Day: July 9, 2014

  • Fără limite: dragoste de record mondial (P)

    Eu vorbesc destul de mult la telefon, mai ales cu prietenii care nu mi-s la îndemână în București și mai ales dacă a trecut ceva vreme de când am apucat să vorbim cât de cât pe îndelete. De la discuții profesionale la din alea personale care încep cu “Te-am sunat să mă sfătuiesc cu tine, stai să-ți spun ce s-a întâmplat…” și, de obicei, se termină măcar vreo oră mai târziu. Și, firește, mai sunt ședințele în care mă mai bagă câte o prietenă sau viceversa.

    De când toată lumea e pe Facebook, unele discuții s-au mai rărit ori sunt ceva mai scurte fiindcă e mai ușor să vezi ce face cutare sau cutare, însă pentru unele lucruri prefer să pun mâna pe telefon și nu o dată s-a întâmplat să mă prindă miezul nopții într-o conversație începută de cu seara. Iar într-un caz, când abia cunoscusem un domn, am făcut mai multe nopți albe la telefon, exact ca în reclama Vodafone cu cei doi care au o relație la distanță: Închide tu. Nu, închide tu. Și așa s-a făcut dimineață…

    Iar asta ne aduce la subiectul…. discuției, dar nu înainte de a urmări clipul de mai jos, după care vă spun ce și cum, că e mare nevoie de ajutorul, creativitatea și ideile voastre. Și e drăguț de tot, o să vă placă !
    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471