Am citit azi un articol din Gândul despre copiii instituţionalizaţi, despre cât e de greu să înfiezi, câţi sunt, cu cifre, sume şi detalii. E aici. Dincolo de faptul că o adopţie poate să dureze şi până la doi ani, am mai aflat că sunt peste 32.000 de oameni care lucrează în acest sistem al copiilor instituţionalizaţi şi 60.000 de copii. Practic, ceva mai mult de un adult la doi copii. Şi la calculul ăsta nu se pun la socoteală ONG-urile, acţiunile de CSR şi alte ajutoare din afara sistemului de stat, da?

Nota de plată este de 150 de milioane de euro pe an, cam 32 de lei pentru fiecare copil. De fapt, doar şapte lei ajung la copii, însă, restul se întorc în buzunarul statului, o parte ca salarii, o parte ca impozite pe aceste salarii. Iar îngrijirea copiilor nici măcar nu este dintre cele mai bune, aşa cum ştim cu toţii.

Că Mircea Sandu a oferit familiei copilului ucis de maidanezi bilete la meciul România-Ungaria e pur şi simplu un gest idiot, de om care are inteligenţa emoţională sub aceea a unui câine, fie el şi maidanez.

Dar că viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, glumeşte pe tema siguranţei suporterilor faţă de maidanezi, în condiţiile în care instituţia pe care o viceconduce are atribuţii în a scăpa oraşul de această problemă, mi se pare incalificabil. Şi mai e şi plătit din impozitele ăstora care trăim în Capitala europeană, deţinătoare de recorduri la cârnaţi şi (probabil ca o consecinţă directă) la maidanezi şi, iată, javre!

Un copil de patru ani a murit muşcat de maidanezi în frumosul şi europeanul oraş Bucureşti. Mă gândesc la mama aia, săraca, cât de rău i-o fi acum, cu un copil mort şi unul în spital. Probabil nu-i e gândul la asta acum, dar cred c-ar lua o puşcă şi-ar face praf toţi câinii întâlniţi pe drum.

Am fost o singură dată la un adăpost de câini, prima şi ultima, că mi-a fost prea milă de animalele închise în cuşti. Aia clar nu e o soluţie. Şi chiar dacă, principial, nu sunt pentru eutanasiere (un termen cam bland pentru ucidere, că aia e, chiar dacă le dăm o bombonică otrăvitoare şi nu o bâtă în cap), cred că problema a devenit atât de acută şi atât de scăpată de sub orice control încât, din păcate, asta pare să fie ultima soluţie. Oricum, se pare că maidanezii se înmulţesc mai repede decât pot fi sterilizaţi.

maidanez de prin vamă

Mă întreb, însă, ce naiba au păzit, atâţia ani, toate ONG-urile cuţu-cuţeşti, ce s-a îmbunătăţit, concret, ca urmare a activităţii lor? Că ceva bănuţi au fost cheltuiţi.

Nu în ultimul rând, cum să pierzi un copil de patru ani în parc? Că nu e struţ s-o ia la fugă şi să nu-l poţi prinde, nu? Adică, nu ştiu, că n-am fugărit niciodată un copil de patru ani, da’ cred că nu fuge ca un ghepard, totuşi, nu?! Câinele nu ştie care-i treaba, el n-are minte să judece să nu e frumos să muşte dacă i se pare că e atacat, dar bunica aia ar fi trebuit să ştie să-şi supravegheze mai bine nepoţii.

Update via Adevărul