May 6

Despre visuri. Împlinite.

Cred că sunt vreo doi ani de când țin în sertar un proiect în a cărui implementare chiar se întâmplă să cred, pe principiul lasă pe mâine ce nu e urgent azi. Și, cumva, ”azi” e mereu ceva urgent, ceva care are prioritate. Așa că proiectul meu e încă în sertar. După cum se vede treaba, probabil că până la finele anului o să-l scot de-acolo și o să-i dau viața. Dar nu despre mine sau proiect vreau să scriu, ci despre curajul de a-ți întoarce viața pe dos ca să-ți urmezi visul.

Și despre un om care a reușit asta.
Continue reading

December 8

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, Ionuţ Tecuceanu!

Cine a fost la Biz SMS Camp ştie. Cine nu, are ocazia acum să afle. Ei, bine, nu chiar acum-acum ci pe 20  UPDATE: 19 decembrie, seara în care Ionuţ Tecuceanu o să ne (în)cânte din nou cu chitara si vocea lui. Căci serile târzii de tabără semesească ar fi fost, cu siguranţă, mai triste fără Nothing Else Matters sau Nebun de alb în interpretarea tecucenească alături de all social media stars :p

(un video aici, la Zoso)

Şi taman de aia, ca reminder pentru orele mici şi cântecele mari, l-am rugat pe Ionuţ să povestească de unde până unde “PR-ul face muzica”, la propriu, şi să spună mai multe despre concertul lui. Şi vă reamintesc, dragi colegi de tabără, că i-am promis să-l ajutăm cu promovarea concertului, aşa că… do your best, că şi el ne-a cântat până i s-a rupt coarda!

Muzicalitatea PR-ului

Cineva spunea că muzica nu este o pasiune, este un diagnostic. Nu voi scăpa niciodată de muzică şi nici nu-mi doresc asta. La un moment dat, prietenii mă întrebau cum de am reuşit să mă ţin de ea, cum de nu m-am lăsat, mai ales că acum fac cu totul altceva. De fiecare dată răspundeam că nici nu mi-am propus să mă ţin de muzică, totul a fost natural, nu era ceva de genul “ok, am ajuns acasă, mănânc, citesc ceva şi exersez 30 de minute la chitară“. Nu, încă de la 16 ani, de când am început să cânt, nu trecea zi în care să nu pun mâna pe chitară, să nu încerc lucruri noi sau să experimentez. Mai târziu, am început canto, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să îmi perfecţionez vocea.

Nu pot trăi fără muzică, o am tot timpul în căşti, pe stradă, acasă, în metrou. Cred că aveam patru sau cinci ani când m-am îndrăgostit de magnetofonul tatălui meu şi săptămânal ascultam benzile cu Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Abba, Status Quo şi multe altele. Luam o coadă de mătură şi simulam timp de două ore nişte solo-uri de chitară de-l intimidam şi pe Ritchie Blackmore!

(poza e făcută de Şuţu, în caz că aveaţi dubii!)

Acum cânt ori de câte ori am timp şi cel mai mult îmi place să cânt celor apropiaţi mie. Muzica mi-a scos în cale oameni extraordinari, de care acum mă leagă o prietenie strânsă. Ca orice manifestare artistică, muzica e sinceră, nu te lasă să minţi, este un tip de „discurs” în care adevăratele emoţii nu se pot ascunde. Cel puţin aşa cred eu.

În urmă cu aproape doi ani, am început să cânt într-o trupă hard-rock, ca solist vocal. Cu băieţii de la Solid Rock am trăit primele momente de magie pe scenă şi am învăţat cum se simte muzica live atunci când ai un band în spatele tău. Momentan, Solid Rock este în pauză, dar numai pentru a-şi pregăti o revenire de excepţie.

Încă din vara acestui an, mi-a încolţit în minte ideea de a pregăti un concert de Crăciun. Nu neapărat unul cu colinde ci un concert unplugged, cu piese dragi mie, pe care să le cânt prietenilor mei şi tuturor celor care vor să le asculte. M-am bucurat când Ştefan Opriţa, un chitarist foarte talentat, a acceptat în octombrie anul acesta să cânte împreună cu mine în acest concert. Aşa s-a născut The Runaways. De curând, ni s-a alăturat şi Anca Duma, care îşi va aşeza vocea alături de a mea.

Vă aşteptăm pe toţi, pe 20 decembrie, la 21:30, în The Floor Club & Culture, pentru două ore de live acoustic covers.