Ta daaaaaaa! Aaaaadiiiii Hăăăăădeaaaaaan! Adică @adihadean.

Felicitări, domnu’, sper să faci ce-ai spus că faci, şi anume: “În primul rând, o să-mi iau chiloții roșii peste ștrampii albaștri, o să fâlfâi de două ori din mantie și o să dispară și foametea din Africa și războaiele din Orientul Mijlociu???. Sau măcar prima parte, documentată cu poze, spre bucuria fanelor care s-au implicat în campania ta într-un număr atât de covârşitor.

De altfel, votul publicului a fost decisiv, întrucât, după notele juriului, Adi Hădean şi Andrei Dobra au întrunit acelaşi număr de puncte, la zecimală: 10,8. Următorii clasaţi au fost Marius Matache, cu 9,8 puncte, şi Andrei Crivăţ, cu 8 puncte.

Mno, asta a fost. Domnu’ Hădean, vreau să precizez clar că tre’ să vedem poza cu strampii, fiindcă Mister Twitter musai să fie parolist, ne-am înţeles?

Toţi finaliştii vor primi tricouri personalizate de la partenerul nostru, Smart Gits, aştept mail sau comentarii cu măsura şi culoarea preferată pentru tricoul misteristic, fiindcă de mesaj mă ocup eu, mwahahahaha!

De asemenea, nu uitaţi de celelalte premii care vin de la Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro – foarte foarte mulţumesc tuturor pentru implicare şi generozitate.

Şi de anunţul lui Patrick de Hillerin potrivit căruia Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, cum ziceam!

Felicitări şi mulţumiri tuturor participanţilor, nominalizatorilor şi votantelor, Academiei Române de Twitter şi mulţumiri speciale juriului, fără de care toată această joacă ar fi fost mai puţin amuzantă, dragele de Mădălina Uceanu, Oltea Zambori, Daniela Petrescu şi Miruna Molodeţ.

Revin cu un post de poveste a poveştii, interviuri, declaraţii pe civorul roşu şi tot aşa :))

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com