În liceu, cel puţin în primul an, eram mare fan Depeche Mode. Mă îmbrăcam corespunzător, cu maletă, blugi evazaţi şi ciocate, aveam postere cu cei patru (Alan, Dave, Martin şi Andy) pe pereţii camerei, ştiam pe de rost cea mai mare parte a versurilor de pe orice album Best of DM şi făceam filosofie pe marginea lor. Aş fi mers chiar şi la depeşotecă, dacă m-ar fi lăsat ai mei!

Ulterior, şi chiar destul de rapid, am virat-o spre rock, întâi oldies, apoi cel mai din zilele noastre, şi pe-acolo mă învârt şi acum, nu că n-aş asculta orice, indiferent de stil, atâta vreme cât mie îmi gâdilă plăcut auzul. Totuşi, am aşa, o nostalgie când ascult piesele primei trupe al cărei fan declarat şi convins am fost: Depeche Mode. Mă rog, mai degrabă piesele mai vechi. Încă le ştiu versurile :)

Guest post by Domnul Sony (adică motanul)

Nouă, pisicilor, ne place să fim în centrul atenţiei. Dacă nu ştiaţi, termenul de “pisi” de la asta vine, nu de la silicon. Mă rog, siliconul e doar o cale de a te afla în centrul atenţiei, dar noi nu avem nevoie de aşa ceva deoarece o să ne băgaţi în seamă, fie că vreţi, fie că nu vreţi, exact ca în următorul clip:

Un câine nu era în stare de atâta subtilitate, vă spun sigur!