E cald, prea cald. Vecinii au bormaşină. Nu merge liftul. Iar ne-au oprit apa caldă. Mi-e lene să mă duc la piaţă. Mă doare capul. Nu mai suport politicienii. La TV sunt numai prostii. Nu pot să fac proiectul ăla pentru că nu am bani. Nu ştiu dacă pot. Nu cred că pot. Nici nu vreau să mă gândesc. E imposibil. De ce să fac?!

De câte ori vă spuneţi sau auziţi lucrurile astea în fiecare zi? De câte ori vă plângeţi şi vă justificaţi inacţiunea prin limitări, adesea doar mentale? De câte ori vi se pare că probleme voastre sunt insurmontabile?! Zilnic? Aham!

Florin Georgescu chiar are ceea ce noi am putea denumi “problemă”: nu vede. Şi, cu toate astea, nimic nu l-a împiedicat să se suie pe o bicicletă, să ceară sprijin unui sponsor, să-l primească!, şi astfel să plece la Jocurile Olimpice de la Londra. Pe bicicletă, da. Un nevăzător.

Drumul până la Londra va fi parcurs pe bicicletă în tandem, alături de prietenul său Alexandru Răcănel, iar cei doi vor transmite periodic imagini din călătoria lor, al cărei start a fost duminică, la Arad.

Partenerul de care vorbeam e Romtelecom, via Dolce Sport, alături de partenerul de comunicare Cosmote, şi mi se pare foarte frumos că au ales să-l ajute pe Florin să ajungă la Londra dar şi să susţină, în acelaşi timp, ideea de (auto)depăşire a limitelor! Fiindcă, dacă am pune mai multe resurse în a face decât punem în a aştepta ori în a ne plânge, cred, chiar cred!, că lumea ar fi mai bună pentru fiecare şi pentru noi toţi.

Călătoria lui Florin şi a prietenului său poate fi urmărită în timp real pe www.vezidincolodelimite.ro sau pe pagina de Facebook dedicată,  înregistrările video se pot urmări pe contul oficial de Facebook al Romtelecom. Mai mult, oricine doreşte îl poate susţine direct pe Florin prin intermediul site-ului – www.vezidincolodelimite.ro/sustinerea-ta – şi v-aş ruga să “pierdeţi” un minut, două, pentru a vă înregistra acolo mesajul audio. Eu am de gând să-i mulţumesc pentru că data viitoare când o să mă gândesc de ce n-aş putea să fac ceva, o să-mi aduc aminte de drumul lui şi o să caut mai bine o cale să pot!

PS aici un reportaj despre Florin

Iubesc duminicile calme, când e linişte, neîntreruptă, ca acum, de zgomotul pickhammerelor. Du-du-du-du face monstrozitatea, şi la fel şi creierii mei, zguduiţi decibelic.

Duminica e ziua mea, se ştie!, şi n-o împart decât cu cei aleşi. Puţini, pentru că de obicei mă aşteaptă o săptămână nu dintre cele mai simple, vreau o zi ok înainte de asta, aşa că prefer să lenevesc, mai mult sau mai puţin activ, dar în companii, cum spuneam, selectate atent.

Du-du-du-du!

Indiferent dacă am chef să ies, să fac clătite, să mai triez (a câta oară?!) hainele ori să stau pur şi simplu la tv, pe canapea, încerc, pe cât posibil să nu las nimic să-mi strice zenul. Doar că nu pot controla zelul muncitorilor din zonă. E drept, doi muncesc, restul se uită. Dar e suficient cât să mă dea afară din casă.

Nush pe unde ajung. Nici nu contează prea tare. De fapt, ăsta e cel mai mişto lucru: o maşina şi drum întins!