Dincolo de fotografia pe care a pus’o Bobby pe FB, si pentru care nu l-am putut suferi vreme de vreo opt secunde întregi!, mie imi e dor de mare. Încă nu e ăla care mă rupe şi mă pune, vreau – nu vreau!, într-un mijloc de transport şi mă duce la malul ei, nu, ăla vine de obicei pe la mijlocul lui ianuarie.
Acum vreo două săptămâni am fost invitată să decorez o pereche de căşti Canyon cu un desen la alegere. Aş fi vrut o pisică, dar îmi părea prea complicat, şi apoi am un motan pe cap toată ziua bună ziua, iar Domnul Sony e un motan vorbăreţ, uneori nu-i mai tace gura! Mihnea, de la UNART, ne-a ajutat un pic cu idei şi materiale, ba chiar cu punerea în practică, pe ici pe colo.
După ce-am eliminat din start ideea cu pisica, mi-am dat seama că pe căştile mele trebuie să fie marea. Aş fi vrut să desenez o scoică, ştiţi, cum le puneam pe cele mari la ureche ca să auzim marea, dar şi treaba asta cerea prea multă îndemânare, aşa că mi-a venit altă idee, aşa cum vedeţi mai jos, cu legendă cu tot, că sunt un antitalent total la desen!
Din păcate (sau din fericire!), a trebuit să plec înainte să pot pune în practică opera mea de artă, adică transferul pe autocolant, tăierea şi lipirea acestuia pe căşti. A făcut-o Mihnea pentru mine, iar acesta e rezultatul final:
Mişto, nu? De-acum să tot aud marea în căşti!
Mie mi se pare că anul ăsta a trecut cel mai rapid din istoria trecerii anilor personali şi ştiu sigur că asta a avut cumva legătură cu blogul. Pe de-o parte pentru că am avut parte, datorită lui, de o mulţime de aventuri, excursii, evenimente, conferinţe şi experienţe de neuitat, pe de altă parte pentru că mi-a impus disciplină de a scrie (aproape) zilnic.
Am încercat să fac o retrospectivă, dar sunt atât de multe lucruri făcute anul ăsta încât îmi este aproape imposibil şi ar ieşi un post kilometric. Am pierdut-o pe Darly şi îmi e dor de ea, însă caut să merg mai departe respectând lecţiile ei de fericire.
Sunt multe lucruri cu care rămân din 2011, haita din Redescoperă România, prieteni noi şi prieteni mai vechi, locurile vizitate, un răsărit, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film de la Bucureşti, întâlnirea cu Julie Taymor şi Elliot Goldenthal, concertul de hang, SMS-urile, obiceiuri sănătoase, Clujul şi oamenii lui, Sibiul şi oamenii lui (unii, nu toţi!), “depinde” şi nişte ochi albaştri, fenomene paranormale via Canada şi iar oameni speciali. Printre ei, şi voi, ce care citiţi printre rânduri – vă mulţumesc!
Pentru mine, 2011 a fost un an fabulos!
S-ar cuveni să mulţumesc pentru multe dintre şansele primite în acest an – sper că m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor şi poate chiar le-am depăşit pe alocuri. Ştiu că sunt lucruri pe care n-am apucat să le termin în 2011 şi nu prea am scuze pentru asta (faţă de mine cel puţin), iar în 2012 îmi propun să fiu mai riguroasă şi să mă enervez mai puţin!
Dacă o să reuşesc sau nu, rămâne de văzut peste un an! Până atunci, însă, hai să avem un 2012 excepţional!