Guest post by domnul Sony

Şi să ştiţi că apreciez foarte mult aprecierile voastre de la postul precedent, cel cu sfaturile. Mai am sfaturi, dar nu azi. Azi sunt uşor ambetat la gândul că am rămas singur acasă. Home Alone 137 cred, dar cine mai stă să numere cât umblă fata asta creanga?! Şi am încercat să plec cu ea, m-am ascuns în geantă, dar mi se vedea capul.

Pe de-o parte, sunt un pic stresat pentru că am responsabilităţi şi trebuie să mă duc la uşă ori de câte ori aud o mişcare, că poate se întoarce. Nu ştiu când se întoarce, dar nu-mi place să stau singur. Pe de altă parte fiindcă ea e şi jucăria mea preferată. Serios, vouă v-ar plăcea să rămâneţi fără televizor, fără mobil şi chiar fără net câteva zile?!

(asta e o poză mai veche, între timp are un laptop din ăsta şi eu nu mai pot să stau călare pe net toată ziua)

Anyway, acum sunt fix în situaţia aia în care miaun în sufragerie, apoi fug repede-repede în dormitor ca să-mi răspund. Nu poţi să te joci aşa prea mult, iar eu am o vârstă, totuşi.

M-am gândit să fac un party, am destule grăunţe, dar nu prea cunosc alte pisici. Pe vremuri, pe acelaşi palier cu apartamentul nostru, locuia un motan portocaliu şi slăbănog, o zgâtie, cu care m-am întâlnit, aproximativ nas în nas, într-o zi. De fapt, eu ieşisem pe holul blocului, ca să văd care mai e treaba, ce mai fac babele, în fine, să mă asigur că totul merge cum trebuie, şi când colo, puf! tigratul, slăbănogul, maţe goale, fripturistul îmi iese în cale!

Şi nu vă spun că se arcuise tot de parcă era băgat în priză şi a vrut să mă scuipe?! Cât tupeu să ai să te porţi aşa cu mine când e clar că 1. eram mai mare decât el şi 2. eu sunt blond natural, nu roşcat din ăla oxigenat. Cât tupeu?! Eu am vrut să fiu prietenos, adică, na, eram curios ca o pisică, fiindcă nu mai cunoscusem alţi motani, decât o mâţă, tot vecină, Fetiţa, iar el a băgat atitudine din asta mitocănească.

În replică, m-am uitat foarte urât la el şi am ţuştit-o spre casa noastră ca să văd dacă are tupeu să vină după mine. N-a avut. Pe urmă mi-a părut rău că am auzit că s-a pierdut sau a căzut de la balcon sau aşa ceva. Dacă am fi fost prieteni aş fi putut să-i spun că nu e mişto să cazi de la balcon. Adică adrenalină, adrenalină, dar chestia aia gri de pe jos nu seamănă cu mocheta pe care o tot gheruiesc eu. Nu, deloc. E tare, e rece şi miroase în multe feluri. Şi doare, au!

Mă rog.

Ideea e că dacă ar fi locuit în continuare aici aş fi putut să-l invit la un party. Nici Fetiţa nu mai e, s-a mutat. Vlăduţ (adică ursul de pluş) nu e suficient de distractiv, iar Căţelul nici atât! Şi, deşi mă străduiesc – pe şest! – de câteva zile, nu cred că o să reuşesc să sparg vaza fumurie. Singur, o să stau un pic la plajă, ultravioletele fac bine la blană, iar lumina din balconul nostru e divină. Dar în rest?!

What to do, what to do? Idei?