Nu, nu e un post despre proiectul cu mineritul şi nici unul despre excursia bloggerilor din Cluj şi Alba la Roşia Montană. E un post despre cum nu se scrie, când se scrie, pe site-ul unei corporaţii. În exemplul de azi, asta:

Trecem, dacă vreţi peste lipsa ghilimelelor din titlu, ca să nu ziceţi că, eventual, ar fi putut lipsi. N-ar fi putut, fiincă mai încolo numele evenimentului e reluat cu ghilimele. Dar nu pot să trec peste “un concerte” şi peste formularea “formaţii locale renumite, dar şi din Ţara Moţilor şi Bucureşti”. Nu că ar exista, pe bune, o ţară a moţilor dar, dacă ar exista, Roşia nu e pe-acolo, pe undeva?! Plus că amestecăm renumele cu locurile într-o nedelicată harababura stilistică!

O altă formulare mirobolantă: “printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară care au urcat pe scenă se numără (…) dar şi solişti de muzică uşoară” cum ar fi, continuă comunicatul, un nene căruia i-au stâlcit numele şi două formaţii care, trupe fiind, nu au cum să fie solişti. Şi nici soliştii de muzică uşoară n-au cum să fie printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară.

La final aflăm că RMGC a sprijinit acest eveniment virgulă deoarece susţine cultura şi tradiţiile locale. Păi, să vedem: corul de copiii din Roşia a făcut o demonstraţie de vals şi tango. Ce legătură are asta cu tradiţiile locale? Sau asta, că tot veni vorba:

PS Probabil că dacă nu puneau link pe Twitter la această mostră de scriere piaristică de tipul “Aşa NU”, nu citeam în veci comunicatul ăsta. Dar dacă au făcut trimitere, nu pot decât să prespun că lor li s-a părut ok. Ei bine, nu e. Sorry!

Aşa cum scriam la recomandările de locuri #dinRomânia pe care e bine să nu le rataţi prin excursiile voastre în ţară, Delta e la mine pe primul loc, combinaţia ideală între sălbăticie şi urme de viaţă umană, veselă şi degrabă dătătoare de bineţe, apă dulce şi apă sărată, vorba maestrului Julică (Cocoşul, nu Cotcodacul!), asfinţiturile perfecte şi plajele nesfârşite. Şi pustii. Mai ales pustii.

Ceea ce, fireşte, n-o să fie cazul acum, fiindcă la Sfântu Gheorghe are loc, până duminică, festivalul de film Anonimul, o veselă, cinematografică şi eclectică adunare, după cum reiese din poveştile Cristinei şi ale lui Adrian. Mă voi amesteca şi eu, deci, în mulţimea pestriţă, cu mişcări de tango şi poveşti din Anatolia, şi cu încrederea că voi vedea filme mari până la ore mici. Nederanjată, prea tare, de ţânţari. Totuşi, prinţii deghizaţi mă pot contacta :))

Nu vă ascund faptul că asta o să fie, probabil, singura mea vacanţă în acest an. Sau în anul trecut, că tot veni vorba. Sau acum doi ani… Dar nu va interesează asta, nu? Sunt pregătită să fac multe fotografii, să cunosc oameni faini, să-l vizitez pe Gogu Ornitologu, să mă bucur de aer, de soare (sau de ploaie, ce e scris şi pentru noi, vorba aia!) şi de MARE!

Pricep că e net bun în Complex, aşa că s-ar putea, doar s-ar putea, zic, să vă ţin la curent cu ce se întâmplă pe acolo. Dacă nu şi nu, totuşi nu disperaţi: Domnul Sony îşi freacă labele fiindcă are parola de la blog şi am observat că vă place cum scrie obrăznicătura blondă!

Toţi purtăm măşti, e un adevăr indubitabil şi cine spune că nu poartă minte. Într-un fel sau altul trebuie să funcţionăm social şi, hai să admitem, nimeni nu-i perfect, fiecare are ceva ce trebuie sau crede că trebuie ascuns. Şi, cumva, asta e în regulă, atâta timp cât masca presupune un pic de fard, nu operaţii estetice despre care încercăm să minţim.

Minţim şi disimulăm în dreapta şi în stânga cu o seninătate demnă de cauze mai bune. Ca să ne facem plăcuţi, fiindcă ni se pare că nu suntem destul de cool pentru asta, ca să obţinem diverse avantaje, fără să ne gândim că, uneori, avantajele obţinute într-un context în care nu le-am meritat nu au cum să ţină prea mult.

Deunăzi, un mail nevinovat mi-a confirmat părerea nu prea bună ce începuse deja să se contureze faţă de cineva care pare foarte ok. Din cauza contextului nu-mi pot modifica atitudinea faţă de acest cineva, ar trebui să dau explicaţii, s-ar isca dicuţii, confruntări… Neah! Nu e chiar prima dată când mi se întâmplă dar, cumva, asta mă face să mă simt şi eu cam “mascată”.

Poate şi de asta mă enervează un pic faptul că sunt un bun profiler şi că văd, adesea, dincolo de formă. Aş prefera uneori să fiu mai fluturaşă în schimbul dezamăgirii că am dreptate atunci când aş prefera să greşesc.

Totuşi, cu riscul de a trebui să ne străduim pe bune şi constant pentru a deveni cu adevărat mai buni, n-ar fi mai simplu dacă am purta mai puţine măşti? Fiindcă, odată ce acoperi tot, acoperi şi părţile bune. Poate părea mai sigur aşa, dar… nu e!