pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
ganduri printre randuri

Un pic despre disciplină

July 9, 2012 by ruxandra No Comments

La finele săptămânii trecute mi-am făcut program administrativ prin casă. Aşa spun eu când trebuie să fac ordine, şi trebuia, că se umpluseră toate spaţiile plane din casă cu cărţi – de citit, de povestit, cumpărate, primite – şi, pe lângă ele, de toate chestiile pe care îmi era lene să le pun la loc sau care nici măcar nu aveau un loc al lor. Başca, o grămadă de lucruri pitite prin sertare şi dincolo de uşa singurlui corp de bibliotecă închis cu o uşă prin care nu se vede (celelalte au uşi de sticlă).

Drept urmare, nu m-am uitat la ştiri, nu am intrat pe net , cu excepţia verificării emailului, aseară – aşa am văzut, dintr-o alertă, că rezultatele la BAC-ul din acest an sunt, aparent, chiar mai slabe decât cele din 2011. Noaptea, târziu, când casa mea ajunsese cât de cât la un numitor comun cu ceea ce mi-am propus, am dat pe ştiri, curioasă de detalii. Probabil că era prea târziu şi nici n-am prins eu vreun jurnal la început. La Realitatea şi la Antena 3 era politică, ceva despre aceeaşi suspendare – nu mai pot, m-am săturat de subiectul ăsta!!! – şi abia la Romania TV am văzut alte subiecte, printre care şi cel de mai jos.

Cu puţină generozitate, dacă vreţi, poate să fie şi despre BAC, adică lipsa de disciplină şi coordonare a tinerilor picaţi la examenul de maturitate. Mi-a plăcut tare:

Eu i-aş trimite pe tinerii picaţi să facă nişte serviciu militar – şi pe fete şi pe băieţi – să înveţe nişte disciplină şi responsabilitate. Şi eu aş fi preferat să zburd pe tăpşanul de la BestFest în weekend, dar am ales să rămân acasă şi să fac ce trebuia făcut!

Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu