Iar n-am apă caldă şi nici căldură fiindcă unii dintre vecinii mei nu şi-au plătit întreţinerea cam de prin epoca de piatră. Dacă astă vară, când s-a mai întâmplat odată pocinogul cu RADET-ul, era vară iar eu am fost mai mult plecată decât acasă, acum e nasol fiindcă e iarnă şi dacă cu apa caldă mai rezolv de un duş la mama (care stă la doi paşi, hai cinci!), cu căldura nu se poate rezolva la fel de uşor.
În principiu, metode legale ar fi, dar aşa de complicate încât nici măcar administraţia blocului nu poate face mare lucru – nu că s-ar strădui cine ştie cât oricum! Iar mie îmi vin, pe bune!, cele mai necreştineşti gânduri pentru şi către vecinii nesimţiţi care nu pricep că trebuie să-şi plătească dările, fir-ar ele să fie de dări!, şi că nu poţi, nene, să consumi la infinit fără să achiţi facturile!
Îmi vine să le fac rău, fizic, fiindcă şi nesimţirea lor îmi face mie rău, iar metodele legale sunt, cum spun, teribil de întortocheate. Adică da, există procese pentru ca administraţia să le ia apartamentele, dar în România procesele durează cu anii – true story, am avut şi eu un proces!
Pricep că viaţa e grea, dar nu toată lumea trebuie să stea în centru şi nu toată lumea trebuie să stea în două sau trei camere. Mi se rupe că au credite, mi se rupe că n-au ce mânca fiindcă igiena personală şi căldura sunt mai importante decât maţul gros!
Însă ceea ce mi se pare şi mai nasol decât nesimţirea celor care nu plătesc este resemnarea celor care o fac. Am încercat să vorbesc cu câţiva vecini, să facem ceva, să mergem la nesimţiţi la uşă şi, cu frumosul sau nu, să scoatem nişte bani de la ei. Vecinii, însă, sunt resemnaţi: Lasă, mamă, poate le e şi lor greu…
Mioriţa, ftw!
