Am fugit la mare. Adica fugit la modul propriu. M-am decis si impachetat in cinci minute (iar nu stiu ce am pus in bagaj!) si, dupa o goana sanatoasa, am reusit sa iau bilet si sa prind si trenul.
Sa mai spuna cineva ca femeile nu pot fi gata sa iasa din casa repede!
Si nici nu mergea liftul!!!
(Asta e o poza din tren. Cu marea, maine!)
Pe cuvântul meu de onoare dacă ştiam că zăpăciţii de la Army of Lovers sunt suedezi! Suedezi au ba, io am chef să ascult cum e cu plaja de la St Tropez fiindcă soarele ăsta mă binedispune teribil! Şi pentru că mi-e dor de mare! Dor din ăla!
Dincolo de fotografia pe care a pus’o Bobby pe FB, si pentru care nu l-am putut suferi vreme de vreo opt secunde întregi!, mie imi e dor de mare. Încă nu e ăla care mă rupe şi mă pune, vreau – nu vreau!, într-un mijloc de transport şi mă duce la malul ei, nu, ăla vine de obicei pe la mijlocul lui ianuarie.
Acum vreo două săptămâni am fost invitată să decorez o pereche de căşti Canyon cu un desen la alegere. Aş fi vrut o pisică, dar îmi părea prea complicat, şi apoi am un motan pe cap toată ziua bună ziua, iar Domnul Sony e un motan vorbăreţ, uneori nu-i mai tace gura! Mihnea, de la UNART, ne-a ajutat un pic cu idei şi materiale, ba chiar cu punerea în practică, pe ici pe colo.
După ce-am eliminat din start ideea cu pisica, mi-am dat seama că pe căştile mele trebuie să fie marea. Aş fi vrut să desenez o scoică, ştiţi, cum le puneam pe cele mari la ureche ca să auzim marea, dar şi treaba asta cerea prea multă îndemânare, aşa că mi-a venit altă idee, aşa cum vedeţi mai jos, cu legendă cu tot, că sunt un antitalent total la desen!
Din păcate (sau din fericire!), a trebuit să plec înainte să pot pune în practică opera mea de artă, adică transferul pe autocolant, tăierea şi lipirea acestuia pe căşti. A făcut-o Mihnea pentru mine, iar acesta e rezultatul final:
Mişto, nu? De-acum să tot aud marea în căşti!