Citeam, acum ceva timp, că problemele legate de somn (lipsa lui, mai bine zis), costă naţiunea americană aproximativ 63 de miliarde de dolari anual doar printr-o productivitate redusă a insomniacilor la locul de muncă.  Desigur, cei care oferă tratamente şi (psiho)terapii în sensul ăsta prosperă, la fel şi cei care produc saltele, perne sau mai ştiu eu ce alte chestii menite să ajute insomniacii.

63 de miliarde de dolari înseamnă o mulţime de bani!

Norocul meu că nu sunt în America şi că azi e sâmbătă, deci singurul lucru productiv pe care ar trebui să-l fac ar fi să… mă odihnesc şi să mă relaxez! Dacă nu eram aşa de zombi, însă, probabil că i-aş fi făcut un pic de concurenţă lui Crişti Şuţu şi pâinii lui pentru #picnic4 . Next time!

La cât sunt de cheaună, însă, probabil că aş sfârşi prin a-l băga pe domnul Sony la cuptor şi eu încă mai cred că nu merită aşa o soartă. Mai mult, estimez că nici nu e prea gustos! Deci, some shopping, I say, urmat de leneveală în parc! Şi niste badminton.

Poza am sutit-o de pe wall-ul lui Cristi iar cântecul de mai jos e unul din preferatele mele de pe una din coloanele mele sonore preferate a unuia dintre filmele mele preferate :)

LE După ce-am publicat postul ăsta am plecat spre piaţă. Baba care locuieşte vizavi (una din “babele mele”, am două), stătea, ca de obicei, cu uşa echisă. Îi mai iau una-alta din cand în cand că ştiu că nu prea se descurcă cu pensia, aşa că am întrebat-o dacă vrea ceva de la piaţă. Ce-a răspuns ea?

“Nu vreau nimica, Ruxăndrica. Am fost şi eu, dar devreme, că eu sunt bătrână şi nu prea pot să dorm”.

Thanks a lot, I guess :))