Aveam aproape un an când s-a petrecut cutremurul din ’77, nu am amintiri de atunci. Eram acasă, în pătuţul meu de copil, genul ăla cu plasă metalică pe laterale ca să nu evadeze plodul. De pat îmi aduc aminte, fiindcă am dormit în el până a devenit prea scurt pentru mine şi la finele experienţei noastre comune era desenat peste tot cu carioci!
La cutremur, mama s-a panicat rău – presupun că partea cu calmul absolut în situaţii de stres o moştenesc de la tata! – dar s-au repezit toţi trei – mama, tata şi Nica (bona) – în camera mea, să mă ia de-acolo. Tata, eroul meu!, s-a postat în dreptul bibliotecii, una masivă, cu geam de sus până jos, s-o împiedice să cadă. Mama l-a tras de acolo în timp util, altfel l-ar fi făcut praf, iar Nica a fost cea care m-a smuls pe mine din pătuţ. În ultimul moment: biblioteca pe care tata n-ar fi putut, oricum, s-o ţină, s-a prăbuşit, iar pe locul unde fusesem cu o secundă mai devreme zăcea un maldăr de cioburi şi cărţi. Aş fi murit dacă Nica întârzia chiar şi o secundă.
A fost vânătă câteva săptămâni, pentru că, ferindu-mă pe mine, s-a expus pe ea, iar în cădere, biblioteca i-a atins o parte de spate. Mulţi ani mai târziu, îmi povestea că pe moment nici n-a simţit durerea, iar eu, încântată de atâta atenţie, mă apucasem să râd şi să mă joc cu părul ei! Dar cred că am fost singura care s-a distrat în momentele alea!
După cutremur, s-au dus toţi trei la o prietenă a mamei care stătea la casă, la doar câteva minute de noi. Speriată de eventuale replici, mama nu s-a gândit decât cum să mă scoată mai repede din bloc şi să mă ducă la adăpost, aşa că n-a mai stat să mă îmbrace pentru stradă deşi afară erau puţine grade. În drum spre ieşire, totuşi, a înşfăcat un preş pe care l-a pus peste mine până am ajuns la prietena ei.
Râd şi acum de mama pe chestia asta, când îmi aduc aminte, şi-i zic c-ar fi trebuit să-mi schimbe numele în Cleopatra dacă de mică m-au înfăşurat în covor. Tata, care e profesor de istorie, mustăceşte, şi spune că regina Egiptului n-a avut, totuşi, o soartă prea fericită şi că oricum mie nu-mi plac şerpii.
Ai mei n-au mai pus niciodată geam la biblioteca aia, iar preşul s-a pierdut pe undeva…
***
Cutremurul din 4 martie 1977, a avut 7,2 grade pe scara Richter, a început la 21.22 şi a durat 55 de secunde. Peste 1500 de oameni au murit atunci, au fost mai mult de 11.000 de răniţi şi peste 33.000 de locuinţe distruse. În caz că vă întrebaţi, 35 de ani mai târziu, autorităţile locale au reuşit să expertizeze 1.205 imobile şi să reabiliteze seismic doar 20 de clădiri, ceea ce face ca potenţialele pierderi, în caz că 4 martie ’77 s-ar repeta, să fie cam de patru ori mai mari.
