Mie îmi plac poveștile, să le aflu, să le spun, să le dau mai departe. Am crescut cu povești, iar curgerea unei istorii, mai ales dacă era bine spusă, mă făcea să dau paginile cu nesaț. Nu știu dacă altfel aș fi ajuns să citesc așa mult, așa de repede, tot, și, fără asta, probabil aș fi sfârșit prin a bifa meseria de medic la care am visat până am descoperit magia vorbelor – rostite și nerostite – prin vremea primilor ani de liceu.

Și încă mi se pare că e o magie acolo, în alesul vorbelor perfect și perfecte, în aranjarea lor, în tonul cu care le rostești, pentru că tonul face muzica, în puterea pe care o au când sunt bine rostuite.