Mi-a plăcut ideea de modelarea a lutului de când mă ştiu. Nu ştiu de la ce vine, poate de la plăcerea construirii castelelor din nisip sau, atavic, de când strămoşii noştri umblau cu picioarele goale prin mlaştini, înainte să devină Homo Încălţatus. Ăăăă… preferabil cu Louboutin.
Aşa că azi, când a fost în plan să ne ducem la un olar în atelier şi să facem noi, cu mânuţele noastre, o operă de artă, n-aş fi putut să fiu mai încântată! Bine, nu se vedea, fiindcă-s un pic în urmă cu somnul şi nu pot să par încântată dimineaţa oricât m-aş strădui, dar, credeţi-mă, în interior zburdam, ţuşti, ţuşti!
Bine, înainte am văzut trovanţii de la Costeşti, nişte pietre tare dubioase, care… cresc! Cresc pe-o culme nisipoasă şi pică, apoi, pe tăpşan, după care se solidifică şi aşa ajung să fie bolovanii pe care i-am vizitat noi. De fapt, e unul care stă să pice, aşa că poate aveţi noroc şi, dacă treceţi prin Costeşti curând, vedeţi un trovant căzător – cred că puteţi să vă puneţi chiar şi-o dorinţă! (şi una pentru mine, că v-am dat pontul!)
Dar nu ăsta a fost cel mai important lucru, ci faptul că am încins o bătaie cu bulgări în toată regula. Ţintă ne-a fost Hoinaru, care a fugit spre peretele ăla pe care-l vedeţi în poză şi noi n-am reuşit să-l nimerim, cu toate că Bobby s-a apropiat destul de tare.
Paranteză: trebuie să vă spun că gaşca de la Redescoperă România e bestială! Am închis paranteza.
După trovanţi am ajuns, în sfârşit, la atelierul de olărit al familiei Pietraru din Horezu. Oameni tare faini şi primitori, ne-au tratat cu multă răbdare (în primul rând!), cu caramele cafele.. vă daţi seama, da?, ce va să însemne 20 de gălăgioşi într-un atelier de olărit, da? Eu cred că nu, cert e că, totuşi, n-am spart nimic, parol!
Am pus şi noi piciorul pe roată şi mâna pe lutul cel rece şi am încercat să modelăm diverse lucruri. Unora le-au ieşit nişte forme mai mult decât decente, farfurioare, chestii. Eu am reuşit să smintesc centrarea, aşa că mi-a ieşit un fel de farfurie – scrumieră şuie, pe care am înnobilat-o cu un R, tot din lut, nu că n-aş fi ştiut că, din tot ce-am produs noi azi în atelier, a mea e cea mai… art nouveau! :))
Au mai olărit, cu mai mult sau mai puţin succes: Anca, Ana, Bogana, Augustin, Elena, Nebuloasa, Bobby, Adi şi Doru (dacă am “ratat” pe careva, să mă trageţi de… link, vă rog!) – o să pun şi foto pe Facebook în sensul ăsta, dar mai încolo, bine? :) Deocamdată vedeţi mai jos ce “opere de artă” am desăvârşit noi la Horezu:
(ale noastre sunt pe al doilea raft, da?, cred că vă daţi seama)
De la Horezu am mers la Frânceşti şi am văzut mănăstirea dintr’un lemn, dar cum acolo am rămas fără baterie, nu rămâne decât să vă uitaţi la fotografiile celorlalţi. De notat, însă, tot aşezământul, extrem de bine îngriit, dar şi foarte multele plăcuţe pe care scria “Vă rugăm nu rupeţi florile”, ceea ce înseamnă că poruncile alea zece nu se respectă nici măcar într-un aşezământ monahal! Urât!
De la Frânceşti ne-am urcat în Dusterele noastre după care întoarce toată lumea capul şi am mers înapoi la Râmnicu Vâlcea, la masă, la Hanul Haiducilor… nu, nu am poze, dar carnea aia păstrată la garniţă… Atât vă spun, aveţi încredere în mine, bine?
Seara târziu, în holul hotelului, gaşca cea frumoasă a pus la cale un moment despre care o să scriu separat, mâine, fiindcă acum trebuie să dorm un pic. Mâine plecăm devreme spre Târgovişte, aşa că mă grăbesc să prind şi câteva ore de somn! Deşi azi aş vrea să nu pierd vremea cu somnul :)
Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.