Cică se amână pentru 12 septembrie. OK, până la jumătatea lui august avem Olimpiada. După aia, nu ştiu voi, dar eu plec la Ideo Ideis. Şi după aia?! Cum o să reuşim să-i suportăm şi să ne suportăm într-un spaţiu public atât de dezbinat?!
E absolut incalificabilă decizia asta şi iresponsabilitatea cu care cei care au putere de decizie în frumoasa patrie se şterg cu ea prin părţile dorsale. E paradoxal cum, în ţara asta, toată lumea vrea putere dar nimeni nu şi-o asumă! Şi, în fine, e incredibil că-i suportăm! Nu pe ăla sau pe ăla ci pe toţi!
Nici nu ştiu dacă să râd a neputinţă, să mă revolt sau să mă prefac că nu-mi pasă, pentru că, oricum, nu mai rămăsese prea mult de pierdut pentru România! Hai cu medaliile, olimpicilor, că în voi e singura speranţă să zâmbim zilele astea, altfel decât amar!
Dacă n-aveţi program la toamnă, vă face unul – şi încă bun! – Toamna Orădeană, un festival cum trebuie, care creşte de la ediţie la ediţie! Cu vreo două excepţii, Gabriel Dorobanţu printre ele, deşi probabil m-aş distra de numa’ şi la un concert al trubadurului din “gara noastră mică”, propunerile Toamnei Orădene sunt de bifat, fie că vorbim de muzică clasică, dans contemporan, show de improvizaţie, rock, jazz… de toate pentru toţi! Felicitări organizatorilor pentru alcătuire şi ne-om vedea sănătoşi la Oradea cândva între 1 şi 14 octombrie! :)
Apropo de asta, pentru că vin şi cei de la Ternipe, la al căror spectacol din Bucureşti am fost şi eu acum câţiva ani, am intrat pe vechiul meu blog şi am extras postul referitor la asta, fiindcă e cu un vis de care uitasem, dar care mi-a smuls hohote de râs!
am visat! dupa nici nu mai stiu cat timp, am visat – sau imi aduc aminte ce’am visat.
am visat ca promisesem unui client institutional (real) ca alifantis si cu mine vom pilota avioanele care ii duc intr’un team building si ca eu uitasem sa’l anunt pe alifantis. dimineata, suna telefonul (chiar suna, era alarma) in draci si eu nu raspundeam pentru ca nu stiam ce sa zic dar si pentru ca faceam ordine in frigider. in frigider, unde erau numa’ cutii cu pantofi si sandale.
oamenii aia erau imbracati tiganeste si asteptau cu arme si bagaje, ma’ntelgeti, sa vina alinfatis sa le piloteze avionul. si cu mine, care io stiam sa pilotez, cica, da’ nu mai facusem asta de ceva vreme. kind of naspa. cumva, nush cum, ma uit la ceas, se schimba cadrul.
mai multi artisti de la Folk You se aflau in bucataria mea, era foarte mare, exact bucataria aia unde poa sa stea prietenii la povesti, si faceau salata de vinete. au gatit asa de prost ca m’am trezit.
pe seara am fost la ternipe, la polivalenta, cu tiganci dansand. foarte fain. eu, ca de obicei, atenta la public. mi’ar fi placut in aer liber, poate la arene, ca miroase a tei (“lasa’ma sa te miros ca mirosi frumos”), da’ a fost ok si’asa.
