Dacă sunteţi printre 35% din oamenii cărora nu le creşte niciodată vreo măsea de minte, mergeţi şi beţi o bere, bateţi-vă pe spate ca şi cum aţi scăpat de-o mare pacoste! Eu n-am avut aşa noroc! Mie mi-au crescut, cuminţi toate. Au apărut dureros şi, se pare, doresc sa dispară şi mai dureros, de parcă ar fi un campionat în sensul ăsta!

Prima extracţie de molar de minte a avut loc a doua zi după un Revelion, acu’ vreo zece ani. Băusem doar şampanie şi doar un pic, fiindcă luam antibiotice împotriva nenorocitelui de dinte iar a doua zi am cedat nervos şi mi-am târât prietenul în căutarea unui cabinet stomatologic deschis în prima zi a anului. Ceea ce, dacă mă gândesc acum, era suicid din prima că doar cine se duce la cabinet a doua zi după Revelion? Medicii slabi, care n-aveau destui pacienţi în restul anului!

Bun găsit cabinet, hai pe scaun, deci, da, extracţie. Să facem o anestezie, a amorţit? Nu. Două… A amorţit? Nu! … Trei… Dar acum? Parcă. I s-a părut că acest parcă era suficient, aşa că a purces la extracţie. Dar măseaua nu dorea să mă părăsească, nu voia şi pace! Până la urmă extracţia s-a întâmplat, chiar atunci, chiar pe acel scaun, cu medicul transpirat de la efort şi cu mine urlând, literalmente urlând, de durere. La final mi-a arătat-o. Rădăcinile erau de trei ori mai lungi decât măseaua propriu zisă, îmbărligate şi, pe o laterală, se vedea o mică porţiune de os –  probabil fusese extrem, teribil de bine înfiptă în mandibulă. O mai am şi acum, mi s-a părut că m-am chinuit prea tare ca să i-o dau Zânei Măseluţă şi, oricum, nu-mi doream alta în loc.

Zilele astea următoarea măsea de minte îşi face de cap. Am aflat că am ceea ce se cheama pericoronarită, desigur, în formula severă, şi că mai durează până cedează infecţia suficient cât să scot măseaua! Şi doare, doare aşa de tare încât, în baza dictonului No pain, no gain, echivalentul ar fi să câştig potul cel mare la Loto fără să joc!

Afară se practică scoaterea măselelor de minte imediat ce apar, cariate au ba, strâmbe au ba, tocmai pentru că e inevitabil să nu facă figuri dar aici medicii mi-au recomandat să le tratez şi, într-adevăr, am una tratată care e bine-mersi. Şi, mai interesant, în 2008, s-au prelevat celule stem din măselele de minte, ceea ce mi se pare foarte tare, şi, de vreun an, se întâmplă şi la noi. Nu ştiam de asta!

Anyway, citesc că zilele astea nu mai e obligatoriu să rămâi foarte conştient în timpul unei extracţii! Slavă cerului pentru inhalosedarea cu gaz ilariant, s-ar putea chiar să mă distrez! Vă ţin la curent! Până atunci, dacă ştiţi remedii împotriva durerilor de dinţi… feel free să comentaţi!

V-am zis ieri că, după o pre(a)lungă pauză, mi-am luat inima-n dinţi şi ne-am prezentat la dentist. Vestea bună e că îmi păstrez inima şi majoritatea dinţilor. De fapt, pe toţi. Totuşi, o măsea de minte trebuie să facă obiectul unei extracţii – oh, the joy!

Măselele de minte, apropo, sunt o eroare de proiectare, eu aşa am impresia. Nu ne folosesc la masticaţie, se cariază relativ uşor, nu ne fac mai deştepti atunci când îşi croiesc drum dureros prin gingia noastră şi, de parcă toată această inutilitate n-ar fi suficientă, cele mai multe dintre ele au prostul obicei să posede nişte rădăcini învârtite şi încâlcite de numa’! Aşa că joacă mereu roluri principale în producţia “Greu de scos”. Cel puţin cele două care mi-au pus probleme până acum aşa au făcut.

O să vă zic cum decurge acest aspect data viitoare când merg la dentist. Deocamdată, vizita de ieri a presupus detartraj, periaj profi şi o albire, fiindcă – mi s-a spus – plombele pe care le am de pus trebuie să se asorteze cu culoarea dinţilor.

Misiune imposibilă: am fost făcută să tac!

Detartrajul n-a fost chiar cea mai plăcută experienţă, mai ales că am chiulit de la vizitele obligatorii la stomatolog în ultimul timp. Dar a fost suportabil, la fel şi celelalte proceduri. La albire chiar m-am distrat, fiindcă ţi se pune în gură un fel de “zăbală” de plastic menită să-ţi ţină dinţii expuşi la lampa cu ultraviolete. Pe lângă “zăbală” stă “aspiratorul”. Şi, peste toate, o pereche maaaare de ochelari care te protejează de ultraviolete.

Am stat mută şi cuminte o jumătate de oră. Mă rog, m-am mai dat pe twitter. Şi cred că asta a fost partea cea mai grea a vizitei de ieri. Dar a meritat, oh! Ieri, după vizita la clinică, am zâmbit larg tuturor, cunoscuţi sau necunoscuţi, foarte încântată de dinţii mei cei albi.

Mai greu a fost pentru Raluca, doctoriţa care mă va trata. Sunt sigură că are mulţi pacienţi stresaţi de dentist, dar ca mine probabil sunt puţini! Mă rog, pare să aibă răbdare. Şi ajută şi faptul că e foarte calmă. Şi blândă.

Următoarea programare, luni. Vă ţin la curent! Poate ne vindecăm împreună de spaime stomatologice! :)

Mai ales de când am avut sinuzită şi am fost nevoită să fac puncţie – ocazie cu care am leşinat, yey! – suport cu greu ideea ca cineva să se apropie de faţa mea cu vreun obiect metalic, fie că e “linguriţa” aia care-l ajută pe medic să se uite-n amigdalele mele sau penseta cosmeticienei. Sunt foarte stresată şi, probabil, din pricina asta enervantă. Dar ştiu eu ce ştiu!

Taman de-aia perspectiva vizitelor la dentist nu e chiar plină de voioşie, ci dimpotrivă. Dar cum mă sâcâie o măsea de minte, şi cred că trebuie să ne despărţim, cum ţigările nu sunt nici ele prea benefice în ceea ce priveşte culoarea dinţilor, mă tem că nu am încotro şi trebuie să merg la dentist.

Am ales Clinica Stomatologică Imperial Dent, pentru că mi-a fost recomandată de câţiva prieteni, iar azi e prima vizită  şi sunt stresată. Vă ţin la curent, sigur mai sunt şi alţi “stresaţi” prin preajmă. Poate ne vindecăm, zic.

FTR, sper să mă creadă pe cuvânt când o să le spun că xilina nu are nici un efect asupra mea, în schimb am o toleranţă mică la durere. Alti stomatologi nu m-au crezut, iar eu am suportat consecinţele! Brrrr!