Acum nişte ani, mai mulţi, aşa, un medic pe care l-aş călca cu mşina dacă aş avea permis, mi-a prescris prost nişte pilule care mi-au dat peste cam tot metabolismul şi uite aşa, în mai puţin de două luni, am luat vreo 15 kilograme. Cred că până şi aerul se punea pe mine, şi a fost groaznic să mă trezesc, peste noapte, de la xs la l. Medicii la care am fost atunci au dat din umeri: o să se regleze. Mda. Nu s-a.

Am ţinut atunci cele mai dubioase diete, în speranţa că ceva o să funcţioneze… parţial aşa a fost, dar n-am mai ajuns niciodată la măsurile iniţiale. Acum, după trei săptămâni de vieţuit brambura, cu mic dejun, însă, dar dormit foarte puţin, abia aştept s-ajung acasă şi să mă pornesc cu vreo dietă, să mă resimt bine în pielea mea. Sau, mă rog, cel puţin un pic mai bine. Mi-am stresat organismul într-un mare fel în perioada asta şi nici n-am băut cei doi litri de apă pe care-i beau de obicei. Deci dietă, somn, hidratare.

Acuma… cea mai sinistră, dar şi cea mai eficientă dietă pe care am ţinut-o vreodată a fost aia cu supa de varză, nu neapărat pentru că mâncarea asta e oribilă la gust, ci pentru că presupune excluderea completă a sării din alimentaţie, chestie care mie îmi e foarte peste mână, fiindcă îmi place să mănânc sărat. Probabil o să ţin disociatul. Sau o cură cu cireşe – la câta poftă îmi e, cred că pot să mănânc o săptămâna fără griji doar cireşe! :))

Zilele trecute, o amică îmi spunea că se pregăteşte de concediu, şi că ţine dietă. Ce dietă, o întreb? Pe culori. Pe ce?! Pe culori, dragă, îmi zice prietena. Cum pe culori? Păi da, într-o zi mănânci alb, în alta roşu, în alta verde, şi tot aşa. Nu i-am zis că mi se pare dubioasă ideea, adică dacă prăjitura are glazură albă e ok? Bezelele-s bune la ziua albă şi îngheţata cu fistic la ziua verde?! Beats me!

Oricum, ideal e să mergi la nutriţionist, să nu te înfometezi aiurea, să mănânci şi să trăieşti, cât de cât, măcar, într-un stil regulat, şi să faci sport. Iar dacă nu ai vreme (sau bani) să mergi la medicul nutriţionist, poţi încerca cu ajutor din partea naturii, aşa cum m-au rugat să vă spun cei de la SOS Silueta, care vor să atragă atenţia asupra pericolelor metodelor nesănătoase de slăbit.

Şi pentru că-şi pun produsele unde-şi pun şi sfaturile, cel sau cea care îmi spune cea mai nebună dietă încercată sau auzită, primeşte un asemenea produs – până pe 14 iunie puteţi face asta. De asemenea, dau leapşa, şi acelaşi premiu, către Denisuca, Anca Duma şi Zăinesca, sa zică şi ele ce dubioşenii de diete au auzit :)

foto

UPDATE: and the winner is…. Ioana Dumitrache. Scuze că a durat un pic mai mult până la anunţ. Iti dau email, Ioana, cu detaliile, iar vouă, celorlalţi cititori, siluetă de invidiat vă urez! :)

Aşa cum scriam, pe lângă filme, la TIFF se petrec o mulţim de chestii interesante. Printre ele, alături de cele despre care am scris deja, expoziţia lui Cosmin Bumbuţ “Cuba continuă” pe care o puteţi vedea la Muzeul de Artă şi care are şi un volum scris cu Elena Stancu, însă pe care nu l-am zărit pe nicăieri de cumpărat, însă o găsiţi online, şi chiar la ofertă, cu reducere considerabilă.

Întrucât expoziţia de la TIFF nu are, la faţa locului, un explicativ, ceva, dar şi pentru că Mihaela Mureşanu, care a fost cu el în Cuba, mi-a urma să-mi povestească aventura ei cubaneză, poftim de citiţi mai jos cum a fost, povestea îi aparţine. Şi mergeţi la expoziţie la TIFF, fotografiile sunt wow!

Ce am învățat de la Cosmin Bumbuț
de Mihaela Mureşanu

Am plecat în Cuba anul trecut să particip la cursul de fotografie ținut de Cosmin Bumbuț acolo. Mi-am cumpărat biletul de avion marți și aparatul de fotografie – primul meu DSLR – joi. Viza mi-am luat-o vineri. Am plecat sâmbătă dimineața, direct de la birou unde mă întorsesem la 11 noaptea să mai lucrez un pic. Mi-am scos aparatul din cutie și l-am asamblat în avionul de Paris spre Havana. Atâta tehnică fotografică stiam eu atunci. Nu aveam nici o așteptare. Doar fotografia asta în cap.

Este prima fotografie de Bumbuț pe care am văzut-o. Se întâmpla în revista Tabu când era Cristina Bazavan redactor-șef și ceruse să lucreze cu el. În fiecare lună când primeam revista căutam poza de Bumbuț și mereu mi se punea un nod în gat când o vedeam. Întotdeauna foarte simplă, era vorba de  mai mult decât de o imagine, era o stare pe care o transmitea.

În Cuba i-am spus lui Cosmin că de la poza cu valul mi se trage venirea acolo. Mi-a zis că a așteptat o grămadă valul ăla. Mie fotografia aia mi se părea cumplit de simplă, nu m-aș fi gândit niciodată că a fost construită. Și nici nu m-aș fi gândit vreodată să aștept un val ca să construiesc o stare.
Una din cele mai reușite poze din Cuba este asta:

Dar nu este a mea, chiar dacă eu am declanșat.

Lecția e simplă: găsești fundalul, stabilești unghiul și aștepți. Și o zi întreagă dacă e nevoie. Asta dacă ești fotograf. Eu nu sunt încă.

Fotografii și stări din Cuba puteți vedea în expozițiile organizate la Cluj și la București cu ocazia lansării la Editura Art a cărtii Cuba continuă de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu.