Purcelino, defunctul motan al părinţilor, era îngrozitor de lacom. Ar fi mâncat nonstop, oricât, orice, de la ciorbă şi păstăi de fasole albă până la frişcă, brânză, orice fel de carne, ouă şi, odată, l-am văzut înfulecând şi o felie subţire de ceapă! Înainte să moară, pe la 15 ani, avea vreo 12 kile şi era atât de gras încât abia se mişca! Dar era simpatic, în felul lui, foarte iubitor, iar mama îi spunea Păsărel! Ai mei îl învăţaseră la mâncare de pisici cu porţia, dar îl alintau, atunci când mâncau ei, ba cu una, ba cu alta. N-am reuşit să-i dezvăţ şi încă mă mir că motănoiul uriaş a trăit, totuşi, o viaţă lungă de pisică!

Ziua a treia din tabăra de Social Media de la Pârâul Rece a adus în discuţie unul dintre cele mai interesante subiecte de la aceată ediţie: brandingul personal. Patru vorbitori de soi au pus problema pe… ecranul destinat prezentărilor, primul fiind Ştefan Liuţe de la Storience, care a avut o sesiune mai degrabă introductivă dar foarte bine documentată şi argumentată intitulată “Evangheliştii”: