Azi Darly ar fi împlinit 94 de ani şi mie nu-mi vine să-i duc nişte crizanteme imense acolo unde e acum, fiindcă pare, aşa, implacabil, iar locul ăla e trist şi nu are nici o legătură cu casa ei, cea cu obloane albastre şi cu vizor în formă de inimă, cea în care păstra pozele noastre şi tăieturi din reviste, ca să ni le arate mai târziu.

Darly rămâne omul care m-a învăţat fundamentele fericirii, fără să mi le “predea” niciodată, doar prin exemplul personal. Oricât de greu i-ar fi fost – şi i-a fost greu, pe alocuri, chiar foarte greu!, căci o fată de moşier n-avea cum să fie tratată prea frumos de regimul comunist! – Darly găsea motive de bucurie!