, fără mentă şi cu o felie subţirică de lime. Miere a trebuit să mai cer, că amestecul nu era prea dulce. Mă rog, se întâmplă. Dar m-am stricat de râs când am văzut că pe farfuria cu “croissant” tronau strălucitoare, uşor toropide de căldură, trei Măgura cu ciocolată. Care nu aveau croissant la terasă, dar chelnerul s-a gândit să nu se întoarcă cu mâna goală, totuşi, adică să fie clientul fericit!

Clientul – clienta, în fine – n-a fost fericită pentru că, ştiţi, eu şi ciocolata… Nu. Dar măcar m-am distrat! Totuşi, dacă ajungeţi la terasa cu pricina, aveţi grijă să silabisiţi, clar, răspicat, comanda. Ca’n clipul de mai jos: