Am mai spus, şi nu pentru că aş suferi de false modestii ci pentru că e chiar adevărat: sunt antialent la desen si la alte chestii similar artistice, cum ar fi… sculptatul, de exemplu. Vasul pe care l-am facut la Horezu, pe roata olarului, a ieşit suficient de şui ca să nu reziste în cuptor, iar ieri am dat măsura aceleiaşi “măiestrii” la şcoala de modelaj de lut de la Fundaţia Calea Victoriei, după cum o să vedeţi imediat!

Am ajuns ceva mai târziu, fiindcă n-am reuşit să găsesc taxi (care o mai asculta poveştile lacrimogene ale şoferilor de taxi care se plâng că nu câştigă suficient!), aşa că n-am prins introducerea despre tehnici şi aşa mai departe. Tema lecţiei, însă, era să realizăm o lucrare care să includă o scoică. Sau mai multe. Pe scurt, Alina, dăscăliţa noastră într-ale modelatului, ne’a adus câteva scoici şi ne-a spus să le realizăm “surori gemene”, însă din lut, şi nu de capul lor, ci într-o compoziţie.

Mi-am ales şi eu un model, cred că cea mai simplă variantă, şi am “trişat” un pic la realizarea lucrării, în sensul în care în loc să modelez scoica din lut, am făcut un mulaj după obiectul original. Fireşte, chestiunea a ieşit “în oglindă”, aşa:

Cu o scoică nu se face primăvară, însă, şi nici cu două peisajul ori compoziţia, aşa că mai trebuia ceva. Şi pentru că tot semănau scoicile mele cu nişte fotolii uriaşe, m-am gândit să adaug şi un personaj, şi ce altceva s-ar fi potrivit mai bine decât o sirenă?! Ah, doar dacă ar fi putut să iasă ceva mai drăguţă, dar, nu! A ieşit o sirenă demnă de Picasso, în perioada lui cubistă! E urâţicăăăă, vai de capul ei de sirenă, cu sânii brambura, cu părul vâlvoi şi nişte braţe de halterofilă! Dar am reuşit s-o lipsesc de fotoliu şi sper să reziste!

Şi pentru că tot mai trebuia ceva, am mai făcut una, care seamănă întrucâtva cu Medusa, tanti aia care te împietrea cu privirea ei. Ca să scap mai uşor, ăsteia i-am făcut doar bustul şi coada. Şi am mai pus şi o bărcuţă, un fel de canoe cu velă, mă rog, eu nu m-aş urca în aşa ceva!

Mai talentaţi decât mine, colegii au reuşit, ca de obicei, lucruri mai frumoase!

Dar ştiţi ceva?! Nu contează că sirenele mele arată ca Muma Pădurii, fiindcă lutul nu prea ţine la detalii fine, trebuie să construieşti chestii mari, cu tuşe groase, din care să faci detaliile, altfel se usucă şi se sfărâmă, cum s-a întâmplat cu funda şi cu una dintre mustăţile pisicii de data trecută.

Nu contează! Ce este important, însă, e faptul că pentru două ore viscolul de afară încetează să mai conteze, ştirile proaste şi toate celelalte lucruri care ne pot enerva, de asemenea! Mai mult, lipsa de talent dezvoltă o chestie demnă de obiceiurile sănătoase: îi zice autoironie! Iar când pleci de acolo, eşti zen, unul care rezistă. Şi rezistă… Şi rezistă…

Iar asta a fost lecţia despre fericire pentru astăzi! Găsiţi-vă un hobby. O dambla. Ceva care să vă bucure şi să vă placă, ceva doar pentru voi.

Când eram mică, cred că n-aveam trei ani, într-o zi tata m-a luat la el la liceu. Era perioadă de teze, aşa că putea să fie atent la mine în timpul orelor, dar şi la elevi – pe tata nu-l copia nimeni, era lucru ştiut! Fusesem avertizată să stau cuminte şi, căţărată pe scaunul lui, peste care tata pusese şi servieta diplomat ca să fiu mai “înaltă”, îmi vedeam linistită de coloratul meu până când, în liniştea din clasă, m-am gândit să spun, cu voce mică: “Tataaa, desenează şi mie o paaasiiicăăă”, spre râsul tuturor elevilor.
Tata nu ştie să deseneze pisici, iar eu i-am moştenit “talentul”, însă vreo trei decenii mai târziu…

***

Ieri, la cursul de modelaj în lut, am construit o pisică! Mă rog, o cutie-pisică, dar tot o pisică e! Alina, profesoara noastră într-ale modelajului în lut, ne-a spus că avem ca temă a zilei construcţia unor vase din ascultătorul material, dar nu aşa, nişte simple căni ori suporturi pentru creioane, ci nişte vase cu motive antropomorfe, vegetale sau zoomorfe, iar apoi ne-a arătat câteva modele în nişte reviste şi ne-a dat şi câteva idei.

Dacă nu punem la socoteală faptul că prefer să văd desenele animate (la IMAX) 3D, sunt pastă când vine vorba de desen 2D, exceptând formele geometrice, pentru că asta e o materie care mi-a plăcut mult în şcoală, poate chiar la fel de mult ca algebra! Hotărât lucru, însă, talent pentru aşa ceva nu am, iar ăsta este şi unul dintre motivele pentru care am ales să merg la acest curs al Fundaţiei Calea Victoriei. Nu, nu pentru ca să devin talentată ci pentru a-mi depăşi acest minus “artistic” şi pentru a vedea dacă poate fi adus la zero măcar, prin prisma creativităţii. De care nu mă plâng, ce-i drept.

Dar să revenim la subiectul lucrării de ieri, cutia. Sau vaza. Sau ce-o fi să fie, eu încă nu ştiu ce destinaţie aş putea să dau obiectului pe care l-am creat, adică pisicii mele, şi al cărui proces tehnologic a început prin a face o bază, una groasă, cam de-un deget, pe care aveam să construiesc, mai apoi, corpul mâţei. Ideea mea era să fac un fel de bibelou pisică, al cărei cap să fie pe post de capac pentru întreaga construcţie. Pentru asta, însă, ar fi trebuit să fiu în stare să modelez 3D animalul, ceea ce, cu tragică modestie, recunosc: NU SUNT!

Aşa că am ocolit modelarea prpriu-zisă  în felul următor: făcut baza pentru obiect, făcut un arc de cerc din lut, cam aşa:

După asta, am mai făcut o placă de lut, pe care am aplicat (3D, gen, cum am învăţat la lecţia trecută) un corp de pisică, atât cât pot eu să fac, adică un oval, peste care am lipit şi două pretenţii de labuţe, cam din topor făcute, admit, şi mi-am notat în minte să-i construiesc încă două lăbuţe pe baza grozăviei şi, apoi, din lateral şi până în spate, să-i aplic şi-o mândreţe de coadă motănească.

Probabil că ar fi fost o treabă să reuşesc să fac toată treaba cilindrică, însă cum îmi era clar că n-are cum să-mi iasă asta, cu pisica aplicată cu tot, în cele două ore de curs, am ales o scurtătură, adică vasul meu urma să fie rotund doar pe jumătate, iar partea cu pisica va rămâne plată. Cât despre capac, dacă la început îmi propusesem să modelez un guguloi cu urechi şi mustăţi, am renunţat la idee şi am făcut un capac plat peste care am pus, da, un guguloi cu urechi şi mustăţi pe post de “mâner”.

Că guguloiul felin a luat forma capului pisicii din Cheshire n-am ce face, altă formă şi chip n-am ştiut, n-am putut, însă, per total, sunt destul de încântată de ce-a ieşit, chit că, dacă aveam mai mult timp, probabil că aveam şanse ca toată construcţia să fie ceva mai cizelată şi mai îngrijit lucrată. Totuşi, cu toate că lucrările colegelor de curs sunt admirabile şi mult mai îngrijit făcute, nu mi-a fost chiar ruşine cu pisica mea între ele, mai ales, că, pe final, i-am adăugat şi frumuseţe de papion la gât! Totul e să nu-i pice mustăţile când s-o usca lutul! :)

(cealaltă “pisică” este colega de modelaj, Gabriela)

(varianta finală de va-r-ză cutie pisică)

(în asta se vede şi coada!)

Ce ziceţi? Măcar oricine se prinde că acolo e o pisică. ăăăă… v-aţi prins, da?!

Şi acum, ca să vedeţi ce pot face, în două ore, oameni mai talentaţi decât mine, iată operele colegelor de curs:

Şi, în fine, cel pe care l-am admirat cel mai mult, dar care a cărui realizare a şi luat cel mai mult timp, vasul făcut din frunze de lut:

Acest demers face parte din campania cu obiceiuri sănătoase de la Activia, fiindcă mi se pare mai mult decât sănătos pentru minte, inimă şi literatură să te pui în situaţii pentru a căror rezolvare îţi lipseşte talentul potrivit, dar să-ţi păstrezi, totuşi, autoironia şi să încerci să te descurci cât mai bine în ciuda lipsurilor (evidente!). Mai mult, cele două ore în care trudesc artistic, sunt foarte foarte relaxante!

Dacă vă încearcă şi pe voi talentul sau cheful de a meşteri ceva şi, vreme de vreo două ceasuri, de a nu vă mai gândi decât la asta, căutaţi prin cursurile de la Fundaţia Calea Victoriei, e imposibil să nu găsiţi ceva care să vă atragă, fie că e vorba de pictură sau de modă! Distracţie plăcută! :)

Din categoria “Obiceiuri sănătoase pentru minte, inimă şi literatură”, ieri am început un curs de modelaj în lut la Fundaţia “Calea Victoriei”. Mi se pare cel puţin seducătoare ideea de a realiza ceva cu pretenţii estetico-artistice (sau chiar util) dintr-o bucată de material cleios iar după experienţa #dinromania mi-am promis că revin la meşteşugul ăsta! Dincolo de asta, pentru mine e o provocare suplimentară fiindcă degetele mele au o forţă adesea mai mică decât cea necesară deschiderii unei sticle cu apă! Dar asta e altă poveste.

Ieri am avut prima “oră” din cele patru pe care le conţine acest curs, am învăţat cum să modelez lutul şi să realizez o placă de lucru şi chiar am realizat o primă “operă de artă”, inspirată de una adevărată, tabloul Le fils de l’homme realizat de suprarealistul Magritte, unul dintre pictorii mei preferaţi.

Lutul e destul de ascultător, aşa că dintr-o “cărămidă” lată de vreo cinci centimetri am reuşit să realizez, prin (multă) frământare, tasare, mângâiere, pocnire şi alte… “tehnici”, o placă de lucru de vreo 12 pe 18, sau aşa ceva, groasă de aproximativ un centimetru. Pe placa asta urma să trasez contururile personajului cu ajutorul unui beţişor subţire de lemn şi recunosc cinstit că profesoara, Alina Dumitraşcu, a fost cea care a făcut asta pentru mine, altfel, netalentată dar perfecţionistă cum sunt, probabil că trăgeam linii si acum! A rezultat asta:

După asta a trebuit să aleg şi să realizez diferite elemente din lut pe care să le suprapun peste desen pentru a le scoate în evidenţă Am bibilit prea mult la el, poate că ar fi trebuit să-i fac toată haina suprapusă şi cred că şi norii sau marea aveau şanse mai pune la reprezentare. În fine! Ideea e că pentru vreo două ore nu m-am gândit la altceva decât la ce fac în momentul ăla iar mintea mi s-a curăţat la fel de uşor ca palmele şi unghiile după întreaga operaţiune.

Pe rând, “opera mea de artă” a arătat aşa:

şi, mai apoi, aşa:

Varianta finală are un mic detaliu, adică am “muşcat”, cu o daltă, o bucată din măr, în aşa fel încât arată ca cel de la Apple, însă am uitat să fac fotografie după asta, vă arăt varianta finală săptămâna viitoare, când o să fie şi uscat! Mai jos vedeţi alte câteva realizări ale colegilor de la curs: nouă doamne şi un singur curajos de sex masculin!

Merg la acest curs încă trei săptămâni de acum aşa că o să am ocazia să experimentez şi să realizez şi alte obiecte, mai mult sau mai puţin artistic. Oricum, nu asta contează cel mai mult ci distracţia şi relaxarea celor două ore, zen-ul de după, faptul că învăţ ceva nou şi faptul că, pentru două ore, sunt departe de lumea dezlănţuită.

Toate acestea fac parte din obiceiurile sănătoase pe care Activia le susţine, pe lângă o alimentaţie echilibrată, şi sunt încă o dată recunoscătoare pentru includerea în această campanie fiindcă, fără să-mi propun să am astfel de experienţe pentru a vi le împărtăşi în cadrul campaniei, sigur n-ajungeam de capul meu la un asemenea curs. Şi nici nu ştiam ce pierd! Zău că trebuie să încercaţi şi voi!

PS dacă n-aveţi vreme de curs, încercaţi să vă jucaţi acasă cu plastilină sau lut – se găseşte prin fondurile plastice şi nu e scump. Garantez distracţie pentru toată familia!