Mereu mă uit la mâinile oamenilor şi, poate chiar fără să vreau, părerea pe care mi-o formez despre ei are legătură cu mâinile. Dacă sunt îngrijite, delicate, puternice, ce bijuterii aleg să poarte, dacă au lac şi ce culoare, dacă sunt roase ori nu unghiile, dacă sunt pilite… Mi se pare că poţi ghici în mâini cu o precizie mai mare decât poţi ghici în palmă şi m-am înşelat de prea puţine ori în sensul ăsta. Iar gesturile făcute cu mâinile pot trăda foarte uşor un mincinos, de exemplu.

V-aţi întrebat vreodată de ce şi copiii mici aplaudă când sunt încântaţi de ceva, fără să ştie că gestul acesta este, de regulă, precedat de un spectacol care să le fi plăcut? Sau de ce primul gest pe care-l faci când cunoşti pe cineva e să vă strângeţi mâna?

Copii care întind automat mâna pentru a o prinde pe cea a adultului de lângă ei, mâna care acoperă altă mână atunci când vrem să consolăm, mâna iubitului care o prinde pe a noastră, pe stradă, la film, sau când conduce, uşor chinuit, peste schimbătorul de viteze – toate acestea sunt ipostaze în care mâinile se ating fără ca măcar să ne dăm seama, însă atingerea asta ne face să ne simţim mai bine.

Nu m-aş fi gândit la asta (sigur nu la faza cu aplauzele) dacă ieri n-aş fi mers la clinica Medas pentru o şedinţă de reflexoterapie la Dr. Ruxandra Contantina, doar una dintre ofertele speciale pe care clinica pe propune doamnelor în Luna Femeii.

Doamna doctor este medic de familie dar s-a specializat în apifitoterapie (aham, cum îi zice numele, cu plante şi cu miere) şi a făcut două cursuri de reflexoterapie, unul cu specialişti români şi unul cu un specialist chinez, de la care, spune dânsa, a învăţat  şi a înţeles mai multe despre acest domeniu.

Probabil că cei mai mulţi dintre voi aţi avut parte, măcar o dată în viaţă, de un masaj la tălpi (dacă nu, remediaţi rapid situaţia!) aşa că ştiţi cât de benefic şi plăcut poate fi. În timp, cei pasionaţi de reflexoterapie, au ajuns să deseneze adevărate hărţi, cu zone din talpă care corespund diferitelor organe de prin corpul nostru, cam aşa ceva:

Eu cred în treaba asta cu energia care circulă prin noi aşa că ascult cu interes detaliile de care-mi povesteşte medicul, iar de eficienţa masajului tălpilor m-am convins cu ceva vreme în urmă, când un astfel de masaj a avut efectul unei stacane de cafea concentrată şi m-a ţinut trează şi alertă vreo 40 de ore, lucrând nonstop la o reclamă.

Ştiind, deci, cum stă treaba cu masajul tălpilor, am cerut un masaj al mâinilor, să văd dacă funcţionează şi ăsta. Am aflat că funcţionează mai bine la copii decât la adulţi, şi că este, de asemenea, foarte plăcut. Un sfert de oră mai târziu, ieşeam din cabinet sprintenă ca o veveriţă iar durerea de cap pornită de la o mai veche sinuzită trecuse! Magie curată, vă spun! În plus, am primit şi o serie de ponturi şi nume de plante prin care să-mi ajut organismul să se detoxifice – fiindcă niciodată nu poţi avea prea multe obiceiuri sănătoase, nu-i aşa?!

Oferta de relaxare şi detoxifiere de la MedAs are mai multe componente: terapii anti-îmbătrânire şi anti-stress, reflexoterapie palmoplantară şi vertebrală, toate cu preţul redus la jumătate, şi, ca să vă convingeţi, puteţi câştiga printre rânduri o şedinţă de reflexoterapie, dacă îmi povestiţi un moment în care mâinile au “vorbit”, tăcut, aşa cum ştiu mâinile să vorbească.

Am avut mereu o dambla cu mâinile oamenilor şi când evaluez pe cineva am în listă (una mentală, fireşte!) şi acest aspect – acum v-aţi uitat la mâinile voastre, este? Mâinile au energia lor şi propriul limbaj şi, mie, una, aspectul lor îmi poate întregi părerea despre cineva.

Ani întregi mi-am purtat unghiile lungi şi lăcuite, mai ales cu roşu. Măcar la două-trei zile, operaţiunea “şterge, taie, pileşte, rotunjeşte, lăcuieşte, pictează, repetă, aşteaptă” se repeta mai regulat decât bătăile lui Big Ben. Nu suportam – nu suport nici acum – oja ciobită sau unghiile păstrate la dimensiuni inegale: una lungă, alta scurtă, alta medie.

Aproape sevraj!

Prin vara lui 2004, făceam un training de comunicare ONG în Poiană. Toată lumea era strânsă jos, în sala de curs, era aproape ora de începere, iar eu eram sus, în camera mea, aşteptând să se usuce oja. Tic-tac făcea secundarul, trecând glorios de fix, fix-ul la care ar fi trebuit să înceapă cursul. Tic-Tac, m-am enervat brusc de aşa pierdere de timp, am sters unghiile de tot şi am coborât să ţin cursul.

Tic-tac, am simţit fiecare secundă în perioada următoare, şi cînd zic asta nu mă refer la un ceas, ouă, trei, ci la câteva săptămâni, perioadă în care unghiile mele s-au regenerat şi am putut să le privesc fără să le observ şi fără să mă oripilez. Un deceniu de ojă roşie  nu e o binecuvântare, oricum ai da-o, iar eu o dădeam des. La capătul celălalt al acestei îndeletniciri, am găsit mai mult timp pentru altele şi o obsesie mai puţin.

Sunt şase, aproape şapte ani de-atunci şi lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Nu mai folosesc decât foarte rar ojă. Asta, însă, nu mă împiedică să cumpăr, când şi când, sticluţe mici, colorate, şi azi, făcând recensământul, am constatat că iar sunt peste 20. Bine, bine, sunt 27.  Zilele trecute, alături de alte cosmeticale, am comandat şi primit două lacuri de unghii: verde inchis şi verde deschis. Când şi dacă o să mă dau cu ele, e total irelevant! Dar asta nu mă deranjează, e ok, atâta timp cât nu-mi mai mănâncă unghiile şi timpul!

Ei, da, Breaking News, băieţi! Uneori fetele fac şi chestii care trebuie luate ca atare! Nu e nevoie să încercaţi să le pricepeţi şi, mai ales, nu comentaţi! :))