De fiecare dată când moare câte o vedetă mi se umple timeline-ul de RIP-uri și Dumnezei milostivi care trebuie să ierte, de parcă toată lumea simte nevoia să bifeze cumva participarea la un priveghi, să se lege cumva de evenimentul zilei. Ce contează că nu ascultau artistul, că nu-i văzuseră spectacolele, filmele, nu-i cumpăraseră albumele sau nu-i citiseră cărțile?! Ce pierdere, cât sufăr – EU!, da, eu sufăr, e despre mine, îmi exhib aceste triste sentimente, alături de obligatoriul și creștinescul RIP, trei litere care, odată postate, îmi provoacă porniri aproape violente la adresa alora de le-au postat.