Săptămâna trecută, pe la şapte seara, venind dinspre birou, în faţă la Ibis Gara de Nord mă abordează o tânără bâguind ceva în engleză. Eu vorbeam la telefon, nu eram foarte atentă la ce-a spus dar, crezând că vrea o lămurire, o direcţie, ceva, şi cunoscând amabilitatea compatrioţilor mei, am închis telefonul şi i-am acordat atenţia mea.

Într-o engleză foarte corectă, cu toate verbele la timpii şi locul lor, cu vocabular destul de extins, tânăra mi-a spus că a fost prăduită în frumoasa noastră capitală şi că ar trebui să ajungă la Iaşi neapărat dar, ce să vezi, nu mai are cu ce! Şi oare n-aş putea s-o ajut eu cu ceva bani pentru “fuel” şi când ajunge ea la Iaşi, unde are prieteni, să mi-i trimită înapoi?! Uite, maşina, zicea ea, puţin mai încolo, e cea verde.

Că Bucureştiul e plin de şuţi nu e un secret pentru nimeni şi nici faptul că străinii sunt pradă uşoară pentru ei. Textul fetei era mai mult decât corect, încercând chiar să-mi inducă jena de a fi contemporană şi conaţională cu nişte oameni atât de răi şi fără suflet încât au putut să fure de la o biată fată, şi străină pe deasupra! Şi, cum ziceam, engleza era bună.

Nu i-am dat nimic, fiindcă nu dau oricum bani la cerşetori, poate să mi se spună şi povestea poveştilor odată cu mâna întinsă, dar n-am putut să nu remarc metoda şi să mă gândesc că, atâta timp cât se afla în faţa mea cu povestea cu pricina, probabil că i-a mers cu alţii. Singura hibă: pe o rază de 50 de metri, cât puteam eu să cuprind cu privirea, şi în direcţia indicată de ea, nu era absolut nici o maşină verde.

Şi tot apropo de asta, ieri, într-o benzinărie din Aiud, am fost asaltaţi de-a dreptu’ de doi copii, un băiat şi o fetiţă (cu cei mai incredibil de frumoşi ochi verzi-albaştri), teribil de agresivi şi de insistenţi deşi au fost refuzaţi, scurt şi ferm, din prima, de toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii noastre. S-au cărat de lângă noi abia când am pomenit ceva de spălat geamurile maşinii pentru bani, dar a durat ceva până în acest moment.

Pricep că e multă lume necăjită, serios, iar mila e un sentiment ce nu-mi e străin. Dar cerşetoria nu are nici o legătură cu asta. Am citit multe articole despre asemenea specimene care fac bani serioşi din această activitate. Şi, nu, nu e vina lor că pot trăi pe spinarea altora. E vina celor care le dau bani. Exclusiv.