Se zice că Prostia nu doare, dar e greşit, să ştiţi. Doare. Adică mă doare pe mine capul de la prostia unora, în special când vine vorba de cei care aparţin categoriei prost fudul – cel mai neplăcut şi nefericit caz de prostie. Mă, ăştia până când nu-ţi sar în faţă, precum comunitarii la trecerea de pietoni, nu se simt bine.

În micimea IQ-ului lor, îşi imaginează că au ceva de spus oricând şi despre orice, emit judecăţi “de valoare” pe ton sforăitor, doct, şi fac glumiţe din categoria “Ce-mi plac glumele mele“. Dar sunt singurii care râd. Pe ei, pe ăştia, aş vrea să-i văd tăvălindu-se pe jos. Nu de durere, ci de râs. Mă, să râdă de orice, de imaginea lor, dacă le arăţi degetul, de afişul cu manele şi de reclama la minute incluse. Să râdă de absolut tot ce nu pricep. Dar să râdă aşa, în şoaptă. Mut!

Să ştiţi că nu e doar vina lor că nu se mulţumesc doar cu împărăţia cerurilor, nu. E şi vina celor care nu le spun (politicos!): “Suferi de provocări intelectuale!” (intellectually challenged e ok, nu?) – sau altă formulă smilară. De unde naiba să ştie că sunt proşti dacă nimeni nu le spune asta?! Zău, ar fi chiar un gest de solidaritate umană dacă i-am informa asupra condiţiei lor.

Şi fără subtilităţi, aici greşim. Subtilităţile le scapă. Noi credem că am rezolvat şi, când colo, apar, iar şi iar, ca un câine de care nu scapi. L-ai dus la mama dracului pe câmp, el vine înapoi dând vesel din coadă: “Bă, prostule, vezi că te-ai rătăcit! Bine că te-am găsit, nu mai face prostii, că te pierzi de tot, bipedule, vai de capul tău”.

De la 1 februarie, Quarelin – un medicament pentru migrene – nu se mai dă fără reţetă. Promit să-mi fac stocuri, dar stocurile alea nu vor rezista la nesfârşit. Şi-atunci că te ţii!

A! Să nu uit! Acest text a fost inspirat, cum altfel, de nişte manifestări de prostie împănată cu accese de fudulie. Şi glumiţe, dada!