Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D