Berea e asociată cu muzica, distracţia si prietenii, şi asta e fix platforma pe care mai multe branduri îşi construiesc campaniile. Una dintre ele e cea derulată de Tuborg, cu Party Manager-ul, şi mi se pare o abordare foarte faină, cu atât mai mult cu cât, în final, cineva o să “câştige” jobul ăsta, o să aibă telefon şi maşină de serviciu (Toyota Auris Hibrid) plus salariu de 1000 de euro.
E drept, asta doar pentru şase luni dar, dacă se descurcă bine, probabil îşi poate găsi un job permanent în echipa URBB sau în altă companie, la BTL sau Event Management. E un început şi poate fi o mare bilă albă în CV, dacă asta e meseria în care v-ar plăcea să faceţi carieră.
De ce e cool? Tinerii oricum ies prin cluburi, merg la petreceri, “e distracţie, ce mişto!”, aşa că Party Manager e în natura lor. Atâta doar, că această poziţie vine şi cu nişte responsabilităţi: nu te distrezi doar tu, ci trebuie să-i faci şi pe altii să se distreze, ba chiar să organizezi asta, să ştii ce muzică să alegi, că e destulă bere pentru toată lumea şi să călătoreşti destul de mult.
La o primă vedere, e simplu. În fapt, ca om care a făcut nişte evenimente, şi nu chiar mici, ştiu şi vă spun că nu e chiar aşa simplu (încercaţi, deşi e doar în joacă!) – there is NO such thing as a free lunch! Dar e distractiv, cu asta pot să fiu de acord! Puteţi, de asemenea, să aflaţi ce fel de party animal sunteţi via Facebook, unde e o aplicaţie chiar haioasă.
Pentru jobul ăsta vă mai puteţi înscrie până pe 10 iulie, dar “prin trimiterea codului de sub capacul sticlei Tuborg sau cheita dozelor, fie pe www.tuborg.ro, fie prin trimiterea unui SMS la numarul de telefon 1858, cu tarif normal in retelele de telefonie mobila” până pe 31 august se pot câştiga premii simpatice: pachete cu doze de bere, iPhones şi party kits.
Câteva statistici primite azi de la R-G: 14.164 de persoane au utilizat aplicaţia Party Animal pe facebook şi au fost înscrie, până azi, 372.500 de coduri. Nu e rău, nu e rău deloc!
În 2005, aflată în concediu la Vamă, asistam la prima ediţie a festivalului Folk You fără să ştiu că, un an mai târziu, aveam să-i fiu producător executiv şi, mai apoi, producător general. Mi-a plăcut mult conceptul de cântare pe plajă, cântare simplă: un om, o chitară, o muzicuţă şi, în culise, câteva băncuţe. Nu tu protocol, nu tu jocuri de lumini.
În 2011 Folk You s-a transformat într-un circ, iar începutul sfârşitului a fost în 2009. Am ezitat ceva până să scriu articolul ăsta fiindcă FY a fost “copilul meu”, adoptat la vârstă fragedă, l-am iubit şi păstrez amintiri preţioase cu cântările din Festival. Dar, în egală măsură, e dureros să văd ce a devenit, un bâlci muzical, fără cap şi coadă, fără identitate, fără brand. Mă explic, cu amintiri cu tot, în câteva postări.
2006, ediţia “Hei rup”-istă, cu Vânare de vânt!
În 2006, cum ziceam, deşi, teoretic, treaba mea era doar de PR, am ajuns să-mi asum şi funcţii executive, mai de voie, mai de nevoie. Festivalul s-a desfăşurat în fiecare sfârşit de săptămână, în cinci locuri de pe Litoral: Mamaia, Costineşti, Neptun, 2 Mai şi Vama Veche, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult. E drept, scena nu mai era un simplu podium de lemn ci era compusă din buteci, aveam şi un acoperiş pentru ea, dar am păstrat aceeaşi distanţa mică între public şi artişti.
Inerentele probleme ale unui festival
Au fost şi probleme, şi nici nu se putea altfel! În Mamaia, de exemplu, a trebuit să mutăm scena după prima seară (şi nu e deloc lucru uşor!), fiindcă proprietarul bucăţii de plajă… se răzgândise. Au muncit băieţii de la Silver Music de le-au sărit capacele să mute scena, dar a meritat! Seara, puţin mai încolo, era un concert Accent cu mult mai mulţi decibeli, dar publicul i-a lăsat şi a venit la noi. Tot la Mamaia am decoperit-o pe Maria, care mi-a plăcut mult, şi îmi place în continuare. Ascultaţi:
În Costineşti ne-a plouat, dar Nicu Covaci nu s-a dat jos de pe scenă. A continuat să cânte, publicul a rămas şi, până la urmă, am alungat ploaia! A fost public chiar şi la Neptun – a fost un loc în care eu n-am vrut să facem concerte, dar nu era decizia mea. Mai puţin, dar a fost! Ce să mai spun de Vamă şi 2 Mai, locuri în care am fost primiţi cu braţele deschise?! Mă rog, aproape de toată lumea: proprietarii de la Stuf, deşi ne-au lăsat să punem scena pe plaja “lor”, au dat drumu la muzică până să se termine concertele. Dar şi eu eram încăpăţânată şi bătăioasă. Până la urmă, s-a sfârşit cu bine, dar anul următor aveam să le cer băieţilor de la SM de două ori mai multă putere în boxe. Lesson learned!
Culise mai mult sau mai puţin amuzante
2006 a fost anul în care am făcut tricouri şi bandane pentru dat în public. Eu, că nu suport chestii “pe gât”, îl sfârtecasem pe al meu, la fel şi la mâneci şi la poale. Arăta destul de funky şi, de mai multe ori, mi s-au cerut tricouri “ca al tău, din ăsta, mişto”. Am sfâşiat o grămadă de tricouri pe plajă în vara aia! :)
Şi tot în anul ăla s-a scris imnul. Olăraşu are păcatele lui, dar şi talent cu carul!
Din culise nu pot povesti cine ştie ce, deşi ar fi, cred, material cât pentru o carte. Toată lumea mă invidia pentru că, vreme de o lună, de miercuri până duminică sau luni, eu eram la mare. Cum aş fi putut să le explic că, în aceste cinci săptămâni, abia am reuşit să fac una sau două băi în mare, că fiecare noapte se sfârşea la ore mici şi fiecare zi începea maxim pe la 9, de multe ori şi mai devreme, fiindcă mereu se găsea, pe acelaşi etaj cu mine, câte un plod care fie urla de dimineaţă, fie sărea, şi avea adidaşi din ăia chiţăitori!
(nu că m-aş plânge, aş da oricând o lună de lucrat într-un birou pentru una de muncit la Folk You, aşa cum era atunci)
Provocări
Cel mai dificil lucru era reprezentat de diagramele de cazare. Artiştii, dragii de ei, că au şi calitatea asta, se răzgândeau frecvent, ba veneau azi, ba mâine, ba stăteau o noapte, ba trei. În fiecare zi trebuia să iau tabelul ăla de cazări şi să-l refac, neori de mai multe ori. Iar la un Festival cu buget atât de mic precum Folk You, când cele mai multe cazări sunt în barter, e greu, dacă nu imposibil să mai găseşti câte o cameră. Şi totuşi n-a dormit nimeni pe plajă. Foarte puţin a lipsit, cu cineva din echipa JN, dar nu s-a întâmplat. Nici n-aş fi permis aşa ceva.
O altă provocare a fost să respectăm un oarece program pe scenă. Ordinea era ok, nimeni nu ieşea din vorba lui Moţu, dar nici nu prea se respecta un timp de cântare pentru fiecare. De exemplu, la 2 Mai, Olăraşu era într-un mood poetic, aşa că a deviat de la programul lui şi a început să citească poezii pe care le scrisese c-o noapte înainte pe hârtie de imprimantă matricială, lungă de ajungea departe, în public! Nu le mai ţin minte, dar la mine era ceva cu stelele şi luna! Recitalul lui din seara aia a durat de două ori mai mult! Nu că publicului nu i-ar fi plăcut la nebunie, dar eu ştiam exact cât ne ţine generatorul şi a fost nevoie de două excursii la benzinăria din 2Mai pentru reaprovizionare cu combustibil! :))
Artiştii ediţiei, consacraţi şi debutanţi
Cine a cântat în 2006: Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Nicu Covaci, Mircea Florian, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Marius Baţu, Florin Chilian, Florin Săsărman, Adrian Sărmăşan, Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Maria Magdalena Dănăilă, Heidi Schmidt (spr că n-am ratat pe nimeni) şi câţiva mai tineri debutanţi care, între timp, au devenit şi ei nume cunoscute printre iubitorii genului: Unde, Silvan Stăncel, Alina Manole, Jul Baldovin şi Alina Zaharia.
Revin zilele astea cu episodul următor: 2007, sfârşitul nu-i aici!
