Sunt printre cei norocoși care au avut un profesor de fericire. Fiindcă fericirea – dacă nu știați – se învață. Sigur, asta nu e tot, trebuie să te antrenezi tot timpul, necontentit, fiindcă nu e chiar ca mersul pe bicicletă. Dacă uiți să te bucuri de lucrurile simple prea mult timp o să descoperi că ești din ce în ce mai nefericit și, mai rău!, că răspândești nefericire și în jurul tău.

Eu am avut cel mai minunat dascăl într-ale fericirii: bunica mea, Darly. De la ea am deprins știința de a lăsa lucrurile mici, detaliile, să-ți umple viața cu momente frumoase, chiar dacă tabloul întreg nu pare pictat neapărat în tonuri de roz. Momentele astea mici, ele sunt amănuntele care ne pot schimba starea, fie că vorbim de cum cade lumina într-o încăpere, de un cântec, de o frunză colorată frumos, de zâmbetul întors cuiva, aiurea, pe stradă, de ultima bucățică de prăjitură pe care cineva a păstrat-o pentru tine.