Tag: concert caritabil

  • Concert pentru Selena

    În weekend am avut program cultural. Primul din serie a fost concertul umanitar organizat în special de Carmen la Hard Rock Cafe pentru Selena Vlad, fetiţa de nici cinci ani care suferă de leucemie. Şi poate fi ajutată să se facă mare, dacă ne mobilizăm. Mai bine, mai mult, mai mulţi!

    A fost o seară excelentă, încărcată de emoţii şi muzică bună, cu atmosferă minunată – Hard Rock Cafe a fost full, s-a stat la mese, s-a stat şi în picioare, s-a dansat, s-a aplaudat.

    Concertul a început cu Taxi şi un foarte simpatic Dan Teodorescu plin de poante, a continuat cu Mihai Mărgineanu Band într-o super formă şi formulă! Eram fană Mărgineanu şi până acum dar nu-l mai ascultasem cu trupă, şi e bestial! Fiecare dintre instrumentiştii pe care-i are alături au făcut super super show vineri seara şi vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi live!

    În fine, a urcat pe scenă şi Florin Chilian,  cel despre care nu cred că e cazul să vă spun prea multe, în afară de faptul că vineri seară şi-a cumpărat bilet la propriul concert, ceea ce mi s-a părut foarte frumos! La Chiar dacă am avut un super flashback cu amintirea unui concert petrecut acum un an şi un pic, acelaşi Chilian, la Timişoara, pentru Daniel şi nişte zuze care au fost impresionate până la lacrimi.

    S-a lăsat cu jam session vineri seara, dar eu n-am mai apucat asta, întrucât am fugit să văd ultimul concert Faithless. Dar asta e material pentru alt post, încă nescris. Acum rămânem la Selena pentru a vă spune că vineri seara, din bilete şi donaţii, s-au adunat în jur de 8000 de euro.

    E o sumă importantă, adunată într-o singură seară, prin efortul unor oameni frumoşi şi dragi mie, cum ar fi Carmen şi Viorel. Dar, oameni buni, mai e mult până la 150.000 de euro! Văd că se scrie despre Selena, văd că e o campanie de amploare. Dar nu văd că se strâng banii în cont!

    Fireşte, sprijinul moral, susţinerea şi popularizarea cazului sunt extrem de importante. Dar, dincolo de vorbe şi compasiune, pentru Selena e important să ajungă la operaţie. Nu are decât o fereastră relativ îngustă de timp în care boala poate fi ţinută sub control cu medicaţie. După asta TREBUIE transplant, nu se poate altfel.

    Vine Paştele, vine 1 mai, lumea e cu gândul la Iepuraş, la miniconcedii. E bine să ştiţi că astea vin şi trec, oricum le sărbătoriţi. Boala Selenei, însă, nu trece fără transplantul cel scump. Deci poate redirecţionaţi o parte din bugetele de Paşti şi 1 Mai pentru ca acest copil să se poată bucura de Iepuraş încă mulţi ani de aici încolo. Hai, că se poate!

    • Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
      0900 900 342 – 5 euro/apel
      0900 900 340 – 2 euro/apel
    • Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
      RON: RO43RNCB0064061982940001
      EURO: RO16RNCB0064061982940002
      Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
      CNP: 1710106443067
  • Leucemia poate fi învinsă

    Leucemie. De fiecare dacă când aud cuvântul ăsta mi se zbârleşte pielea, fiindcă pare atât de implacabil. Corecţie: părea implacabil pentru că, de fapt, în multe cazuri, nu mai e. Sunt bolnavi de leucemie care se pot vindeca. Aşa cum a făcut Daniel, aşa cum au fost şi vor mai fi cazuri.

    Unul dintre ele e Andrei Cioinigel. Pentru unii, doar un număr de dosar, pentru alţii, ca mine, ca tine, un om tânăr care are toate şansele să trăiască… dacă îl ajutăm. Andrei are 29 de ani, are leucemie şi are nevoie de bani ca să trăiască. Mulţi bani, peste 200.000 de euro. Dar se poate, ştiţi bine că se poate! Andrei, familia şi prietenii lui au reuşit deja să strângă 87.000 de euro, aproape jumătate din suma.

    Dacă încă 5000 de oameni – cam cât strânge Sala Palatului la un concert – ar dona 100 de lei, Andrei ar putea pleca la Viena să facă transplantul. Azi, de la 20.30, n-avem Sala Palatului, dar avem două bucăţi artişti foarte mişto, Marius Matache şi Vlad Dulea, un club, Mojo, şi încredere că se poate!

    Aşadar, ne vedem la concert?


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471