Azi începe la București, în patru locuri simpatice din oraș*, DokStation, un festival de nișă care prezintă documentare cu și despre muzicieni.
Sunt o avidă consumatoare de (auto)biografii, îmi place să văd viața oamenilor dincolo de reflectoare, fiindcă mereu am crezut  că, dincolo de geniu, talent și generozitatea cu care îl împart, artiștii ăia de succes sunt, de fapt, cu puține excepții, nefericiți. Mai mult, publicul e adesea o curvă care nu se sfiește să le pretindă tot, orice i se pare că i se cuvine, și i se pare că tot i se cuvine, și la primul semn de imperfecțiune, la primul semn că artiștii ar fi oameni, nu semizei, se năpustește cu critica și ură asupra lor. Mi se pare că le datorăm mai mult respect. Nu ca artiști ci ca oameni.
În filmele de la DokStation vezi și asta, șoc și groază! artiști sunt și ei oameni! Cu bune, cu rele. Și, desigur, ai ocazia să te uiți un pic în spatele cortinei și să înțelegi mai bine o industrie de sute de miliarde de dolari.