Aseară, pe Arena Naţională, am călătorit în timp până hăt!, în vremea primilor ani de liceu, doar că, în loc să-mi ascult trupa preferată a acelor vremuri la boxele unui casetofon, am avut ocazia s-o aud live, alături de încă vreo 40.000 de ascultători. Cât de tare e asta?!

Ce mai freamăt, ce mai zbucium, vorba poetului, când au început să cânte Walking In My Shoes, prima dintre piesele vechi incluse în setlist! Dar nimic nu s-a comparat cu nebunia de la Enjoy the Silence. Am stat în zona gazonului A, mai spre B, aşa, cât să fie respirabil şi să avem şi loc de bâţâit, deci practic eram cumva cam prin mijlocul stadionului. Băi, băiete! Când au început cu words like violence break the silence s-a simţit un vuiet aproape fizic, de parcă se dădea lumină, iar la reach out and touch faith a fost la fel, o emoţie aproape palpabilă!