pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Cântece şi încântări, PR sau piar

Darurile neaşteptate sunt cele mai drăguţe!

August 31, 2011 by ruxandra 6 Comments

Îmi place să primesc şi să dăruiesc cadouri în egală măsură fiindcă, atunci când le ofer, mă bucur şi eu de veselia celui sau celei căreia îi fac o surpriză. În mod special, cele mai apreciate cadouri, îmi pare, sunt cele neaşteptate, adică aşa cum a fost cel (sau mai bine zis “cea”) primit/ă azi de la Monica & The Practice cu ocazia faptului că… well, cu nici o ocazie! :)

Flowers e o Momiji, adică o păpuşă mică din ceramică pictată manual şi care are un compartiment ascuns unde poţi strecura un bileţel cu un gând frumos sau un secret. Fiecare păpuşă are o personalitate proprie, de exemplu, lui Flowers îi plac buletinele meteo pentru vapoare şi pantofii noi! Ca şi mie! Prevăd o colecţie de păpuşi din astea!

Flowers a venit la mine într-o cutie ca de tăiţei chinezeşti, culcuşită bine într-un “pahar” gonflabil, transparent, şi împreună cu un sticker (e deja pe laptop) si un pin. În plic mai era un mesaj scris de mână (am apreciat!) şi un hint, adică o adresă de facebook.

Nu mică mi-a fost plăcerea să descopăr la adresa respectivă Colour, unul dintre magazinele mele preferate, ever, pe care îl vizitez şi de unde cumpăr câte ceva cu fiecare ocazie, pentru că nu mă pot abţine – şi ăsta e şi motivul pentru care scriu acest articol, şi îl scriu zâmbind! Doamnelor, aţi nimerit un mare fan Colour! :)

Găsiţi acolo cele mai drăguţe obiecte de papetărie, agende şi notesuri de toate felurile şi modelele, instrumente de scris, genţi cool… I love it! Aşa am aflat că, pe lângă cel ştiut de mine, lângă catedrala Sf. Iosif, au acum un magazin nou, în Cocor (cu ocazia asta poate intru şi eu acolo!), şi că aduc la noi colecţia de păpuşi Momiji – sunt mai multe decât ce vedeţi mai jos, fiecare cu personalitatea ei.

E un cadou frumos pentru orice prietenă dragă, aşa că vă recomand locul, cu atât mai mult cu cât, hei!, începe şcoala şi ce dacă (unii dintre) noi am terminat cu asta? Un caiet nou şi frumos e oricând un prilej pentru alte începuturi, nu-i aşa? :)

PS Monica mi-a pus şi un bileţel în compartimentul secret. Dar nu vă spun ce scrie, sîc! :P

Share:
PR sau piar

Motanul Jack, American Airlines şi PR-ul de criză

August 31, 2011 by ruxandra 13 Comments

Faptele. Pe 25 august, Karen Pascoe era pregătită să zboare din NewYork în California, acolo unde primise o ofertă bună de job. Alături de ea şi de multe bagaje, se aflau cei doi prieteni îmblăniţi, Jack şi Barry, doi motani pe care Karen îi “înfiase” prin intermediul unui centru de adopţii.

Karen face check-in, predă cuştile celor doi motani cu motani cu tot, şi aşteaptă liniştită anunţul de îmbarcare… până când un membru al staff-ului American Airlines vine să-i spună că Jack the Cat s-a pierdut. Ea se îmbarcă, totuşi, într-o cursă târzie către California, cu asigurările de rigoare din partea companiei aeriene, cum că motanul va fi căutat, găsit şi trimis la ea.

“Atacul”

Acest lucru nu se întâmplă, însă, în ciuda mailurilor şi telefoanelor lui Karen către AA, la care compania nu răspunde decât după aproape trei zile, pe 28, şi destul de evaziv. În disperare de cauză, Karen a făcut o comunitate pe facebook  numită Jack the Cat is Lost in AA Baggage at JFK prin intermediul căreia cere publicului s-o ajute să facă un pic de presiune la AA pentru găsirea motanului. În scurt timp, comunitatea strânge peste o mie de iubitori de pisici, şi nu numai, plini de compasiune, toţi exprimându-şi dezaprobarea cu privire la lipsa de reacţie a AA dar amintind, în treacăt sau nu, şi despre experienţe neplăcute avute de ei cu aceeaşi companie.

Nu uitaţi că între timp NY a fost vizitat de uraganul Irene, aeroportul JFK a fost închis, zborurile anulate, după care a urmat reluarea activităţii cu toată nebunia presupusă de acest lucru pentru orice linie aeriană. Numai de Jack nu le ardea lor… Însă în timp ce oricine înţelege problemele cauzate de un uragan, pierderea motanului Jack şi lipsa de reacţie n sensul ăsta n-au fost deloc aspecte pentru care publicul să găsească vreo urmă de simpatie.

Reacţia companiei

Probabil AA nu s-a gândit nici o clipă că pierderea unui motan se poate transforma într-o reală criză de PR, după cum probabil nu a luat în calcul nici presiunea pe care o comunitate pe facebook o poate pune – acum, când scriu sunt 5700 members – dovadă fiind faptul că abia duminică au contactat-o pe stăpâna lui Jack, ca să-i spună că nu i-au găsit motanul.

Dar comunitatea iubitoare de motan creştea, comentariile se adunau, apăruseră şi pe Twitter (@findjackthecat dar şi un #findjackthecat) şi pe pagina de FB a companiei… ceva trebuia făcut! Aşa că au început să răspundă la comentarii şi, de luni, postează updates frecvente pe facebook cu privire la eforturile făcute pentru găsirea lui Jack. Pe cheltuiala lor, Karen a fost invitată la NY să asiste la toată acţiunea.

Măsuri concrete

AA au pus postere peste tot în aeroport, sunt consultaţi de Mayor’s Alliance Society (un mare ONG) pentru a instala un anumit tip de capcane. Nu au uitat să pună apă şi mâncare în cuşca lui Jacj în cazul în care acesta doreşte să revină acolo, au alertat toate companiile aeriene care operează pe JFK pentru a le cere ajutorul, fac şedinţe la câteva ore pentru a se pune la curent cu activităţile pentru găsirea pisicii, ce să mai, o întreagă desfăşurare de forţe. Printre rânduri, n-au uitat să spună că îşi revizuiesc politicile în ceea ce priveşteun mai bun transport al animalelor.

Îi costă bani? Cu siguranţă!, şi cred că îi costă mai mult acum, când trebuie să facă dovada şi chiar să mişte o mulţime de oameni pentru găsirea pisicii, decât i-ar fi costat dacă se oboseau să răspundă la telefoanele şi emailurile lui Karen, imediat după incident, făcând doar ce fac de obicei în astfel de cazuri.

Să sperăm că Jack the Cat va fi găsit curând şi nevătămat. În caz contrar, AA va avea mereu lipită eticheta de companie aeriană care pierde animale. Bad for business! Cu siguranţă, însă, indiferent de deznodământ, ăsta o să fie case study prin şcolile de comunicare.

PS nu pot să nu mă întreb ce reacţie ar fi avut Tarom! Şi pe voi vă ia râsul când vă gândiţi, nu?!

Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu