pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
De-ale fetelor

Ce se poartă vs Ce-ţi vine bine!

March 28, 2012 by ruxandra 13 Comments

N-am pretenţia c-aş fi vreun critic de modă (critic, ok), dar cu toate astea bunul simţ mi-a fost multiplu fracturat zilele trecute la o gală cu multe vedete şi glam pe metru pătrat. Am văzut ţinute spectaculoase dar şi multe la care îmi venea să mă închin a Doamne Fereşte!, fiindcă, deşi ar fi putut fi interesante, în alt context şi pe un alt trup, combinaţia de pe/cu covorul roşu a fost cel puţin nepotrivită!

Ok, ok, nu e un must pentru oricine să aibă rochie de seară în dulap. Eu zic că e, măcar una, dar dacă n-ai, n-ai! Însă o rochie simplă, neagră, cu o croială care să te avantajeze, ar trebui să aibă orice doamnă sau domnişoară care se respectă! Nu degeaba e vedeta fashioniştilor de ani de zile: little black dress, accesorizată cum trebuie, poate scoate pe oricine din orice belea vestimentară!

Din păcate, aşa cum am văzut luni seara, poate să te şi vâre acolo, dacă e: prea mulată, prost tăiată, cu bretele prea late sau prea înguste, accesorizată cu cizme fără toc, din alea pe care le porţi şi la blugi şi la rochia de lână, legată sub bust, scoţând astfel în evidenţă faptul că încă mai ai ceva drumuri de făcut la sală, cu dres ultrabogat în modele şi floricele, oh, the horror!, curea aiurea aleasă în talie, sau, în fine, tristeţea majoră, şifonată!

Şi nu pricep neam de ce unele femei se încăpăţânează să poarte ce se poartă şi nu pe sine şi ceea ce le avantajează!

Femeie! Uită-te în oglindă, fără menajamente, doar tu cu tine însăţi! Uită-te la formele tale, vezi ce e bine, şi lasă să se vadă, vezi ce nu e bine şi camuflează. Hainele sunt făcute să te pună pe tine în evidenţă, tu eşti beneficiara lor, nu invers!

Şi pentru că toată treaba asta cu apariţia ţine mult de siguranţa de sine, iar asta e un obicei sănătos pentru cine îl are, zic că nu e constructiv doar să pun întrebări retorice ci să ofer şi soluţii, respectiv un exemplar al volumului “What not to wear 2”, scris de Trinny Woodall şi Susannah Constantine, în care sunt sugestii de mega bun simţ pentru variate ocazii, de la interviu sau job până la ţinute de seară, nuntă, afară cu prietenii şi tot aşa. Sunt o sumedenie de ţinute comentate pe principiul Aşa DA şi Aşa NU, dar şi o grămadă de sfaturi şi, de ce nu, idei pentru zilele în care ne deschidem şifonierele şi ne plângem că n-avem cu ce ne îmbrăca!

Ocazie cu care poate îmi spuneţi şi voi – fete şi băieţi – ce vi se pare moartea pasiunii în materie de vestimentaţie!

Share:
Filme, ţara mea de d'oh!

Premiile Gopo 2012

March 28, 2012 by ruxandra 2 Comments

Luni seară am fost la Premiile Gopo.

M-am îmbrăcat “de gală”, chiar dacă era dubios, cumva, să defilez, în fusta mea de mătase şi tul cu bordură de paiete când afară era zi-lumină, pe trotuarul din faţa blocului. Mă rog, oricum s-a uitat lumea ca la urs. Până la taxi, cel puţin. Şi, oricum, cel mai sigur e că nu aveam să apar în poze:  mă feresc de asta fiindcă după aia mă trezesc în tot felul de ipostaze care mai de care mai puţin în regulă. Oricum ar fi, însă, trasă în poze sau nu, am respectat “ştaiful” evenimentului, că aşa se face!

La Gopo mult glam pe metru pătrat, m-am distrat un pic cu unele ţinute şi coafuri, de la cucoane cu rochie de seară dar cu pantoful pe piciorul gol până la combinaţii… “originale” (nu întrebaţi!), rochiţe de tricot gen IDM, capoate şi cel puţin o rochie care m-a făcut să mă gândesc că pe undeva nişte ferestre au rămas fără draperie, ca-n Pe aripile vântului – atâta doar că în film a ieşit o rochie spectaculoasă iar Vivien ştia cum se poartă aşa ceva!

Foarte mult plăcut Geanina Corondan şi impecabilă mi s-a părut Crina Semciuc

Sala de la Willbrook era frumos aranjată, covor roşu, mese rotunde and all, însă presa a stat mult în spate şi nu a avut mese… Nu că asta ar fi fost o problemă, dar atâta timp cât ziariştii erau exilaţi acolo, nu aveau acces decât la informaţia care era livrată audio, live, că se auzea bine vocea vorbitorilor, dar nu şi la imagini live altfel decât prin intermediul unei plasme plasată mai degrabă în apropierea celor care se ocupau cu producţia decât în mijlocul jurnaliştilor. De altfel, convinsă că văd mai bine şi mai multe de acasă, c-a transmis Pro Cinema live, am şi plecat, relativ repede.

Şi Andreea Bibiri mi-a plăcut

Nu comentez premiile mai mult decât prin a spune că din punctul meu de vedere 2011 a fost un an sensibil mai slab în producţia de filme româneşti, însă mi se pare de bun augur faptul că am aflat că, în acest moment, sunt 46 de lung metraje în producţie – foarte de bine! Mă gândesc că din toate astea tot se vor găsi câteva chiar mişto!

A! Îmi pare rău, totuşi, că Vlad Ivanov n-a luat premiul pentru Cel mai bun actor. Principii de viaţă, filmul în care a jucat, a fost… ma rog, poate nu i-am priceput eu valoarea!, dar el a jucat într-un mare fel, în orice caz!

Revenind la părţile bune, e bine că se întâmplă Premiile Gopo, e bine că industria noastră de film are “Oscarul” ei, e bine pentru sponsori, pentru public, pentru atras atenţia şi ridicat spiritele în vremuri cu bugete mici, e bine, aşadar, pentru toată lumea. Şi e foarte bine că Pro-ul s-a băgat în promovarea acestui eveniment, chiar dacă, pe alocuri, unii participanţi păreau mai degrabă uşor plictisiţi, ca figuranţii într-o producţie de televiziune, mai degrabă decât potenţiali câştigători ai unor premii.

Cei mai mulţi dintre cei care au privit aseară la TV, însă, au văzut glamour, femei frumoase, bărbaţi bine, papioane şi paiete, aşa că, mai mult ca sigur, s-au bucurat. Până la urmă, publicul nici nu vrea şi nici nu trebuie să vadă altceva la o Gală! Ah, da, ca să nu mă dezic, poate că totuşi ar vrea să audă texte mai bune!

Una peste alta, cu toate că mai e loc de îmbunătăţiri, premiile Gopo continuă să existe, şi asta e foarte bine! Restul sunt detalii care, sper, se vor remedia pe parcurs! GG!

Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu