Când eram copil, am fost odată în vizită la o vecină a lui Darly, la Buftea. Nepoată de pictor celebru (Schweitzer-Cumpăna), Tanţi (prescurtare de la Constance, vă rog!) avea o casă care arăta ca un muzeu, lucru pe care, desigur, n-aş fi avut cum să-l apreciez la măreaţa vârstă de patru ani! Am apreciat, însă, nucul imens din curte şi am plecat către casă cu o mică “comoară”: câteva nuci din copacul impresionant.
La noi în curte, am decis, Darly şi cu mine, să plantăm o nucă din aia mare, poate ne facem şi noi copacul nostru. Desigur, unde să planteze Ruxandra un copac, dacă nu fix în mijlocul grădinii?! Iar bunică-mea mă iubea aşa de tare, încât mi-a permis această aroganţă. Zis şi făcut, am săpat o gropiţă, am pus două nuci în ea, şi am uitat de această acţiune de “înnucire” a grădinii.
Doar că nucul avea alte planuri. Şi a crescut. Şi când a crescut, Darly şi cu mine am militat la tata pentru a fi lăsat în pace, că e mic, şi nu face umbră grădinii. Dar el a continuat să crească, aşa că l-am mutat într-o zi, peste nişte ani, mai spre vie, să nu mai deranjeze legumele din grădină. Şi e bine mersi şi azi acolo.
Totuşi, prima mea acţiune organizată de plantare de copac, a avut loc ieri, undeva printre betoanele din cartierul Militari, şi a fost organizată de Floria.ro. Aşa se face că am dat cu sapa şi mi-am plantat frumuseţe de platan pe un viitor fost loc viran din Bucureşti, eu, o floare (sic!) dimpreună cu mai mulţi grădinari (Manafu, Cabral, Mugur, Liviu, Andrei, Clement, Dan, Sorin) + Raluxa, care a trebuit să plece un pic mai devreme, al’fel am fi fost două flori până la final :)
Şi, pentru că avem pile la TV, o fană de Cabral zice-se c-ar fi promis să nu se clatine frunză în pomii noştri proaspăt plantaţi, în aşa fel încât să crească faini copaci dătători de oxigen pentru oraş! În acest sens, vă rog să observaţi cum dau cu sapa!
Bine de ştiut că Floria are de gând să tot facă acţiuni de încopăcire a oraşului, la fiecare 100 de buchete vândute. Aşa că dacă tot cumpăraţi flori (hint: preferatele mele sunt anemonele), luaţi de la floria, ca să mai plantăm şi la primăvară nişte copaci!
V-am spus că mă apuc de obiceiuri sănătoase, da?! :)