Acum câţiva ani, când lucram la Jurnalul, baia mea arătam aproape la fel ca cea a lui Alex şi Alexandrei, şi asta pentru că aveam o colegă – chiar colegă de birou! – care era distribuitor Avon. Fiindcă aveam un program infernal, nu aveam vreme să ajung prea des să-mi fac refill la diverse smacuri şi cosmeticale, aşa că preţuiam de două ori prezenţa colegei/distribuitor în birou: pentru munca ei, dar şi ca provider de accesorii, lacuri de unghii, dermatografe (alea cu pernuţă la celălalt capăt, atât de moi, mmm!), spume de duş şi de baie, gomaj, măşti, cercei şi tot soiul de alte lucruri de prin broşurile Avon. Parte pentru că nu puteam rezista, că-s colorate şi miros frumos, parte pentru că aveam nevoie şi era comod să mi le aducă colega cu banii la salariu.

După ce am plecat de la JN, n-a mai fost colega şi îmi amintesc distinct de o ocazie în care am dat cu tunul pe Twitter şi pe FB căutând un distribuitor Avon fiindcă sunt aproape dependentă de baza lor de machiaj MagiX – dintre toate produsele încercate, faţa mea pe asta o iubeşte cel mai tare şi pace! Şi de ce aş vrea eu să-mi supăr tenul?! Totuşi, a fost nevoie de câteva zile bune de căutat un distribuitor care să-mi aducă produsul.

Ulterior, am descoperit în Sibiu, într-un gang pe Bălcescu, un magazin cu multe produse de-ale lor, aşa că atunci când vin aici (şi acum, da), îmi fac o mică provizie. Deci, vedeţi beneficiile pe care compania le oferă distribuitorilor, ceva reducere de până la 40%, nişte cadouri, livrare în două zile, în fine, le găsiţi pe net, şi, dacă sunteţi din Bucureşti şi intraţi în povestea asta, insist să-mi spuneţi asta la comentarii, cu o adreesa de email validă – vorbesc foarte serios!

Iar dacă vreţi să vedeţi ce mai face amicul Alex, domnul acela care nu prea ştia ce vrea, nici prea mică nu era bine, prea mare nici atât!, a mai apărut un episod din povestea lui şi a Alexandrei, finalul de sezon să-i zicem. Enjoy!

“Vladuţ, cine te iubeşte pe tine????
“Mama???
“Si mai cine????
“Tata???

de aici.

Şi nu pot să spun decât că sunt tare bucuroasă că am cunoscut-o pe Raluca şi că pot să-i spun prieten. Şi că am un nod în gât, n-a plecat de-acolo, e neplâns. Dar asta e altă poveste. Când vin acasă, musai să-l văd pe cavalerul cel mic, auzi, Raluco? :)

Iar voi, ceilalţi, mai încercaţi sau nu de viaţă, nu uitaţi s-o trăiţi cum puteţi mai bine, mai mult şi mai frumos. Fiindcă nu există termene de garanţie pentru nimic.

După două săptămâni de FITS şi un drum cu fetele, Ale şi Nebuloasa, am ajuns la Cluj şi, mai mult, mai precis, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, unde primul loc în care am pătruns e Casa Tiff, un fel de club de zi al evenimentului, prin care, aparent, trece toată lumea de la festival. Atmosferă foarte faină, mai ales că parte din gaşca online de la Cluj e implicată în TIFF, aşa că n-a durat mult până să facem o găşculiţă la masă.

Chapeau bas pentru organizare, badge-urile au venit de îndată, dimpreună cu o “poşetă” în care domnul Vaio, aici de faţă, încape la marea artă, şi nişte apă plată plină cu cuburi de gheaţă, numai bună să mă rcorească niţel, că azi a fost cam arşiţă.

Eram aşteptată şi hotel Belvedere, unul situat nu neapărat în buricul târgului, dar care este demn de numele ce-l poartă, panorama este de vis, şi, deşi camera nu e chiar mare, are tot confortul necesar, plus şifonier – prietenii ştiu de ce mă bucur de asta!

După ce ne-am cazat am plecat din nou în oraş pentru un gulaş la nush ce târg de mâncăruri tradiţionale aflat la doi paşi de Casa Tiff, şi pe urmă la film, în aer liber, în Piaţa Unirii, la Odiseea Spaţială pe care, nu ştiu cum, n-am apucat niciodată sa-l văd complet, în ciuda faptului că a fost difuzat şi paradifuzat la Cinemax. Am primit pernuţe de scaun şi pătură (wow!), ne-am aşezat confortabil şi, după ce s-a înnorat, apoi s-a înseninat şi apoi s-a înnorat din nou, am plecat, speriaţi de perspectiva ploii, fiindcă fulgerele păreau din ce în ce mai aproape. Cam aşa se sfârşeşte prima zi de TIFF, nu înainte de a continua să bifez, în lista de filme, pe acelea pe care mi-aş dori să le văd. Deocamdată sunt vreo 15… probabil că n-o să am vreme de toate, dar îmi place până şi ideea de a (avea de unde) alege.

Revin mâine cu impresii mai fresh, după ceea ce sper să fie o noapte bună de somn, prima cu mai mult de 5-6 ore în ultimele două-trei săptămâni. Deocamdată, prin uşa deschisă a balconului, răzbate un vag miros de tei, răcoare plăcută şi o linişte de care îmi era puţin dor după toată hărmălaia din ultima vreme.