Săptămâna trecută, pe la şapte seara, venind dinspre birou, în faţă la Ibis Gara de Nord mă abordează o tânără bâguind ceva în engleză. Eu vorbeam la telefon, nu eram foarte atentă la ce-a spus dar, crezând că vrea o lămurire, o direcţie, ceva, şi cunoscând amabilitatea compatrioţilor mei, am închis telefonul şi i-am acordat atenţia mea.

Într-o engleză foarte corectă, cu toate verbele la timpii şi locul lor, cu vocabular destul de extins, tânăra mi-a spus că a fost prăduită în frumoasa noastră capitală şi că ar trebui să ajungă la Iaşi neapărat dar, ce să vezi, nu mai are cu ce! Şi oare n-aş putea s-o ajut eu cu ceva bani pentru “fuel” şi când ajunge ea la Iaşi, unde are prieteni, să mi-i trimită înapoi?! Uite, maşina, zicea ea, puţin mai încolo, e cea verde.

Că Bucureştiul e plin de şuţi nu e un secret pentru nimeni şi nici faptul că străinii sunt pradă uşoară pentru ei. Textul fetei era mai mult decât corect, încercând chiar să-mi inducă jena de a fi contemporană şi conaţională cu nişte oameni atât de răi şi fără suflet încât au putut să fure de la o biată fată, şi străină pe deasupra! Şi, cum ziceam, engleza era bună.

Nu i-am dat nimic, fiindcă nu dau oricum bani la cerşetori, poate să mi se spună şi povestea poveştilor odată cu mâna întinsă, dar n-am putut să nu remarc metoda şi să mă gândesc că, atâta timp cât se afla în faţa mea cu povestea cu pricina, probabil că i-a mers cu alţii. Singura hibă: pe o rază de 50 de metri, cât puteam eu să cuprind cu privirea, şi în direcţia indicată de ea, nu era absolut nici o maşină verde.

Şi tot apropo de asta, ieri, într-o benzinărie din Aiud, am fost asaltaţi de-a dreptu’ de doi copii, un băiat şi o fetiţă (cu cei mai incredibil de frumoşi ochi verzi-albaştri), teribil de agresivi şi de insistenţi deşi au fost refuzaţi, scurt şi ferm, din prima, de toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii noastre. S-au cărat de lângă noi abia când am pomenit ceva de spălat geamurile maşinii pentru bani, dar a durat ceva până în acest moment.

Pricep că e multă lume necăjită, serios, iar mila e un sentiment ce nu-mi e străin. Dar cerşetoria nu are nici o legătură cu asta. Am citit multe articole despre asemenea specimene care fac bani serioşi din această activitate. Şi, nu, nu e vina lor că pot trăi pe spinarea altora. E vina celor care le dau bani. Exclusiv.

Am adunat atâtea informaţii şi poveşti din excursia asta încât îmi pare chiar destul de greu să le centralizez pe toate şi nu ştiu, zău, câte părţi vor ieşi despre subiectul ăsta. Oricum, acum e vorba despre ziua doi, cea în care am vizitat Banca Transilvania, Gimmy Gym, Starbucks şi Ursus.

De dimineaţă, nu chiar până în zori, n-am adunat în faţa sediului central al Băncii Transilvania unde m-am bucurat s-o revăd pe Anca Rarău, directoarea de marketing şi comunicare a băncii. Ei i se datorează faptul că BT ne-a ajutat de două ori în campania pentru Daniel, odată cu o donaţie şi odată cu un curs valutar mai bun atunci când donaţiile din lei au fost transformate în valută ca să se poată plăti clinica.

Anca şi mica ei echipă – sunt zece oameni în tot departamentul, iar sâmbătă au fost prezenţi jumătate dinre ei – ne-au dus pe toţi în biroul lor şi ne-au povestit un pic despre istoria băncii şi, desigur, au răspuns întrebărilor despre faimosul zân, un actor bucureştean care, după campanie, s-a mutat undeva lângă Braşov şi şi-a deschis o mică afacere. Că doar nu degeaba BT e recunoscută ca Banca oamenilor întreprinzători!

Suflet, energie şi idei noi – aşa ar descrie banca cei aproximativ 6000 de angajaţi, iar departamentul Marketing şi comunicare confirmă că aceasta este şi percepţia celor aproximativ un milion şi jumătate de clienţi – eu inclusiv, că am cont la ei. În plus, au multe acţiuni pentru comunitate, acţiuni precum Clujul are suflet dar nu numai, şi o mulţime de premii:

De la centrală am mers la sucursala Cluj, unde ne-a primit şi condus chiar directorul regional, Patrițiu Abrudan, finanţist dar şi arbitru de fotbal cu activitate bogată în domeniu, un om cu multe pasiuni, dar făcut dintr-o singură bucată, bun vorbitor şi, n-am nici un dubiu, priceput atât pe teren cât şi în negocieri cu clienţii BT.

Am văzut (şi admirat) felul în care este organizată banca, operaţiunile şi, trebuie să mărturisesc, mi se pare teribil de logic aranjamentul, de la operaţiuni mici, cum ar fi plata facturilor, pentru care există, chiar la intrare, un automat, la tranzacţii simple, persoane fizice apoi persoane juridice şi, în cele din urmă, la etaj, zona dedicată clienţilor corporativi.

O singură observaţie, totuşi: pe site nu am văzut nicaieri (probabil sunt, dar nu prea vizibile) conturile băncii în reţelele sociale. N-ar fi rău să fie, cu atât mai mult cu cât bugetul alocat online este, cf Sergiu Mircea, dir adj de marketing al băncii, substanţial, şi există şi un om dedicat social media.

Cei interesaţi îi puteţi găsi aici: Twitter | facebook

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Îi moroşancă, mică de stat, mare de sfat, unul dintre cei mai pozitivi şi tonici oameni pe care i-am cunocut în online şi în offline, toată numa’ suflet şi energie şi asta se simte în ceea ce face, fie că e PR plin de Farmec, scriitura tvdeceistă, organizare de evenimente, cântări şi povesti.

Şi, de dragă ce-mi e, iaca, scriu aicea, negru pe alb:

La mulţi ani, Alina! Rămâne cum am stabilit! :)